Minunea, dovadă a atotputerniciei lui Dumnezeu (I)

Caracterul primordial și definitoriu al Creștinismului este acela de religie revelată. În afară de religia creștină, există sisteme filosofico-religioase, curente filosofice, care se pretind a fi religii și ale căror doctrine s-ar întemeia pe revelație. De altfel, se poate constata că în sânul multor religii au apărut persoane care și-au rezervat dreptul de a se numi trimiși ai lui Dumnezeu, deci instrumente ale Revelației, deși, în realitate, acești oameni au fost fie niște psihopați, debusolați psihic, maniaci, fie niște peregrini inconștienți prin hățișul silogismelor, ori înșelători conștienți, urmărind prin acțiunea lor doar scopuri personale. Chiar și în istoria Creștinismului întâlnim numeroși eretici, ca: SIMON MAGUL, MENANDRU, MARCION, CERINT, VASILIDE, VALENTIN, MONTANUS, ARIE, SABELIE ș.a., care s-au prezentat lumii ca organe ale Revelației supranaturale.

 

Din cauza acestui fapt, alături de Revelația dum-nezeiască, au apărut false, pseudo-revelații. De aceea, încă de timpuriu, s-a simțit imperios nevoia să se stabilească semne după care să se poată deosebi Revelația adevărată de cea falsă. Aceste semne se numesc Criterii și ele sunt de două feluri: interne și externe. Prin criterii interne se înțeleg acele semne care provin din însuși conținutul Revelației și, la rândul lor, ele sunt de două feluri: pozitive și negative. Cele pozitive arată ce trebuie să cuprindă Revelația: adevăruri religioase și morale incontestabile, expuse într-o formă clară și precisă, fără a fi în contrazicere nici cu alte adevăruri revelate, nici cu adevăruri sigure, de proveniență umană. Cele negative ne arată ce nu e îngăduit să cuprindă Revelația autentică: idei absurde, contrare logicii și bunului simț, idei imorale, antisociale și antiumane. Prin criterii externe se înțeleg acele semne care rezultă din împrejurările în care are loc Revelația, precum și faptele ce o însoțesc. Crite-riile externe supranaturale sunt minunile și profețiile. Minunile sunt fenomene ori fapte palpabile, sensibile, care se petrec în lumea noastră. Ele nu pot fi explicate pe temeiul legi-lor naturii, deoarece le transcend pe acestea. Minunile sunt fapte dumnezeiești mai presus de mintea și puterea omenească. Ele sunt fapte săvârșite în lumea văzută, în firea văzută, nu-mai cu puterea lui Dumnezeu, întrecând legile minții și ale firii. Minunile au scop religios-moral, urmărind luminarea și îndreptarea noastră în vederea mântuirii. Ele arată voința lui Dumnezeu și tâlcuiesc, arată căile sale cele necunoscute, tăinuite. Dumnezeu este sin-gurul autor al minunilor. În anumite situa-ții, El îngăduie ca unii oameni cu viață sfântă, exemplară, să facă minuni, însă trebuie știut faptul că Însuși Dumnezeu Se proslăvește prin aceste fapte miraculoase, suspendând legile fizice într-un anumit loc și pentru o perioadă de timp determinată. Minunile, prin urmare, suspendă și nu desființează legile fizice. (Va urma) Pr. profesor ARISTARCH COJOCAR, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Biserica “Sf. Dumitru” Suceava