Gazul ucigaș

O bătrână a murit, iar mai multe persoane sunt internate în spital din cauza intoxicării cu monoxid de carbon de la sobe cu gaz metan Joi după-amiază, în Spitalul Județean Suceava au fost internate, în stare gravă, două bătrâne, din localitate. B. Tecla, de 78 de ani, nu a mai putut fi salvată și a decedat la scurt timp, iar V. Ortansa, de 81 de ani, a rămas la pat, în stare gravă. Ambele au fost intoxicate cu monoxid de carbon.
 

În urma cercetărilor efectuate la locuința celor două, care își aveau domiciliul în același imobil, s-a constatat că, în camera lor de zi funcționa o sobă de teracotă, alimentată cu gaz metan, iar arzătorul era distrus din cauza dislocării unor cărămizi. Constatarea s-a făcut în prezența unui reprezentant al „Distrigaz” Suceava. În legătură cu decesul, după cum am fost informați, nu există niciun fel de suspiciuni. În aceeași zi, la Spitalul Județean au mai fost internați L. Dumitru, de 35 de ani, soția sa, L. Victoria, de 32 de ani, și fiicele acestora L. L. și L. A., toți din satul Sfântu Ilie, având același diagnostic: „intoxicare cu monoxid de carbon”. Din verificări s-a stabilit că cei 4 pacienți, a căror viață a fost serios pusă în pericol, au inhalat monoxid de carbon provenit de la o sobă defectă, care funcționa tot pe bază de gaz metan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: