– Nu, sunt ortodox.
– V-am întrebat, pentru că ați pomenit de Comunitatea Catolică San Egidio prin intermediul căreia luptați pentru drepturile românilor, ale străinilor din Italia. – San Egidio este, într-adevăr o comunitate catolică, dar o comunitate care promovează dialogul interreligios, prietenia cu toate popoarele. Comunitate internațională, prezentă nu numai în Italia, ci și în alte peste 60 de țări, cu activități cunoscute și apreciate pe plan mondial, San Egidio a fost distinsă cu Premiul Balzan pentru Pace, acum 12 ani, a contribuit la instaurarea păcii în Mozambic, acolo unde desfășoară și diverse programe de lupta împotriva SIDA.
Proiectul se cheamă ,,Dream”, iar prin intermediul lui a fost pusă la punct o terapie antivirală, a cărei aplicare face ca mamele infectate cu HIV să poată naște copii sănătoși. Nenumărați medici pleacă, voluntari, sub aus-piciile Comunității San Egidio în Mozambic și ajută la combaterea acestei maladii. De asemenea, San Egidio organizează Rugăciunea Ecumenică pentru Pace, în fiecare an într-o altă țară. Reprezentanții Comunității au venit și la București, în 1998, cu un an înainte de sosirea Papei, în 1999, în România, des-chizând pregătirea acestei vizite. În Italia este prezentă în toate orașele mari, activitățile desfășurate sunt îndeosebi caritabile, membrii ei asigură asistență bătrânilor, cantine sociale, școli gratuite de limbă italiană pentru străini. Acordă asistență, de toate tipurile, inclusiv legislativă, dar ajută și cu haine, cu mâncare și pe nevoiașii italieni, și pe cei străini, nu fac nicio diferență. În cadrul acestei comunități există o mișcare a străi-nilor, promovată de ei, mișcare al cărei membru sunt și eu, și care se numește Genti di Pace – Oameni ai Păcii. A fost inaugurată la Roma, în 1999, și reunește străini din peste 120 de țări. Ea luptă pentru promovarea diverselor culturi de origine ale membrilor ei în spiritul prieteniei între oameni, între culturi și religii, în spiritul solidarității și pentru apărarea drepturilor tuturor, mai ales ale celor marginalizați, care nu au voce. – În comparație cu alți emigranți ați ajuns relativ repede să aveți o situație acceptabilă. Nu spun confortabilă, ci doar acceptabilă. În ce moment ați trecut de la grijile dv. la ale celorlalți români? – Tot relativ repede, pentru că la școala de limbă italiană pentru străini a Comunității San Egidio am aflat de diferitele probleme ale emigranților din Roma și, legând prietenii cu membri ai acesteia, m-am implicat, după exemplul lor, alături de ei, voluntar, în diferite activități. În cadrul centrelor pe care le au, de primire a italienilor și a străinilor ajunși la nevoie, am început și eu să-mi aduc, atât cât puteam, mica mea contribuție. – Contribuție nu chiar mică, contribuție prețuită, de vreme ce Genti de Pace v-a sprijinit candidatura la Consiliul Romei. – S-a considerat că, spre deosebire de asociațiile străinilor fiecare având candidatul ei, Genti di Pace susținând un singur candidat pentru problemele tuturor străinilor, șansa cunoașterii acestor probleme crește, și că devine mai convingătoare mărturia despre Comunitate ca o comunitate unită, construită în spiritul conviețuirii pașnice a persoanelor de diferite naționalități. În-tr-adevăr, toți mi-au acordat încrederea de a fi acel unic candidat. Frecventând de aproape zece ani Comunitatea, mă cunoșteau aproape toți, mai ales că predau și limba italiană la școala gratuită de limbă italiană pentru străini, fiind, de altfel, și singurul ei cadru didactic român și străin. – Aceasta înseamnă tot voluntariat? – Voluntariat, desigur, în timpul meu liber. – Unde lucrați acum? – Am fost mereu interpret și traducător la tribunalele din Roma, sunt solicitat în continuare și, de asemenea, colaborez cu o cooperativă care acordă asistență bătrânilor. Țineți cont că frecventez și cursurile Facultății de Drept Internațional, mai am doar câteva examene până la absolvire. – Dacă mă gândesc la tot ce faceți, înseamnă că munciți 25 de ore din 24! – Uneori și 30 din 24! Timpul trece foarte repede, dar mă străduiesc să mă organizez cât mai bine, ca să le cuprind pe toate. – Care sunt problemele cu care se confruntă emigranții ro-mâni, în afară de aceea a locuinței și a unui loc de muncă? – Problemele, în primul rând, sunt cele de integrare. Sunt și cele mai importante. Plecând de la documente… – Și de la limbă? Frecventează mulți români școala unde predați dv.? – În niciun caz. Vin foarte puțini și între acești foarte puțini, mai mult doamnele, în ziua lor liberă de la lucru. Poate și pentru că o deprind foarte ușor, nu există la români un interes special ca să învețe italiana organizat. Problema principală rămâne aceea a documentelor. Până la începutul acestui an era foarte