Drumurile județene din grija SC Drumuri și Poduri SA Suceava sunt de asemenea deschise traficului auto. Ninsorile, mai abundente în zona municipiului Suceava, formaseră un strat de zăpadă de circa 10 cm, în zona Fălticeni – de vreo 6 cm, în zona Rădăuți și în cea de munte – de până la 4 cm. „Pe timpul nopții au ac-ționat utilajele cu lamă și s-a împrăștiat material antiderapant, iar traficul se desfășoară fără probleme, dar, firesc, în condiții de iarnă. Doar schimbarea temperaturii ar putea schimba situația pentru șoferii din județul Suceava. Câteva grade mai jos pe termometru și zăpada topită ar putea transforma carosabilul în patinoar”, ni s-a precizat. Din acest motiv, polițiștii Serviciului Rutier reamintesc șoferilor că „iarna nu-i ca vara”, așadar să nu plece la drum echipați necorespunzător. Recomandările lor au fost aceleași de la începutul sezonului, adică șoferii mașinilor mari să aibă pregătite seturile de lanțuri, iar autoturismele să fie echipate cu elementarele cauciucuri de iarnă, lopată și un săculeț de nisip în portbagaj.
Deși a nins
Drumurile naționale și județene nu au suferit din cauza căderilor de zăpadă > Utilajele au acționat continuu, iar stratul de zăpadă nu a ajuns, pe carosabil, mai gros de 10 cm Ninsorile căzute începând de marți seară nu au creat probleme importante participanților la trafic din județul Suceava. Atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale nu s-au creat blocaje din cauza zăpezii sau poleiului. O singură excepție a făcut, pentru puțin timp, DN 2, la ieșirea din Fălticeni. Acolo, din cauza carosabilului alunecos, câteva mașini de tonaj greu au blocat traficul marți seară. Conform declarațiilor directorului Dumitru Chiriacescu, șeful Secției Drumuri Naționale Suceava, utilajele societății au acționat toată noaptea de marți spre miercuri și au reușit îndepărtarea zăpezii de pe tronsoanele din administrație.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii