Viața, legată cu ață…

Izvoarele Sucevei. Meleag de istorie și dor. De frământări și frustrări de-a lungul veacurilor. O istorie, pe alocuri, nedreaptă. Din anii 1940 și până-n 1948 frontiera s-a tot mutat după vrerea sovieticilor. Un ținut cu oameni pașnici, harnici, cu pasul apăsat și care-și văd de treburile lor. Un sat cu o lume veche, de continuitate și tradiții, de înnegurări tragice în vremurile tulburi, dar și de tradiție senină, blândă și caldă, când pacea se așternea…, o lume a codrilor, a pajiștilor și micilor ogoare (V. Tufescu, 1982). Am zăbovit pentru o clipă în pragul casei doamnei REVECA DANILAȘCIUC. Să stai la sfat cu Reveca este un adevărat privilegiu. S-a născut la 28.03.1921 la Șipotele Sucevei (azi, în Ucraina) și s-a stabilit la Izvoarele Sucevei în anii 1944 (pentru că acolo era viață grea, dădeau foc la case, furau…). Provine dintr-o familie de șase copii, cu părinți săraci, dar demni. Să vă rugați lui Dumnezeu, să vă purtați frumos și să nu intrați în vorbă cu oricine – a fost sfatul mamei sale, Anna, atunci când a pornit în lume.

 

La vârsta de 18 ani și-a împletit sufletul și viața cu Nicolae Danilașciuc, tâmplar, om de vază în sat, și apreciat pentru calitățile meșteșugului sau. Cânta cu vioara, la nunți, la petreceri, dar mai sorbea și câte un păhărel de horiucă. Împreună, au avut doi copii: unul s-a prăpădit devreme, iar celălalt și-a făcut rosturile pe la Fălticeni, unde și-a clădit casă și a adus pe lume doi copii de care Reveca este tare mândră. Am muncit mult, am lucrat pe la oamenii din sat (la fân, la cartofi, în gospodărie…), ni se destăinuie Reveca. Cu Nicolae și-a zidit casă pe deluțul din preajma Bisericii din Deal. Nu mi-a fost ușor. Toate țesăturile, covoarele, cusăturile care împodobesc cu gust casa sunt rodul muncii sale. Am pornit de la nimica, nici țolul de pe pat nu l-am avut. Cel mai mult în viață mi-a plăcut gospodăria. Reveca are patru clase, știe să scrie și să citească (și în limba ucraineană). Daca stai la sfat cu ea, nu-ți dai seama când zboară timpul. Te cuce-rește. Îți vorbește în versuri și-ți cântă în limba lui Șevcenko. Am avut viață grea, dar hărnicia a învins. Până a-mi face gospodăria am lucrat pe la alte case. Multe mai poți afla de la doamna Reveca. Cu calm și cu blândețe-n glas, ca o adevărată mamă, povestește întruna. Se bucură enorm când cineva îi trece pragul. Acum e singură și neputincioasă. Se deplasează sprijinindu-se de un baston lung. Își deapănă amintirile din scurta-i viață trecătoare. N-am făcut rău la nimenea. Mi-a plăcut credința și m-am gândit la Dumnezeu. Mi se pare că dacă moar-tea vine, mă duc la petrecere. Își aduce aminte de vremurile când țara era cârmuită de regele Carol. Își amintește de horile din sat, de hora de la Zubrâu (o adevărata nedeie a locurilor!). Pune coasa pe-o căpciță/Și vino să-ți dau guriță. A rămas văduvă din 1990. Deseori, sprijinită de baston, iese în pragul casei, scrutează zările, salută trecătorii, provocându-i la vorbă și spunându-le cu blândețe Doamne ajută!, așteaptă pe cineva cu o găleată de apă sau un pahar de suc. Așteaptă feciorul și nepoții de la Fălticeni (au și ei griji și necazuri). Parcă-l vede pe Nicolae cântând la vioară în ceas de seară sau trăgând la rindea din zori până-n noapte târziu… N-are remușcări și este mulțumită. Ascultând-o cu emoție, afli o undă de optimism în glasu-i… Viața e legată cu ață. Dumnezeu are grijă de cine nu se depărtează de cuvintele Sale… Prof. ION AFLOREI