Cheile împărăției (V)

Botezul instituit de Hristos e Taină, nu mai e simbol, botez al „pocăinței”, prefigurare. Botezul este poruncit de către Domnul și practicat în misionarismul apostolic: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt” (Matei 28.19). Apostolii, dat fiind că crești-nismul apare în plin Imperiu Roman păgân, propovăduiau celor care înțelegeau, celor maturi, cuvântul nou al religiei creștine, și erau îndreptățiți să spună: „Cel ce va crede și se va boteza se va mântui…” (Marcu 16.16), subliniind necesitatea mărturisirii credinței, aderența la noua învățătură, și aceasta s-a întâmplat la prima generație de creștini, căci, după cum dovezi aduc textele biblice și tradiția Bisericii, la botez s-au prezentat, mai târziu, nu numai vârstnici, ci și prunci, familii întregi (v. Faptele Apos-tolilor 11.14; 16.14, 15; 1 Timotei 2.4; Evrei 6.1, 2; 1 Corinteni 1.16; Faptele Apostolilor 16.32,33; Ioan 4.53; 2 Timotei 4.19; Faptele Apostolilor 2.41; 1 Corinteni 15.29; Faptele Apostolilor 19.16).

 

Copiii nu trebuie opriți de la binecuvântare – și care-i calea cea mai directă spre binecuvântare dacă nu botezul, înnoirea! „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” (Matei 19.14). Și tot El, despre ei: „De nu vă veți întoarce ca să fiți ca pruncii nu veți intra în Împă-răția Cerurilor” (Matei 18.3; Marcu 10.15; Luca 18.15, 17). Copiii au o sfințenie a prunciei, dar nu sunt sfinți, în ei a scăpat păcatul strămoșesc și acesta trebuie exclus prin Botez, cât mai curând după naștere, căci nimeni nu știe numărătoarea zilelor nimănui. Și sunt mărturisitori care îi însoțesc: părinții și nașii, care trebuie să fie credincioși, de aceeași confesiune, de același gen cu pruncul, cu îndatorirea de a fi celui botezat învățători și îndrumători spirituali; dar mai ales martor este preotul botezător, care, prin scufundarea în apă, repetată de trei ori, în numele Sfintei Treimi (așa cum Hristos i-a învățat pe ucenici – v. Matei 28.19), introduce în staulul Bisericii un nou membru, care se va desăvârși prin fapte bune, credință și har, progresând în îmbunătățire și sfințenie, crescând până la măsura bărbatului desăvârșit (Efeseni 4.13) în Biserica lucrătoare prin Sfintele Taine. Exemple de mărturisire a unuia în locul altuia are Scriptu-ra: Matei 8.5, 13; 15.22, 28; 17.14, 18; Luca 7.11, 15; 8.41, 55; Iacov 5.16. Și sunt și în Vechiul Testament destule exemple, și, desigur, în practica civilă, nu numai sub acoperișul religiei. Sfânta Taină a Botezului nu se repetă. Biserica spune: „Mărturi-sesc un Botez întru iertarea păcatelor”. Și aceasta are un temei de neclătinat: „Este un Domn, o Credință și un Botez” (Efeseni 4.5); „Baia nașterii celei de-a doua” (Tit. 3.5; Galateni 3.27) se administrează o singură dată, ca și Sfânta Mirungere – a doua Taină de inițiere –, aplicată in extremis, a doua oară, doar ereticilor care se întorc din rătăcire la Biserica părăsită. E de reținut că ungerea cu „untdelemnul bucuriei” (Psalm 44.9), în a doua parte a oficierii Botezului, nu-i Mirungere. Simbolistica unor momente din ritual este lămurită în Catehism, după cum și unele situații speciale ale administrării Tainei și prefigurarea Botezului, de anumite momente consemnate în Vechiul Testament. TEMEIURI: Iov 14.4; Romani 5.2, 19; 1 P. 3.21; Faptele Apostolilor 2.38; 22.16; 8.38, 39; 10.47; Romani 6.3, 6; 8.1; Coloseni 2.13; Apo-calipsa 21.27; Matei 23.14 ș.a. Sfântul Simion al Tesalonicu-lui: „Despre Sfintele Taine“; Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Cateheze“; Nicolae Cabasila: „Despre viața în Hristos“; Marcu Ascetul: „Sfântul Botez este desăvârșit, dar nu desă-vârșește pe cel ce nu plinește poruncile. Căci nu vreo rămășiță a păcatului lucrează în noi după Botez – căci acesta dă dezlegare deplină –, căci noi înșine ne înfășurăm cu voia liberă legăturile ce au fost dezlegate”; Dumitru Stăniloae: „Dacă Botezul produce, prin unire cu Hristos, desființarea păcatului originar al despărțirii de Dumnezeu, reprimat în firea noastră, și dacă fără această unire cu Hristos nu se poate intra în împărăția lui Dumnezeu, este evident că Botezul ne este absolut necesar (Ioan 3.3). Este absolut necesar și pentru copii, că și ei au această stare de despărțire de Dumnezeu, prin nașterea lor din trup și deci și ei trebuie să treacă de la starea de născuți din trup și destinați pierzaniei, la starea de născuți din apă și din Duh și prin aceasta mântuiți”. Ep. Ioan Mihălțan: „Creștinul nu se prezintă la Taina Sfân-tului Botez total străin de Dumnezeu, adică fără nici o legătură cu Dumnezeu, pentru că, înainte de Botez, el primește de la zămislirea lui chipul lui Dumnezeu, care chip îl leagă de Dumnezeu și de semenii săi, oamenii, oricare ar fi ei. Fără Botez vor fi mulți, dar fără chipul lui Dumnezeu nici unul”. Sofian Boghiu: „De la început trebuie să spunem un mare adevăr: nu este posibilă o viață creștină complet lipsită de Duhul Sfânt. Fiecare creștin a primit măcar o dată Duhul Sfânt la Botez”. M. Lot. Borodine: „Dacă omul este creatură pnevmatoforă la origine, precum arată Patristica…, cum a putut el să se schimbe în mod total și să decadă până într-atâta, ca chipul Dumnezeiesc care l-a făcut nemuritor să dispară fără a lăsa urmă? De la Luther la Barth inclusiv, nici unul dintre reformatori n-a răspuns neliniștitoarei întrebări”. „Iar Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi întru Hristos, și Cel ce ne-a uns pe noi, Dumnezeu este, care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (2 Corinteni 1.21, 22). Sfânta Scriptură, propovăduită „cu timp și fără timp” (2 Timotei 4.2) după ce Biserica s-a instalat în istorie, a lămurit tot mai mult lucrarea Duhului în lume; după Cincizecime, prin cei care stând sub flăcările sfințitoare s-au încărcat de putere și au adus lumea la picioarele Crucii, energiile Sfântului Duh s-au arătat tot mai evidente. Apostolul Pavel, având în vedere importanța copleșitoare a acestei revelații, enumeră aceste daruri: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Galateni 5.22, 23). Sfântul Ioan Evanghelistul scrie apăsat: „Voi ungere aveți de la Cel Sfânt” (1 Ioan 2.20, 27). Și ceea ce Ioan scria, confirma Pavel, trimițând epistole în Corint și Efes: Dumnezeu „ne-a uns pe noi”; …ne-a pecetluit… și a dat arvuna Duhului în ini-mile noastre” (2 Corinteni 1.21, 22; Efeseni 4.30). După acest text Biserica a preluat formula „pecetea darului Du-hului Sfânt, Amin”, rostită când cel botezat este însemnat cu Sfântul Mir. Prin această pecetluire, „darurile Duhului” sunt întărite, puse sub pază sfântă în cel nou botezat, cu scopul de a fi sporite de cel care trebuie să crească duhovnicește și moral. Obiecțiunii că noul botezat are în sine Duhul Sfânt și că nu ar mai avea nevoie de o nouă Taină, i se răspunde simplu: În Taina Botezului e prezent „Sfântul Duh spre iertarea păcatului strămoșesc și a celorlalte păcate, pe când în cealaltă, a Sfântului Mir, se dă darul Duhului spre a crește și stărui în curățenia primită la Botez” (Petre Deheleanu). În epoca primară a Bisericii, Taina se împărtășea prin „punerea mâinilor”. Este elocvent textul: „Iar Apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu se pogorâse peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Iisus. Atunci își puneau mâinile peste ei, și ei luau Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 8.14-17). Apostolul Pavel face același lucru peste cei care primesc lămuriri în privința botezului săvârșit de Ioan și despre adevăratul Botez (Faptele Apostolilor 19.1-6), într-un moment care pentru cei botezați avea semnificația „zilei răscumpărării” (Efeseni 4.30). Practica „punerii mâinilor”, și pentru a nu se confunda cu Hirotonia/Taina Preoției, dar și pentru că înmulțirea comunităților creștine nu putea beneficia de prezența apostolilor, puțini la număr și tot mai răriți, s-a înlocuit cu ungerea, care mai are ca sinonime vărsarea și pecetluirea (2 Corinteni 1.21, 22; 1 Ioan 2.20, 27). Biserica romană dă dreptul oficierii acestei Taine numai episcopilor; în biserica răsăriteană, Sfânta Taină a Mirungerii intră în sacerdoțiul treptei preoțești. Mirungerea prelungește ceremonia Botezului, se oficiază imediat după Botez, având particularități inconfundabile. Pentru pruncii botezați, Biserica Ortodoxă pune acum la dispoziție și prima Îm-părtășa-nie. Astfel, un nou născut intră în lu-me îmbră-cat într-o întreită bu-curie: Dum-nezeu îl în-tâmpină cu trei Taine, cu Botezul, Mirungerea și Împărtășania. Sfântul Mir administrat în această a doua Taină de inițiere nu-i un ulei obișnuit, ci un element pregătit special, sfințit de către clericii superiori, la nivel de patriarhie, în Joia Mare a fiecărui an. Mirodeniile, ingredientele conținute închipuie multitudinea darurilor Sfân-tului Duh. Sfântul Mir se folosește și la Sfințirea Antimiselor și a bisericilor. TEMEIURI: Exod 30.23, 33 ș.u.; Levitic 8.12; 1 Regi 16.13; 3 Regi 1.39; 19.16; Ioan 7.38, 39; 17.17; Faptele Apostolilor 2.17; Romani 8.9; 1 Corinteni 1.21; 2 Corinteni 1.21; Evrei 10.25 „Așezămintele Sfinților Apostoli“; Sfântul Simion al Tesalonicului: „Despre Sfintele Taine“; Sfântul Chiril al Ie-rusalimului: „Catehezele“; Sfântul Dionisie PseudoA-reopagitul: „Despre ierarhia bisericească“; Nicolae Cabasila: „Despre viața în Hristos“. (Va urma) CONSTANTIN HREHOR