greu de obținut permisul de ședere. El se obținea numai în baza unui decret, al fluxurilor, așa se numea, în baza căruia numai un număr limitat de persoane din toată Italia putea să spere lega-lizarea situației lor, legalizare cerută de patronii la care mun-ceau, la firmele sau la domiciliile lor. După care era necesar să se întoarcă în România și să solicite viza, pe motiv de lucru, de la Ambasada Italiei. Numărul acesta, cum am spus, fiind limitat și numărul românilor fără documente – foarte mare, el, numărul celor trăind ilegal, rămânea în continuare tot mare. De anul acesta însă există o altă lege, prin care toți cetățenii comunitari, care aparțin Uniunii Europene, își pot legaliza existența în Italia prin înscrierea la Starea Civilă. – Am văzut în ,,Gazeta Românească”, singurul ziar de limba română din Italia, insistența cu care li se cerea românilor să se înscrie la Starea Civilă. – Normal, fiindcă mulți români nu se informează, nu citesc ziarele, nu știu ce se întâmplă decât din auzite. – Dar ce cale există pentru o informație care îi interesează, precum aceasta, certă, corectă? – La San Egidio, un centru de primire o oferă săptămânal. – Dar comunitatea românească? – Comunitatea românească din Roma este organizată cam în șapte comunități ortodoxe, șapte penticostale, una catolică și alta evanghelică, românii întâlnindu-se în acele locașuri ale Bisericii Catolice Italiene unde li se permite ținerea slujbelor, deoarece Biserica Ortodoxă nu este recunoscută. S-au făcut multe demersuri pentru recunoașterea ei și pentru construirea unor locașuri proprii, se fac în continuare, dar cred că și autoritățile române ar putea să ne sprijine mai mult. E foarte important, cred că hotărâtor. – Deci, pe de o parte sunt probleme, precum acordarea cetățe-niei, în care importantă este insistența, puterea de convingere a emigranților români, a străinilor din Italia, iar pe de alta, probleme delicate, ca de pildă aceasta, a recunoașterii Bisericii Ortodoxe și a posibilității de construire de locașuri proprii în Italia, în care decisiv e dialogul la înalt nivel. – Desigur. De mult timp comunitățile românești din Italia fac lobby pe lângă autoritățile italiene pentru a se lua în discuție această doleanță, însă până acum nu s-a reușit mare lucru. Chiar eu am susținut această cauză, în perioada mandatului meu de consilier, pe lângă Primăria Romei, dar nu s-a putut face nimic, în primul rând pentru că legislația nu o permite, iar în al doilea rând, deoarece nu există, poate, suficientă sensibilitate din partea lor pentru această problemă, pentru acordarea acestui drept românilor. De asta cred că fără intervenția autorităților la nivel înalt din România… – …a Patriarhiei… – …a Patriarhiei, sigur… Bine, discuția e începută, se desfă-șoară, după câte am auzit, dar nu știu la ce nivel. Cred, oricum, că ar trebui să se insiste. Fiindcă, înainte de toate, au de suferit credincioșii, care văd în Biserică primul punct de referință. Românii, în general, nu au multe puncte de referință, nu au un-de să meargă decât duminica, la biserică, sau sâmbăta, la locașul lor de cult. De aceea consider foarte important să rezolvăm această situații. – Cred că rezolvarea ei ar mai micșora și numărul de români din cronica neagră, a delictelor. Dar, rămânând la ceea ce spuneați, că nu au unde să meargă… – La Roma sunt câteva asociații ale românilor, create de anu-mite persoane, dar nu toate organizează manifestări, nu toate promovează cultura română, valorile care reprezintă poporul român, din lipsa fondurilor, a mijloacelor financiare, a susține-rii unor autorități, chiar a Guvernului. Bunăvoință există, bani nu. Când au avut sprijin, s-a reușit organizarea unor evenimente, cum a fost Paștele ortodox la Roma, la care au participat aproape toți preoții din Roma și unde a venit și mitropolitul Iosif (mitropo-litul Bisericii Ortodoxe pentru Europa Occidentală, n.n.). – Revenind la accesul la informație… – Sunt multe canale, prin intermediul sindicatelor, al multor asociații italiene care se ocupă cu așa ceva, cu apărarea drepturilor străinilor, numai că trebuie căutate. Cel mai des însă emigrantul român nu vine pentru a fi informat, principalul lui obiectiv este să-și găsească foarte repede un loc de muncă și o casă, și abia după aceea acordă interes problemelor de tip birocratic. Își dă seama de necesitatea documentelor, dacă are probleme la locul de muncă, de exemplu, fiindcă patronul nu l-a plătit, sau dacă proprietarul locuinței îl dă afară realizează că are nevoie de un avocat sau de o asistență legală. Nu interesul, nevoia îl împinge, îl determină să caute informația. De multe ori reușește, uneori cade pradă celor care profită de ignoranța lui. De ignoranța emigranților, în general.
Comentarii