Casa de Sănătate, bolnavii și farmaciștii

După publicarea în ziarul nostru de joi, 16 martie 2006, la rubrica Cititori – „Crai nou” – Cititori, a luării de atitudine cu titlul „Opriți genocidul împotriva bătrânilor!”, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava ne-a transmis un comunicat de presă, ca replică la cele sesizate de doamna învățătoare Elena Uliniuc din Suceava. Suntem informați că doamna Elena Uliniuc „a beneficiat, și în anul 2005, și în anul 2006, lunar, de medicamente gratuite și compensate, având alocată o sumă consistentă din fondul destinat medicamentelor”. Probabil că așa este. Doamna Elena Ulinuc s-a referit însă la situația din luna martie, când n-a reușit să-și ia medicamentele necesare. Nu spune nimeni că-i numai vina Casei de Asigurări de Sănătate Suceava pentru această situație. Pentru că nu CAS Suceava alocă fondurile pentru județul Suceava; aceasta o face numai pentru localități și pe farmacii.
 

Dar conducerea CAS Suceava nu poate să nege că bolnavii stau la rând, în frig, ore în șir, pentru a-și lua medicamentele. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem faptul că CAS Suceava este preocupată de îmbunătățirea activității de onorare a rețetelor compensate și gratuite. Însă conducerea Casei nu știe că, de exemplu, una dintre măsurile pe care le-a luat începând cu această lună îi dezavantajează pe asigurați. Impunerea raportării, în 24 de ore, de către farmacii a terminării fondurilor alocate, i-a determinat pe farmaciști să nu mai rețină rețetele, dacă le lipsește un medicament de pe rețeta bolnavului. Până acum, farmacistul reținea rețeta, elibera medicamentele pe care le avea, iar pentru cel care lipsea, încasa contravaloarea și-i dădea bolnavului un bon de mână, spunându-i să vină peste 2-3 zile după el. Între timp, îl procura și totul era în ordine. Acum, stai 2-3-4 sau chiar mai multe ore la rând, până ajungi la ușa farmaciei, și atunci afli că un medicament de pe rețeta ta lipsește. Ți se spune să mergi la altă farmacie, poate ai norocul să le aibă pe toate (2-3-4 medicamente). Dar asta după ce-ai înghețat de frig. Iar la alte farmacii deja s-au terminat fondurile. Și tu ai înghețat atât de tare, încât, din ziua următoare, tușești de nu mai poți și te duci la medicul de familie. Și acolo afli cu stupoare că ai bronșită și un început de pneumonie. Deci trebuie să faci tratament și pentru aparatul respirator! (Cele afirmate nu sunt scorneli ale ziaristului; mă refer la un caz concret). Și asta, pentru că unele dintre măsurile luate, desigur, cu bună intenție, de CAS Suceava au efect invers asupra bolnavilor. Sigur, nu spune nimeni că salariați ai CAS ar trebui să stea și să înghețe cu bolnavii la rând, pentru a le afla păsurile. Dar o modalitate de afla dacă o măsură luată vine sau nu în sprijinul bolnavilor tot ar trebui să găsească. Să revenim la cazul doamnei Elena Uliniuc. Conducerea CAS precizează: „Înțelegem foarte bine problemele grave de sănătate pe care le au persoanele de vârsta a treia (din păcate, nu numai cele de vârsta a treia – n.r.) și facem permanent toate demersurile pentru a obține fonduri cât mai generoase destinate medicamentelor compensate și gratuite, dar, având în vedere suma de care a beneficiat doamna învățătoare din partea CAS, nu credem că domnia sa se poate considera cel mai nedreptățit asigurat. În ceea ce privește farmaciile aflate în contract cu CAS Suceava, vă informăm că există în permanență o activitate de control privind corectitudinea eliberării rețetelor, dar, referitor la comportamentul personalului angajat în farmacii, acesta ține de un nivel de educație personal și care poate fi sancționat de către asigurați prin orientarea acestora către altă farmacie”. Dacă n-ar ține de umorul involuntar, am putea crede că ultima parte a acestei fraze (sancționarea de către asigurați a personalului din farmacii, prin alegerea altei farmacii) este o dovadă clară de cinism. Către care farmacii, când bolnavii se calcă pe picioare la toate cele care onorează rețetele, pentru că termină fondurile în prima sau în următoarele 2-3 zile ale lunii? Iar faptul că doamna Elena Uliniuc a beneficiat de o anumită sumă pentru medicamente compensate și gratuite n-are nici relevanță. Că doar nu ea a dorit cu tot dinadinsul să se îmbolnăvească, pentru a consuma sume mari din fondul destinat compensării medicamentelor! Sigur, bolnavii, deci și doamna Elena Uliniuc, au pretenția ca personalul din farmacii să se poarte civilizat și să-i servească cu promptitudine. Este de înțeles această cerință, mai ales după ce stai ore în șir la rând. Dar bolnavii nu trebuie să uite că și farmaciștii sunt oameni, nu roboți, că după ce dau medicamentele, cu explicațiile de rigoare, la zeci, sute de bolnavi, obosesc și ei și nu pot avea mereu zâmbetul pe buze. Sensibilități sunt și de-o parte și de cealaltă. Iar faptul că unii bolnavi au avut nu știu ce profesie, că, de pildă, au educat oameni, poate chiar și pe unii farmaciști, nu le conferă dreptul, ba dimpotrivă, să dea dovadă de impolitețe față de aceștia. Dacă farmacista ar fi chiar fiica lor?…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: