Reprezentanții societății civile din județul Suceava susțin votul uninominal, s-a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă. Președinții a nouă organizații non-guvernamentale au anunțat că au făcut front comun în vederea mobilizării și informării populației pentru participarea la referendumul din 10 mai. Liderul „Pro Democrația”, dr. Ștefan Pușcașu, a precizat că societatea civilă sprijină votul uninominal și oferă suport oamenilor politici care vor susține „la modul corect” a-cest proiect.
„Pro Democrația s-a implicat în informarea populației. Este foarte important ca cetățeanul să-și exprime punctul de vedere, deci să meargă la vot”, a spus dr. Ștefan Pușcașu, președintele „Pro Democrația”. Președintele Asociației „Juventus”, Cornel Grosar, a subliniat faptul că dreptul la vot a fost câștigat de români cu mare greutate. „Niciodată politica românească nu a căpătat cute mai adânci ca acum”, a precizat Cornel Grosar, acesta fiind poate și motivul care i-a determinat pe reprezentanții ONG-urilor să-și dea mâna. Un alt aspect punctat în cadrul conferinței de presă a fost cel al responsabilizării reprezentanților județului Suceava în Parlamentul României. „Vom organiza întruniri lunare cu domniile lor, pentru a comunica și pentru a-i ajuta. De asemenea, le vom acorda calificative în funcție de activitatea pe care o desfășoară”, a spus Cornel Grosar. Nici reprezentanții studenților suceveni nu au rămas indiferenți la ceea ce se petrece în prezent pe scena politică și au pus umărul la campaniile de informare. Cel puțin așa susține Florin Grădinariu, președintele Asociației Studenților din Universitatea „Ștefan cel Mare”. „De altfel, vom ajuta «Pro Democrația» privind monitorizarea alegerilor pe data de 19 mai”, ne-a declarat Florin Grădinariu.


























Comentarii