Lucinul

Lucinul era cândva o sărbătoare populară cu caracter pastoral, zi dedicată unei divinități protectoare a lupilor, celebrată pe 18 octombrie, fiind consemnată în calendarul popular în pe-rioada de început a constituirii haitelor, înaintea împerechierii acestor animale. Această sărbătoare nelegată de biserică era mai puțin cunoscută în zonele de câmpie, ea celebrându-se în mod aparte în mediile pastorale, în ținuturile montane.
 

În spațiul bucovinean, lupul, ca simbol mitologic, deriva dintr-un animal real, cultul, destul de răspândit, fiind întâlnit în cultura tradițională în domenii precum: păstorit, medicina populară, meteorologie populară, în folclorul juridic, precum și în diferite credințe, datini și superstiții, toate argumentând perpetuarea totemică a animalului până destul de recent. Se pare că rădăcinile cultului lupului, în spațiul carpatic, datează încă din vremuri ancestrale, din neolitic, dar se crede și că po-porul român s-a născut sub semnul lupului, adică un neam predestinat războaielor, înfruntării invaziilor și cotropirilor repetate. Fără să fi avut un cult de prim-rang într-o implicare politică a vremii, lupul a fost asociat la un moment dat ca simbol emblematic organizării cetelor de războinici, aceasta având drept bază o origine totemică a triburilor pregetice, dovadă fiind și simbolul lupului imortalizat pe stindardul dacic de mai apoi. Despre acest aspect se poate vorbi și la alte popoare, în special la vechii romani sau la gali. Tot la romani, lupul era un fel de zeu (Lupercus), ocrotitor al turmelor, iar sub influența greceas-că este confundat cu zeul Pan-lupul. La multe popoare primitive întâlnim tradiția metamorfozării omului în lup. Românii, trăind în acest spațiu deschis influențelor străine, și-au conturat un cult aparte al lupului pe baza unor cutume au-tohtone amplificate și de o transculturație specifică, animalului oferindu-i-se mai multe zile din an drept sărbători populare. Lupul a fost un animal deosebit de respectat în spațiul carpatic și, implicit, în cel bucovinean, începând din stratul cultural neolitic, apoi de către pregeți, daci, daco-romani și după aceea de către români, lui oferindu-i-se o mitologie bogată ale cărei reminiscențe au dăinuit multă vreme. Animalului mitic i s-a atribuit și un fel de gândire supranaturală, el fiind investit cu un rol sacru, evoluând către adorare, totul în limitele unui cod etic mereu împrospătat, prin transfigurarea realului în sacru, credințele specifice venind de la sine. Gândindu-ne la toate acestea, interesant este faptul că, în Bucovina, nu întâlnim măștile de lup în cadrul ceremonialului de Anul Nou, alături de alte reprezentări mitozoomorfe (urși, cerbi, capre, căiuți etc.), dar aici au fost multe sărbători populare dedicate temutului animal, una dintre acestea fiind și Lucinul. În ziua Lucinului, oamenii din satele de la munte, în special păstorii, săvârșeau fel de fel de practici pentru prevenirea pagubelor provocate de lupi. Cea mai cunoscută practică consta în încleștarea dinților pieptenilor metalici, crezându-se că, prin analogie, se vor încleșta și dinții lupului. La Lucin era interzis prelucrarea lânii, a pieilor de oi și a părului de animale, nu se umbla cu acul, foarfecele, nu se tăia nimic, lumea se abținea să scoată cenușa din vatra sobei de teamă ca lupoaicele să nu găsească cărbuni, care, mâncați, ar fi favorizat fecunditatea acestora în perioada imediat următoare. Copiii bolnăvicioși sau slăbiți fizic primeau în această zi un nume nou, cel de Lupu, pentru ca bolile să nu-i depisteze, aceștia fiind de acum în permanență sub ocrotirea lupului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: