Vinerea Mare

Vinerea Mare sau Vinerea celor 12 vineri era pentru so-cietatea tradițională o sărbătoare cu caracter pastoral, zi dedicată unei divinități mitice, aparținând Panteonului popular, peste care creștinismul a suprapus sărbătoarea Cuvioasei Parascheva și care treptat a preluat, prin uzurpare, câte ceva din atribuțiile străvechii reprezentări. Indiferent de ziua din calendar în care cade această sărbătoare, ea este cunoscută ca Vinerea Mare și era ținută în mediile pastorale cu o sfințenie aparte, vinerea fiind și una dintre cele mai importante zile ale săptămânii.

 

În această zi se postea pentru iertarea păcatelor, pentru dure-rile de cap, pentru ochi, era interzis lăutul (spălatul pe cap), „că te va durea capul”, crezându-se că „tot omul are noroc cel puțin cât un fir de păr pe cap, de te speli la Vinerea Mare, acela cade”. Acum era interdicție și pentru spălatul rufelor, „că pe lumea cealaltă vei sta în zoaie până-n gât”. Nu se începea nici o sfadă și nici o supărare între oameni, lumea temându-se de rău: „Pe bădița cu păr negruț, /De trei ani l-am prins drăguț, /Dar amu, de-o săptămână, /L-am urât pentru-o minciună. /Usca-mi-l-ar Vinerea /Pe cel ce-a spus minciuna. /Să-l usuce Vinerea cea Mare, /C-aceea usucă tare”. Vinerea Mare era ziua când nu se dădea frupt din casă (carne, lapte, ouă), mai ales acolo unde erau vite cu lapte, nu era arun-cată nici cenușa din vatră, „că-ți ia uliul găinile”, nu se aducea lut în gospodărie, de frică să nu invadeze ploșnițele. În zonele pastorale, această zi era cunoscută și sub denumirea de Nunta oilor, deoarece acum berbecii erau introduși în turme, important moment ce marca sfârșitul sezonului pastoral de vară și începutul sezonului pastoral fertil (de iarnă). Ritualul deschiderii noului sezon pastoral începea cu această zi și continua două săptămâni (14-27 octombrie), perioadă calenda-ristică ce impunea anumite interdicții pentru păstori. Stăpânii începeau să-și aleagă oile din turme, ziua fiind sinonimă cu și Răscolul oilor, marcând și începutul împerecherii acestora, când berbecii se slobozeau în turme (Năpustirea berbecilor). Se în-cheiau vechile învoieli cu ciobanii, păstorii fiind tocmiți pentru sezonul de iarnă, cel al transhumanței, când aceștia coborau cu turmele către zonele cu iarnă mai blândă (în partea sudică a țării). La Vinerea Mare erau și severe interdicții pentru muncă, ni-meni nu lucra nimic, ziua fiind socotită foarte primejdioasă atât pentru om, dar mai ales pentru animalele din gospodărie, unii țineau chiar și post negru, alții nu consumau nici vin roșu (într-o vineri, Iisus a fost străpuns cu sulița curgându-i sânge din corp). Acum se practicau rituri de purificare a turmelor de oi cu fumigații sau prin stropire cu agheasmă. Dar această zi era și un moment propice pentru prognozarea timpului, prognoza făcându-se prin observarea modului în care au dormit oile în noaptea precedentă. Dacă oile dormeau grupate în târlă, se considera că iarna va fi lungă și grea și se zicea: „Cum va fi vremea la Vinerea Mare așa va fi și la Sâmedru (26 octombrie)”. În zonele de deal și de câmpie, țarinile erau din nou deschise pentru pășunatul devălmaș local sau pentru pășunatul înainte de transhumanță. După această zi, începeau vestitele târguri de toamnă, locuri în care se valorificau produsele pastorale. La 14 octombrie se făceau praznice și pomeniri pentru cei decedați, împărțindu-se ofrande substanțiale (brânză) și pentru sănătatea turmelor de oi.