De ce ești prost…

Știri haioase cu suceveni, humoreni (potenți vremelnici de-ai zilei și… nopții!) în presa centrală, săptămâna ce taman se sfârși, frumușel între corzi; 7 plus povestește cum pe la-la Prefectura Neamț, ministrul… lepidopteric Fluturaș nu a avut hârtie la budă, iar academicieni tip Catavencu fac vorbire despre cogeamite O.O. – Gura prefectului Onofrei merită un picior în fund! Gura păcătosului… > Între cei doi, Di Bi-ului însă îi plăcu, cel mai mult și mai mult, de… dee… amicul ălor de mai sus, da-da, de Mârza, arhanghelul Gavril, că tot vine, mintenaș. Să, ăă, despartă oile de capre, cum zice la Scriptură că va făptui și petrece pe la Judecata de mai apoi?! Nu! Mie mi-a plăcut extrem de puternic de G.M. pentru că-pen’că, abia întors din țara ălora cu ochișorii cam oblici, vineri pe la chindie (pe la orele 6 fără, cum ar veni) îl surprinsei (din mașină) cum-cum, răsturna gunoiul menajer la buncărul din fața hogeacului său de pe Mărășești. Un pic de salubrizare nu strică la casa omului. Și cum Michiduță se ascunde în detalii, apoi îmi plăcu le nebunie gestul. Gestul mărunt, în simplitate și naturalețe, al omului încă uman și… domestic. Bravos president! PeSeDe…

 

> Iar cheia a tot ce ți-am înșirat până aci o s-o găsește în următorul paralelism (iou l-am însușit, șutit, de la un prieten, și ce prie-ten!), care gavarește astfel: Există o analogie între locuințele oamenilor și structura lor psihică. Să luăm de pildă exemplul unei camere dintr-o casă: ea este făcută dintr-un tavan (de care agățăm lămpile), din pereți (de care… atârnăm uși și ferestre, și… și termopane-termopane) și dintr-o podea. Ei bine, tavanul, pereții și dușumeaua – țin’te bine, amice – corespund celor trei domenii: gând, sentiment, acțiune. Lumina gândului, înțelepciunea cum ar veni, inteligența, cunoașterea… se ițesc, vin din înalt, din pod, din tavan. Sentimentul, pe de alte părți, corespunde pereților, cu ușile și ferestrele care permit să comunicăm cu exteriorul, și unde se agață perdele, tablouri (răpirea din…), oglinzi. În fine, acțiunea e pământul pe care ne deplasăm ca să robotim. Fereștile (care au geamuri cu… termopane-termopane) îs ochii, d’aia trebuie, se impune să curățăm frecvent geamurile, pentru ca să vedem limpede. Na, asta a fost, gândește de-acuma și așa: ca și cum ai citi o pagină a naturii vii, dintr-o carte pe care n-o vom termina nicio-dată de examinat și studiat… PA! Merci, Maicăl! > Evenimente, nu șagă în cursul ăstei stămâni, barem două-trei acolo… Meciul lu’ Beeecaly cu iberii din Madrid, concertul lui Iris-Minculescu (sâmbătă, la Casa Culturii) și tot așa. Și altfel… > De la șefie, Tomofte Răducu – mamii și tatii SeReI-ului a aterizat, vai, în atenția (și printre corzile) DeNeA-ului (într-o tărășenie de favorizare a infractorilor, lor, rr…). Sorry! Pentru acest străjer de secrete, fost comandant și pe la Rădăuții noștri, în chestii dă pază la hotară… > Ș-o vorbă de sfârșeală (după lucrarea – mai e pe tarabe – Intuiția (cunoașterea de dincolo de logică): Inteligența este capacitatea de a renaște iar și iar. Inteligența inimii e singura inteligență care există. Capul este doar un acumulator. El e mereu vechi, niciodată nou, niciodată original. E bun, f. bun ca arhivă. Și în viață ai nevoie de asta – trebuie să ții minte f. multe lucruri. Mintea, capul este un biocomputer. Acumulezi întruna cunoștințe în el și le scoți ori de câte ori ai nevoie. De ele. Capul e bun pentru matematică, pentru calcul, pentru viața de zi cu zi. Dar dacă crezi că în astea constă toată viața ta, vei rămâne prost. Nu vei cunoaște nicio-dată fericirea inimii. Și nu vei cunoaște niciodată milostenia (care vine numai din inimă), dumnezeirea (care intră numai prin inimă). Nu vei cunoaște niciodată rugăciunea, nu vei cunoaște niciodată poezia, nu vei cunoaște niciodată iubirea… Mai vrei, mai na-ți (tot din pagina 104)… Inteligența inimii îți aduce poezie în viață, îți învață pașii să danseze, îți face viața o bucurie, o sărbătoare, un festival al râsului. Îți dă simțul umorului. Te face capabil de iubire. Asta este adevărata viață. Viața care e trăită cu capul este o viață mecanică. Devii un robot – poate f. eficient, roboții sunt foarte eficienți, mașinăriile sunt mult mai eficiente decât omul. Poți învăța multe cu capul, dar nu vei trăi multe. S-ar putea să ai un standard de viață mai bun, dar nu vei avea nici o viață. Viața este a inimii. Viața crește numai în inimă. În solul inimii crește iubirea, crește viața, crește dumnezeirea. Tot ce este frumos, tot ce este cu adevărat valoros, tot ce e important, semnificativ vine din inimă. Inima este centrul, capul e doar periferia. A trăi cu capul înseamnă a trăi la periferie, fără ca măcar să ai idee de frumusețile și comorile care se află în centru. A trăi la periferie înseamnă prostie… Merci, iară & iară, tată Osho! Clar că ne vom mai vorbi (și… scârța-scârța pă hârtie), în chestie… (D.B., din… irimă)