Omul modern, omul-suprafață…

Luni, ora 15,30, în sala festivă a Grădiniței Speciale din Fălticeni (director, Pa-raschiva Gold), Școala Po-pulară de Artă „Ion Irimescu” Suceava (director, Petre Hor-vat) va… produce un concert de caritate. Ține-vom pumnii peste tot… Și dnei Manuela, firește! > A fost atât de frumos meciul de handbal cu Franța, încât n-am mai băgat seamă că m-am culcat hăăt încolo de miezul nopții. Româncele au jucat minunat și-au câștigat, 34 la 31, pe merit. Și pă bune! Bravos! Parcă-l vedeam pe… Gațu (de odinioară) printre fetele noastre! Așa ne trebuie. Să mai și câștigăm, că doar nu ne-a angajat soarta asta prăpăstioasă de român consumată pe această planetă doar pe post de pururea perdanți. Bravo, gagici! Deși, deși mă tare tem pt. voi (la meciul cu… nathashele, din semi). Vom fi acolo (cu toți… pumnii noștri)…
 

> Mâine sară (pe la 7, parcă), Anca Parghel (de extracție sublim gitană și câmpulungeană) va presta cu muzichia ei în mare trend (acuma), cu frățânii instrumentiști de soi și calibru Popovici (din Iași) și cu… coconii Parghel din dotare (Cipri și Tudor, contrabas și tobe) în locanta mișto intitulată La fitze (undeva între Prefectură & fostul sediu al Inspectoratului Școlar și… șii… de-a binelea în casa (fostă) a dlui (fost) nomencla-turist-loco Horodnic, acum cedată legitimului propitar. Asta, duminică sara. Poate vom aduce și-o discuție în ziar cu Anca, mintenaș… > Ai, prietene, niscai beteșug la prostată?! Sorry! Cum a mu-rit Pittiș, cum s-a dus Teoctist- botoșăneanul, cât mi ți-era el de preafericit. Du-te, atun-cilea, în piața mică (eu acolo văzui) și-ți cumpără ceva semințe de bostan, sâmburi din ăia porecliți în pielea goală. Și crapă în tine, sparge și ronțăie cât te țin capacele. E leac garantat, o spun pățiții băftoși. Costă ea kila de sâm-buri 200 de miare, da’ zău că face toate paralele. Încearcă și așa. Că doar se știe de pe vre-mea străbuneilor: medicus cu-rat, natura sanat; doctorul în-grijește doar, da’ cea care le-cuiește și din boală te scoate, hotărât, e doar maica natură. > Ce mai face psihanaliza, apropo (în vogă mare de tot prin State, da’ și pe ulicioara noastră, bag samă)?! Hai să vedem din gura unui meseriaș de top…, băiatul lui Tudor, Ion Vianu (evrei creștinați, ca și Nicu Steinhardt, eruditul scrib, călugărul de la Rohia din Maramu), 40 de ani psi-hiatru și prin Elveția, în pri-begie: …Ca varietate a psi-hoterapiei, psihanaliza este azi un raft dintr-un vast supe-rmarket în care găsești orice, de la terapiile cognitive care fac casă bună cu psihofar-macologia, până la terapiile ezoteriste, vecine mai degrabă cu experiențele mistice… La noi, acest supermarket este relativ puțin dezvoltat, dar nicio grijă, vine! (într-o pa-ranteză spun: Irene Talaban, soția a doua a lui Andru, în-țeleptul din Mușenița Sireți-lor, cu care are pe Tamara, studentă la Paris, 23 de ani, e faimos psihanalist în Franța, în-chid paranteza); și continui… psihanaliza are azi un drum comun cu viața religioasă. Omul modern este un om-suprafață. Refuză profunzimea. Refuză „de ce”-ul, motivația actelor lui, autoanaliza îi este străină. Aș spune că există azi o atitudine deliberată care or-ganizează și încurajează su-perficialitatea psihologică. Mai devreme sau mai târziu, această atitudine va duce la prăbușirea omului, la ceva analog cu barbaria, dar mult mai rău, nu știm ce. Omul care refuză reperele interioare este condamnat să se supună sugestiilor venite din afară și să devină instrumentul lor orb… De aici, din alăturarea celor două, psihanaliza și religia, ar putea să iasă o sin-teză „mântuitoare”… Și, la fi-ne, hai s-o fac un pic pe(-a) colega … dr. Carmen, rețetarista noastră culinară. Și s-auzim, ei bine, de ce se taie maioneza, păi nu?! Citez din Hrana… O maioneză se taie pt. că „se separă”; picurii de ulei se amestecă unii cu alții și se separă de faza apoasă. Această catastrofă survine fie din cauză că ingredientele sunt prea reci, fie din cauză că emulsia nu a inclus suficientă apă pt. cantitatea de ulei adăugată. Pt. a reface o maioneză tăiată, cărțile de bucate ne învață să-i adăugăm un alt gălbenuș de ou, ca și cum ar fi vorba de ulei. E de ajuns totuși să adaugi apă și să bați cu putere. Economisim cel de-al doilea gălbenuș, dar trebuie să-i adăugăm ulei… din belșug. SALUT! (D.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: