La Suceava

Forumul economic regional “Bucovina”, ediția I

Evenimentul este găzduit de Centrul Economic “Bucovina”. La workshop-urile programate participă aproximativ 30 de agenți economici din Suceava și Cernăuți
Centrul Economic Bucovina găzduiește, timp de două zile, Forumul economic regional “Bucovina”, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava în parteneriat cu Administrația Regională de Stat Cernăuți și cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Suceava.
 

La deschiderea oficială de ieri au participat președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, președintele CCIA Suceava, Ovidiu Donțu, președintele CCI din Cernăuți, Vasily Lyahovici, reprezentantul Administrației de Stat din Cernăuți, Serghi Kurennoy, consulul Ucrainei la Suceava, Vasyl Lyenkov, consilierul diplomatic la Cernăuți Dorin Popescu, precum și aproximativ 30 de agenți economici din Suceava și Cernăuți. “Aflat la prima ediție, evenimentul dorește să ofere un impuls cooperării economice transfrontaliere. Acțiunea este organizată în baza unui proiect transfrontalier, care are drept scop apropierea și cunoașterea reciprocă a agenților economici din Bucovina istorică. Mai avem și alte 7 proiecte cu Ucraina, care vizează îmbunătățirea infrastructurii transfrontaliere, modernizarea punctelor de trecere la frontieră. Ne preocupă dezvoltarea turismului în Bucovina”, a precizat președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza. Reprezentantul Administrației de Stat din Cernăuți, Vasily Lyahovici, a făcut referire la experiența pe care România a dobândit-o, având în vedere că este deja integrată în Uniunea Europeană, experiență pe care o poate împărtăși partenerilor din Ucraina. Forumul economic regional „Bucovina” are două componente: un târg regional la care au expus companii, atât din Suceava, cât și din Cernăuți, și două întâlniri de lucru (workshop-uri).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI