Cea mai cultivată femeie din Rusia, o moldoveancă…

Ieri, mi s-a făcut, așaa, un pustiu de dor teribil de Iași, Ieșii studenției noastre. Ș-am vizualizat, atunci, și colindat imaginar, de mi-au dat nostal-giile pe dinafară. Ca să nu vorbesc singur ori să scriu după ureche, am răsfoit și niște cărțulii mai aproape de vestita urbe. Măcar cu câteva chestii s-a lăsat toată isprava me… Unu, am aflat despre Mitică… Cantemir lucruri pe care nici tu nu le știai. Hai să repetăm, atunci, împreună-lea…

 

Uite, D.C. e băiatu lu’ ta’su, domnitor cacofonic Costică Cantemir (1685-1693) – analfabetul, pe bune!, dar strateg vârtos, militar valoros, ăl de i-a tăiat capul lu’ cel mai cărturar boier al vremii, Miron Costin. În 1699, se ia cu fata lui Șerban Canta-cuzino, cu Casandra (care moare la Moscova în 1713). Cu care avut-a 6 coconi (două fete, 4 feciori), născuți la Constantinopol. Primii trei băieți – oficieri în garda impe-rială rusă. Frate’su lu Dumi-tru, numit Antioh, scriitor și diplomat la Londra și Paris, moare – saracu! – la doar 36 de ani, de pleurezie. În 1720 Mitică se recăsătorește. Cu Anastasia Ianovna Trubețkoi, de unde rezultă o fiică, Maria. Și un Matei & Serioja. Chefliii, fustangiii, scandalagiii de mai târziu. Maria Cantemir, prima păscută, spun spurcatele guri-gurile rele, ar fi fost amanta țarului Petru I (îîî… însămân-țată și lăsată groasă de țar; și de țarină obligată să avorteze). Pakat! Palat. Se spune că era cea mai cultivată femeie din Rusia! Ne-ntoarcem la Dumi-tru. Să mai spunem că, până la sfârșitul vieții (în 1723) a viețuit pe moșiile dăruite de țar, la Moscova. Dar a murit, vai!, de diabet. Pre când nu împlinise baremi 50 de ani-șori… > Că tot suntem pe traseu… hai tot așijderea și despre Alex. Ionică Cuza. Ca-re Sandu, la 11 februar 1866, cum se știe, a fost răsturnat de la domnie printr-o conspi-rație a Brătienilor. Care l-au și surprins pe onor Vodă când taman… răstura și el la muie-ri, pe ibovnica de Maria Obre-movici, la hogeacul din Rugi-noasa, na! Mărioara lu’ nenicu era fiica boierului Costin Catargi. Fu căsătorită cu un general sârb și apoi cu prințul Obremovici, căruia i l-a născut pe Milan, viitorul rigă al Serbiei. Boon! În 1860, dupe ce prințul a dat în primire, Ma-ria s-a întors în sweet-târgul Ieșilor pt. a se face amanta lu Cuza (căruia i-a și făcut doi pruncuț din floricele, lele!). Care copchii… vegetali (cum spunea Blandiana, în registru disident, anțărț), prenumiți Alex & Dimi-Dumi-Dimitrie, au și fost înfiați de Elena, soața lu’ Săndel. Apoi, viatză gre! Cuza (fără de muierea de pe acte, legitimă) o apucă în pribegie, pribegie. Cu Maria, natural. Își cumpără o casă lângă Viena. Ș-o altă viloaică la Florența. Mai departe… Mere și Cuza (născut la Bârlad). Stabilire la Heidelberg. Unde, unde se va și muta la Domnu’ (15 mai 1873). Aa, și pre când murea măria sa Săndel-Ionel, Marie & Mări-oara Obremovici se fâțâia la bal mare prin Viena. Erea, era doar companioana, doamna de onoare a împărătesei Augusta. Mișto, nu?! Numa’ că, vai!, aflând că are rac (cum zic băș-tinașii mei la cancer), și-a pus capăt zilelor și nopților. Asta la Dresda, în 1876… Na, făcui o țâră de istoriseală, bolboro-seală, că, cine știe, niciodată nu se știe. Poate mai furăm și noi, ăștia mai băftoșii cu viața, niscai învățăminte. De minte, baa de corazon. Mai abitir… Gata! > Și doar înc-atât, ca unui final ce să deie bine… Și cobor atunci spre Cartea Înțelepciunii lu Solomon, riga ăla cu sutare multe-multe de fumei, dar cu reputația celui mai mintos evreu. Două punc-te: Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire și ieșirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Și plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Așa spune la Înțelepciunea (3, 1-3). Așij-derea gavarește și ilustrul mis-tic medieval Eckhart: Ei, cei plecați, cei urcați la Domnu, sunt în pace, fericire și desfă-tare… Așa că, nu vă mai căinați de cei plecați, de cei suiți la Domnu’. Dumnezeu e iubi-re, cum se știe… Plângeți mai puțin, iubiți mai mult… Ăsta-i tot secretu’… Pă bune! (Dumitru poznitu’)