Artimon și Artiom

„În România există prea puțină răbdare” (Cristiano Bergodi, antrenor CFR Cluj)
Ciorovăiala e-n toi în bravul nostru fotbal lepefiot. Arbitrii, puși la zid de mai-marele lor (care îi programează la calculator), își fac de cap, iar arțăgoșii conducători, aruncându-și cu grație invective, nu se lasă nici ei. Se încinge lupta pentru locul doi, cel care asigură glorie și, mai ales, bănuți, încât acest război al declarațiilor provoacă scandaluri în lanț. Bătălia granzilor s-a mutat în afara terenului de joc. Și pentru a inflama spiritele, conflictele e-rup și în proprie ogradă. Iată, frământările dinamoviste dau în clocot, în pofida parcursului fără poticneli din campionat. Rednic amenință cu plecarea după ce unul dintre acționari l-a taxat drept fricos (câteodată) și norocos mai mereu. Borcea vrea să-și umilească rivalele, faimosul cuplu N&D a fost luat în colimator pentru indolență. Să fim drepți, jocul dinamoviștilor suferă, plecarea lui Ganea (guralivul Ionel fiind suspectat de patronul Jiului că ar avea „creierul cam mic”) se resimte, iar tandemul pomenit, de o deplină ineficacitate în ultima vreme, ar urma cândva „să se trezească la realitate”.
 

Nici în tabăra Stelei nu e liniște. Concurența pentru Ligă îl ține în priză pe Gigi, „intrat”, vorba cuiva, în meniul nostru cotidian. Echipa dă dovadă de irascibilitate, căpitanul Stelei, umflat valoric de nașul Becali, dă la gioale, iar Oli se simte amenințat. E drept, meciul din Cupă cu gălățenii a fost splendid, Szekely i-a oferit o seară de coșmar lui Neșu și bănuim că ata-cantul, vânat de impresari, nu va face mulți purici la Oțelul. Machidonii, în alai, îl pețesc pe Hagi (implicit cuplul Gică plus Gică) și zvonul, înghițit de media, a prins. Dar mutarea (aterizarea cumnaților în Ghencea) ar fi „imorală” – ne asigură întâistătătorul Stelei, im-presionat de „sufletul de copil” al lui Olăroiu. Oricum, dacă victoriile întârzie, Oli, nu prea iubit de tribună, va fi silit să se care; iar acuzele revărsate asupra „bulangiilor” de arbitri șpagangii (care îl fură) nu-i vor ține de cald. Nici timișorenii nu se simt prea bine. „Strămutarea” partidei cu cei de la Iași, sus-pectați de a„accesibilitate”, a fost o afacere, re-cunoștea candid Ionuț Popa, explicând replica apatică a celor din Copou (care s-au ales cu doi jucători și o înfrângere previzibilă). După ce că are bătăi de cap cu litigiul palmaresului, nenea Iancu a constatat, mirat foarte, că an-trenorii „nu știu de capul lor”. Echipa, se vede cu ochiul liber, e departe de pretențiile zgo-motos afișate și dacă în confruntarea cu Di-namo pierde, nici Artimon (văzut de patron, în noiembrie 2006, drept „cea mai bună soluție”) nu scapă de făraș. Mai mult, Jackie Ionescu l-a părăsit, asigurându-i brusc „autonomia”, și bietul Alin, trimis să își facă temele (și analizele), devine singurul răspun-zător de ceea ce va urma. Amicalul cu olte-nii, se știe, a iscat un teribil tărăboi. Muștru-luiala patronului, făcu-tă la cald, a vizat „mintea încețoșată” a an-trenorului, concluzionând că pregătirea de iarnă a fost ratată. Dar conu’ Iancu se visează încă pe podium și are un aliat de nădejde în persoana lui Chivorchian. După ce, o vreme, a aruncat cu bani prac-ticând un shopping aproape dezastruos, ca-priciosul domn Iancu nu se sfiește să declare tunător, fluturând stindardul corectitudinii, că tot domnia-sa are – la club – „cel mai mare ran-dament”. Adevărat, Poli s-a „cumințit” acum, propunându-și reeducarea vedetelor și puri-ficarea lotului. Dar erorile în politica de trans-feruri sunt izbitoare; gândiți-vă doar la numărul de extracomunitari, aduși la grămadă. Pentru acest retur de foc, ilustrul sforar Chivo – zic gurile rele – ar fi, de departe, cel mai bun transfer. Să pomenim, în treacăt, doar de amiciția nevinovată cu Mitică. Și să ne mai mirăm că acest Chivo se va dovedi „un mare câștig” — cum profețea oracolul din Bălcești? În ograda polistă a poposit și Karamian, „ademenit” în pofida amenințărilor lui Copos. Kara (deo-camdată odihnindu-se două etape) și-a dovedit, din plin, talentele de negociator. Artiom ne anunță că joacă cu inima, că e timișorean sută la sută din moment ce a dat mâna cu dl Iancu („un om foarte bun”, îl cităm) și-l va aduce pe malurile Begăi și pe fratele Arman. Nu chiar de pomană. Încât, polistul Artiom, îmboldit de gânduri mari, consfințește vremea ar-menilor. Iar antrenorul Artimon, suportând presiunea, știe că „nu există nici o scuză”, dacă ratează obiectivele. Știe că i se caută cu febrilitate înlocuitor. În pole-position s-ar afla, cică, Andone, interesat de „o echipă cu o-biective”. Or, Poli și-a dezvăluit intențiile și o plimbare prin Cupa UEFA ar fi – zice patro-nul –un obiectiv normal. Vai, ceea ce ne lipsește e tocmai normalitatea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI