Totul despre noi

În școala noastră, începând cu acest an școlar, ne-am unit forțele pentru a ne învinge temerile și prejudecățile, ca în final să ajungem printre învingători. Am muncit mult, dar rezultatele nu au întârziat să apară, materializându-se în proiectele care se derulează în prezent. În urma aprobării subproiectului ,,Școala – centru cultural al comunității” Ipotești (din cadrul Proiectului pentru Învățământul Rural, runda a II-a, program cofinanțat de Guvernul României, Banca Mondială și comunitățile rurale) a avut loc lansarea acestuia în cadru festiv. Alături de elevi, părinți și mulți alți invitați ai comunității locale a participat primarul comunei Ipotești, domnul Dumitru Corjuc. Echipa de proiect, formată din cadre didactice ale școlii, prof. Ana Munteanu, inst. Lăcrămioara Avădănei, inst. Loredana Corjuc, coordonată de prof. Violeta Cercel, urmărește pe parcursul derulării proiectului o revitalizare a potențialului cultural la nivelul școlii și al comunității prin activități extrașcolare.
 

Acțiunea s-a desfășurat în sala de sport a Școlii cu Clasele I-VIII Ipotești și a avut ca scop informarea elevilor, părinților, cadrelor didactice și invitaților cu privire la activitățile cultura-le care se vor desfășura în cadrul proiectului. Pentru a promova activitatea de lansare a acestuia, un grup de elevi a realizat un afiș care a fost expus pe holurile școlii și pe panoul informativ din centrul comunei. Dând curs invitațiilor trimise de echipa de lucru a subproiectului, acțiunea s-a bucurat de o participare numeroasă din partea tuturor celor implicați. Invitatul de onoa-re, domnul Dumitru Brădățan, reprezentant al ziarului ,,Crai Nou” a prezentat importanța unui centru cultural în școală pentru comunitate, împărtășind din experiența sa de dascăl și ziarist. Activitatea a continuat cu prezentarea întregului proiect în Power Point, cu ajutorul videoproiectorului. Pentru a accentua necesitatea existenței unui centru cultural în școală, doamna profesor Violeta Cercel, consilier educativ, a prezentat un rezumat în imagini a activităților extrașcolare desfășurate în anul școlar precedent. La final, participanții au avut ocazia să-și exprime opiniile și impresiile, completând un chestionar. În perioada imediat următoare, cenaclul literar artistic și-a început activitatea, mediatizându-și existența sub titlul „Cuvinte potrivite” și prin afișe. Întâlnirile de lucru ale cercului de pictură ,,Lumină și culoare” s-au finalizat cu expoziții în cadrul școlii, membrii acestuia realizând și o serie de afișe, decoruri menite să popularizeze acțiunile din cadrul proiectului . În prezent este în curs de pregătire o altă activitate – „Pe urmele marilor clasici” – care constă în organizarea unei excursii tematice în municipiul Iași, vizând domeniul literar-artistic. (V.C.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI