Consilierii locali suceveni au aprobat, în ședința ordinară de luni, studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și calendarul derulării lucrărilor de investiții în sursa de cogenerare a Termica Suceava și pentru reabilitarea sistemului de transport și distribuție a energiei termice, în vederea accesării Programului guvernamental „Termoficare 2006-2009, calitate și eficiență”. Finanțarea programului se va face prin contractarea de Ministerul Finanțelor Publice a unor împrumuturi pe minim 15 ani. Rambursarea creditului, inclusiv dobânzile, comisioanele și alte costuri aferente, se suportă, 50%, de la bugetul Consiliului Local, mai puțin reabilitarea termică a celor 26.250 de apartamente, pentru care de la pușculița municipală se va plăti doar 33% din valoarea împrumutului.
Investiții vor fi făcute în modernizarea unităților de producție agent termic, reabilitarea a 26.264 km rețele de transport agent termic primar, reabilitarea și modernizarea a 46 de puncte termice, reabilitarea a 158 km rețele secundare de distribuție a apei calde și a agentului termic pentru încălzire, contorizarea la nivelul fiecărui imobil, înlocuirea instalațiilor de apă caldă și încălzire din fiecare imobil, contorizarea individuală a consumatorilor în apartament, precum și în reabilitarea termică a anvelopei clădirii. Suma necesară pentru materializarea obiectivelor se ridică la 375,4 milioane euro, dintre care 17,9 milioane euro reprezintă investițiile la Ter-mica, 70,4 milioane euro se vor cheltui cu rețeaua primară, rețeaua secundară și contorizarea la nivel de imobil, 33,2 milioane euro cu instalațiile interioare ale blocurilor și contorizarea individuală, iar 253,8 milioane euro cu reabilitarea termică a clădirilor.
























Comentarii