Manifestarea „În oraș fără mașina mea” se va organiza în municipiul reședință de județ, pe 22 septembrie, între orele 11.00 și 13.00, concomitent cu un marș al voluntarilor ecologiști, ce va avea ca punct de sosire esplanada Casei Culturii. Un număr de 14 din cele 16 localități urbane sucevene din județul Suceava au anunțat că sunt de acord să țină manifestări în Săptămâna „Mobilității europene”, ceea ce, în opinia directorului executiv al Agenției pentru Protecția Mediului, Vasile Oșean, „este un progres evident față de anii anteriori”. Cu această ocazie, APM a monitorizat calitatea atmosferei, a realizat circa 1000 de pliante și fluturași cu tematică și a inițiat, cu sprijinul elevilor, mai multe concursuri educativ-sportive în școli. Astăzi, la sediul instituției are loc o masă rotundă pe tema transportului durabil și schimbărilor climatice.
Sâmbătă este ziua dedicată circulației fără mașini, anunță Agenția pentru Protecția Mediului Suceava. Acțiunea are loc în cadrul manifestărilor dedicate Săptămânii „Mobilității europene” care, în acest an, se desfășoară sub sloganul „Străzi pentru oameni”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii