Figurarea demonică a măștilor de Anul Nou

Chiar dacă astăzi măștile de Anul Nou sunt golite de simbolismul lor de altă dată, ele mai păstrează, dar destul de vag, posibilitatea de transpunere într-o lume ireală, cea a demonilor benefici. Sigur rămâne doar ocazia de refulare sub ascunzișul lor a unor energii acumulate timp de un an, care, cu această ocazie, pot fi redate mult mai les-nicios decât în cotidian. Fa-cem observația că orice mască a fost implicată într-o anumită simbolistică, că la început aspectul de divertisment al aces-tora era undeva pe un plan se-cund, primând deci sacralitatea.

 

Încă de la apariția lor, măș-tile au figurat ca o simbolizare a demonilor benefici, cei ai fertilității și fecundității, pre-cum și ai celor apotropaici (de apărare). În Bucovina, la Anul Nou, ursul este o prezență destul de agreabilă, el fiind poate și personajul mito-zoomorf cel mai adorat. Cultul ursului se pierde undeva în negura vre-murilor, el subtilizând demo-nul civilizator în mitologia primitivă, lui atribuindu-i-se un statut sacru și în epoca geto-dacică dacă ne gândim că Zalmoxis (zalmo = blană, oxis = urs) avea un cult prin care adepții săi comemorau, ritual, moartea și învierea naturii. Străvechea simbolistică a ursului poate fi percepută și prin jocul său; din faza germi-nativă a obiceiului păstrân-du-se clar și acum chemarea animalului, urcarea pe toiag (bâtă sau dârjă), bătaia, moar-tea (ultima referință redă moartea timpului și implicit a anului vechi îmbătrânit după 365 de zile), urmată de învi-erea fiarei, care redă simbolic nașterea (învierea) Anului Nou. Prin rostogolirea urșilor se simboliza derularea timpu-lui calendaristic din anul care este pe sfârșite. În spirituali-tatea bucovineană, ursul era cotat ca un demon al fertilității câmpului, dar el simboliza și demonul care alunga bolile, fiind și purtătorul virtuților demonului apotropaic, din moment ce se mai consideră că se curăță locul și spațiul de spiritele malefice. Ursul de paie, prezent astăzi destul de rar, este de fapt o reminiscență a unui demon agrar, o transpo-ziție fito-zoomorfă a străve-chii reprezentări demonice vegetariene și telurice, ani-malul îndeplinind o funcție culturală precisă. Capra și țapul întruchipau personalități demonice ale fertilității telurice, jocul lor subordonând și alte perso-naje, moșul, baba, ciobanul, negustorul și altele, totul în-tr-o dramă complexă. Capra simbolizează un demon al fecundității vieții și, implicit, al fertilității pământului, țapul fiind un simbol al erosului, rostul caprei fiind întâlnit și în textele vechilor colinde laice, unde se desprinde rolul său benefic; scopul jocului ca-prei este de bun augur, pentru belșug. Prin moartea anima-lului-mască se imortalizau moartea și renașterea naturii, aspect amplificat prin vânza-rea animalului în cauză. Ca-pra, ca simbol al demonului vegetației și al naturii în general, este încă o prezență fas-cinantă, caracterizată printr-o energie excesivă, reușind să capaciteze atenția asistenței atât prin pantonimă, cât și prin expresivitate și ținută scenică. Căiuții (caii) din cadrul ce-remonial al obiceiurilor de Anul Nou reprezintă un epi-sod cultural al demonilor-cai de la solstițiul de iarnă, ei fiind o reminiscență a cailor fantastici, ai cailor mitici (de-monici) sau sacralizați. În tra-diția bucovineană, caii negri, în opoziție cu cei albi, sunt percepuți ca niște cursieri de-monici ai întunericului; de aceea, majoritatea cailor sunt îmbrăcați în alb la Anul Nou, reprezentându-i pe cei ai luminii. Calul, ca simbol mi-tologic, a fost înregistrat aici, în acest spațiu etnocultural, nu numai ca un animal de fală, ci și ca unul care, prin puterea sa, prin energia degajată și prin dezinvoltura în joc, pu-rifică atmosfera de forțele ma-lefice în pragul de trecere la un nou an. Amintim că, în tra-diția bucovineană, calul, ca demon pozitiv, a fost însușit și în arhitectură, aici având tot funcții apotropaice pentru ca-se și biserici. De aceea, la ca-sele și bisericile din lemn, se întâlnesc terminaluri ale grin-zilor și cele ale căpriorilor modelate sub forma capetelor de cal, elemente arhitectonice menite să apere aceste edificii de stihiile văzduhului. Cerbul este personajul mi-to-zoomorf care se pare că, încă din societatea gentilică, simboliza fecunditatea și fer-tilitatea, dar acest personaj mitic întruchipa, în mitologia carpatică, puritatea și drep-tatea, iar valențele soleiforme sunt trădate de textul vechii colinde de cerb, precum și de oglinzile rotunde ce apar drept podoabă în herbul măștii. Oaia și lupul, ca personaje ale demologiei mitologice, apar mai puțin figurate în zi-lele noastre, ele pierzându-și simbolistica ancestrală. Mas-ca de lup, promotoare a di-vinității licomorfe, a cultului lykantropic, cult adânc înră-dăcinat în credințele vechi, trep-tat a fost abandonată, ea fiind întrebuințată mult timp doar în practicile din medicina po-pulară, în care părul de lup era indicat pentru multe maladii. O altă categorie de măști este cea a urâților antropo-morfi, o gamă variată de pre-zențe plastice (dracul, moar-tea, moșii, babele, măști cu ca-racter profesional și etnic) prin care s-au sincretizat de-monii buni cu cei răi, totul în-tr-un scenariu specific. Măș-tile de urâți, ce întruchipează demonii răului, atrag atenția în deghizarea sau travestirea lor ludică în primul rând prin aspectul dizgrațios, subli-niind aspectele fizice, dar și cele morale; de multe ori de-monitatea este reliefată prin mimică și gesturi sau recuzită. Moșii și babele, în funcțio-nalitatea lor plastică, sunt ex-ponenții demonilor agro-pas-torali, ai florei și faunei. Îna-inte, cu aceste măști se deghi-zau toți cei care participau la ceremonialurile legate de cultul fertilității și fecundi-tății, cult inclus apoi și la săr-bătorile de la sfârșitul anului. Cu timpul, funcția ritual- simbolică a măștilor ce crea o lume stranie și plină de mister, din ce în ce mai greu de înțeles pentru zilele noastre, s-a disipat sub tăvălugul moder-nizării societății. Așadar, măș-tile au început să-și piardă sen-sul lor demonic, astfel că masca-tul a continuat să prezinte noi forme de expresie artistică; dar în Bucovina încă mai poate fi perceput ceva din simbolistica străveche a măștilor.