Duminică, oamenii livezilor au fost în sărbătoare

S-au cules propuneri, nemulțumiri, promisiuni

Cea de-a treia ediție a „Sărbătorii pomicultorilor” s-a desfășurat duminică, 23 octombrie, în piața „Nada Florilor” din municipiul Fălticeni. Profitând de vremea bună, fălticeneni și locuitori din satele învecinate au ieșit cu mic cu mare pentru a admira standurile cu fructe ale celor 15 pomicultori din zona Fălticeni, expoziția de utilaje agricole (motocositori, mașini pentru aplicat diferite tratamente fito-sanitare, grupuri autogene, instalații de muls), standurile cu substanțe pentru combaterea bolilor și dăunătorilor, expoziția de crizanteme a unei firme din Iași. Peisajul multicolor al pieței a fost îmbogățit de producătorii de vin, țuică sau bere și meșterii populari care au găsit un loc prielnic pentru a-și desface produsele, de proprietarii de tiribombe pentru distrat copiii și de comercianți autohtoni de… semințe de bostan și floarea soarelui.
 

„Sărbătoarea pomicultorilor” de la Fălticeni a fost onorată prin prezența ministrului agriculturii, Gheorghe Flutur, care a ascultat păsurile pomicultorilor, alături de prefectul Orest Onofrei, subprefectul Alexandru Băișanu, deputații din Comisia pentru Agricultură Romică Andreica și Ioan Stan, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare, Rurală Suceava, Dragoș Juravle, directorul adjunct al Centrului de Consultanță Agricolă Suceava, Elena Dănilă, responsabilul cu programele SAPARD din cadrul DADR, Fănică Cotos. Principalele probleme ridicate de „oamenii livezilor” în discuția purtată cu ministrul agriculturii s-au referit la calitatea pesticidelor, lipsa materialului săditor, lipsa unei fabrici de procesare a fructelor la Fălticeni, neprotejarea pieței interne și infiltrarea comercianților de fructe din Moldova și Ucraina fără a plăti taxe vamale, nesubvenționarea produselor provenite din pomicultură, costurile foarte mari pentru construcția depozitelor specializate în păstrarea fructelor, prețuri inaccesibile producătorilor la depozitele performante existente, dobânzile mari și sistemul greoi de creditare a agricultorilor; s-au solicitat subvenții pentru înființarea plantațiilor care asigură calitatea producției, subvenționarea a cel puțin 3 – 4 tratamente cu pesticide, a utilajelor (pompe) pentru stropit cu cel puțin 60% din valoare, susținerea financiară la înființarea de plantații pe terenuri degradate (o parte din subvenții să vină prin asociații) și sprijinirea asociațiilor agricole în întocmirea de proiecte pentru obținerea finanțărilor, creditelor cu dobândă redusă etc. Președintele Asociației pomicultorilor din bazinul pomicol Fălticeni, ing. Mircea Costișevschi, a adus la cunoștința oficialilor prezenți că suprafața ocupată de livezi a scăzut – în urma retrocedării terenurilor foștilor proprietari, care au schimbat destinația terenurilor – de la 2500 hectare, în anul 1990, la aproximativ 700 de hectare, în prezent. În plus, majoritatea livezilor au durata de exploatare depășită, iar cele care mai sunt pe rod mai au o durată de viață biologică de 3 – 4 ani. Înființarea unui hectar de livadă costă 800 de milioane de lei, iar prima producție se obține abia după 5 ani. Până anul trecut, materialul săditor era finanțat în proporție de 60% de stat, dar acum această subvenție a dispărut. Ing. Cătălin Dobrescu, membru fondator al Asociației pomicultorilor, a precizat că, prin defrișarea livezilor și înființarea în locul lor de culturi de grâu, porumb, cartof, au apărut din nou terenuri degradate, mai ales în zonele de deal predispuse la alunecări și unde livezile aveau rol de stabilizare a versanților. Reînființarea de livezi pe astfel de terenuri se face cu costuri mari, iar pomicultorii nu dispun de astfel de fonduri. O altă problemă, semnalată de directorul Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Fălticeni, dr. ing. Gheorghe Lazăr, dar și de numeroșii agricultori prezenți la discuțiile cu ministrul Flutur, a fost calitatea proastă a substanțelor folosite la tratamentul bolilor, dar și prețul foarte mare al acestora. Având în vedere faptul că, la măr, se aplică 15-18 tratamente într-un an, din cauza perioadei scăzute de acțiune a substanțelor, în cele mai fericite cazuri aceasta fiind de doar 7 zile, mai bine de 60 la sută din cheltuielile