Sus mâinile !

La Clubul copiilor din Fălticeni se antrenează, în arta dansului modern, 130 de copii, printre care s-au evidențiat, prin talentul și ritmul lor muzical, cele 9 membre ale formației Hands up (fondată în anul 2003). Componentele trupei: RoxXanika, Ella, Otzzy, Deedee, Yana, Ionikutzza, Anny, Niko și Piscotzel. Îndrumătoarea lor, Caterina Elena Moldovanu, este o tânără profesoară absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport. Fiind foarte apropiate de aceasta, fetele o numesc pur și simplu Miss Katy.
 

Încă din primul an de evoluție, formația Hands up a participat la multe spectacole și concursuri, unde a obținut loc II și loc III la etapa jude-țeană, dar cel mai mare succes avea să vină odată cu vara a-nului 2007: evoluții în mai multe orașe (Rădăuți, Suceava, Săpânța, Năvodari…) și chiar o apariție tv (live), la emisiunea de pe TVR2 Plaja lui Măruță. În această toam-nă, trupa a fost invitată la numeroase baluri ale bobocilor, atât la Fălticeni, cât și în Su-ceava. Dl Gheorghe Popa, director al Clubului Copiilor și Elevilor Fălticeni, este foarte mulțumit de munca depusă de Miss Katy, cea care îi îndrumă cu atâta pasiune pe acești co-pii foarte talentați în această activitate din timpul liber. (ROXANA STRATULAT, IOANA PĂSTRĂVANU)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI