Brândușa de toamnă

Calendarul popular și, prin intermediul acestuia, omul societății tradiționale, a căutat să ilustreze începutul și sfârșitul anumitor perioade de timp și cu ajutorul anumitor plante (flori), marcând astfel succesiunea indispensabilă mitului eternei reveniri, alternanța ciclică și perpetuă de reîncepere.

 

Brândușa este exemplarul floristic prin care calendarul popular marca instalarea din plin a toamnei, vestind chiar începutul, sfârșitul acesteia sau venirea primăverii, omul asimilând sub același nume două specii: brândușa de primăvară și cea de toamnă, singura asemănare dintre ele fiind culoarea comună, liliachie a florilor. De fapt, se întâlnesc și cazuri (mai rare) când și alte plante (arbori sau flori) prefigurează o prelungire a toamnei prin reînflorirea lor în același an după un sezon cald, explicația științifică fiind de o altă natură. Brândușa de toamnă este ultima plantă ce înflorește începând din luna octombrie, ea fiind percepută de tradiție ca floarea morților, pe când cea de primăvară este floarea viilor, simbolizând reînvierea naturii. Se zicea că morții se bucură când văd brândușele înflorind toamna. Determinativul „de toamnă” exprimă de fapt un moment aparte într-un străvechi calendar popular, răspunzător pentru înflorirea brândușei făcându-se Brumărel și Brumar (lunile octombrie și noiembrie), patroni ai anotimpului rece, de tranziție către iarnă. În funcție de condițiile climatice locale, brândușa de toamnă înflorește fie în luna octombrie, fie în noiembrie, când frigul începe să se instaleze treptat tot mai vizibil. Credința populară pune înflorirea brândușei de toamnă, când brumele sunt la ordinea zilei, pe seama răutății Mamei vitrege a pământului, care a izgonit-o afară neținând cont de starea atmosferică. În Bucovina, a circulat o zicere referitoare la acest aspect, o aluzie la oamenii răi „nu fi rău precum Mama pământului, care a dat-o afară din casă pe brândușa de toamnă”. O legendă populară referitoare la flora carpatică arată că cele două brândușe (de toamnă și de primăvară) au fost două surori gemene, pe care mama lor vitregă le-a izgonit din casă. Ele au umblat mult prin pădure începând să plângă, jelind, au fost auzite de doamna Toamnă, personificată într-o femeie, care le-a metamorfozat în ghicitori; de atunci ele se caută mereu, neîntâlnindu-se niciodată. Se zicea că celui ce va aduna brândușe de toamnă și de primăvară, unindu-le într-o cununiță pe care o va da pe o apă curgătoare i se va îndeplini orice dorință și i se vor ierta multe păcate. Chiar dacă brândușa de toamnă nu prea însumează valențe magice deosebite sau de medicină populară, totuși era întrebuințată la anumite vrăji și farmece de dragoste săvârșite în special în noaptea Sfântului Andrei de către fetele de măritat. Prin aspectul său cromatic impresionant și vizibil puternic pe fundalul verde al ierbii sau pe cel al brumelor, această floare trezește în sufletul omului un fel de sentiment al descătușării, al speranței în atmosfera sumbră și mohorâtă a toamnei. Înflorirea brândușei de toamnă era un important indiciu pentru omul tradițional, ocupând un loc distinct în simbolistica vremii. Chipul ei a fost proiectat pe adevărul cosmic ce mereu a fost sub incidența imensității drumu-lui de la vremelnicia omului la eternitatea cosmică și de care fiecare individ a fost mereu conștient.