de exploatare pentru un hectar de livadă reprezintă costul pesticidelor. Probleme au fost ridicate și de cultivatorii de cartofi din zona Vadu Moldovei, care au reclamat calitatea proastă a substanțelor folosite în combaterea manei, prețul foarte ridicat la îngrășăminte, dar și lipsa unor unități de procesare a cartofului. „Multe din aceste probleme au ajuns la urechile mele pentru prima dată. Pentru rezolvarea lor vă recomand formarea de asociații, accesarea fondurilor SAPARD, care pentru anii 2005 și 2006 sunt destul de consistente, iar în ceea ce privește calitatea substanțelor folosite în combaterea bolilor și dăunătorilor, va fi întărită rețeaua de control fitosanitar”, a spus ministrul Gheorghe Flutur. Domnia sa a recomandat celor interesați să-și schimbe culturile, menționând că, anual, Uniunea Europeană acordă pentru înființarea de noi ferme un miliard de euro. A dat ca exemplu Romanul, unde se cultivă nectarine, sugerând și că ar fi bine ca și fălticenenii să încerce înființarea unor astfel de plantații. Dr. ing. Gheorghe Lazăr a arătat însă că factorul termic din zona Fălticeni permite dezvoltarea culturilor de măr și vișin; restul culturilor nu prezintă calitate și productivitate corespunzătoare. Referindu-se la acordarea de credite pe termen lung pentru înființarea de culturi, deschiderea unor fabrici de procesare, ministrul Flutur a spus că Programul „fermierul” se aplică și în cazul pomicultorilor, prin finanțarea cu 50% din fonduri europene și 50% prin împrumut pe termen lung – 10 ani, garantat prin Fondul de garantare a creditului rural. În cazul pomicultorilor, rambursarea creditului se va face după 5 ani, când ferma va intra pe rod, iar pentru proiectele SAPARD se poate garanta cu investiția; în prezent, Ministerul Agriculturii are o licitație în care va fi desemnată o bancă ce va acorda credite pentru agricultori cu dobânda cea mai mică și pentru o perioadă de 10 ani. „La fel și pentru tractoare, nu mai dăm acele tractoare subvenționate cu 45% din preț. Acelea au ajuns la ștabii din județ. Dar vă dăm tractoare cu împrumut pe 10 ani, cu dobândă mult mai mică, tractoare pe care le puteți cumpăra și dumneavoastră”, a spus ministrul Flutur. În același context el a remarcat că în Ungaria, Polonia nu există localitate care să nu aibă unități de procesare, iar exemplul ar trebui urmat și de România. „La Fălticeni s-ar preta foarte bine o fabrică de sucuri și una de marmeladă. Astfel, producătorii ar avea asigurată și desfacerea fructelor, nemaifiind nevoiți să umble prin țară cu mere de vânzare. Dacă cererea pe piață a puieților va fi mare, atunci ne vom gândi la acordarea materialului de cultură gratuit. La fel și cu cartoful. Spuneți că nu aveți unde să-l vindeți, că nu puteți acoperi cheltuielile de producție. Astăzi cartoful se vinde fulgi, pastă, nu en-gros. Eu vă spun să vă pregătiți pentru concurență, să vă faceți fabrici aici, noi vă dăm banii, dumneavoastră veniți cu proiecte prin care să ne arătați ce vreți să faceți. Trebuie să existe unități procesatoare. Aici vă sprijin” – a subliniat Gheorghe Flutur. Deoarece au fost aduse în discuție numeroasele probleme create agricultorilor de ploile căzute în această vară și de calitatea substanțelor chimice folosite în agricultură, ministrul Flutur le-a spus celor prezenți să-și încheie asigurări, în care 50 % din valoarea poliței de asigurare este plătită de stat; în cazul substanțelor contrafăcute sau al celor de proastă calitate, li s-a sugerat, prin intermediul asociațiilor, să dea în judecată pe cel ce a vândut sau distribuit substanța. În replică, țăranii au spus că nu aceasta este soluția, ei nu au banii necesari pentru a-i cheltui în tribunale, cu firme care dispun de resurse financiare, au cu ce-și plăti avocați și găsesc tot felul de motivații prin care să iasă basma curată; mai ales că în România este un singur laborator care verifică substanțele folosite în agricultură, iar între aceste firme și laborator există legături foarte strânse. Ministrul agriculturii a anunțat că se vor efectua controale la firmele care se ocupă cu substanțe fitosanitare și îngrășăminte chimice, numărul acestora nefiind mare (n.r.: în județul Suceava sunt doar 12 astfel de firme, conform celor declarate de directorul DADR, Dragoș Juravle), iar cele găsite în neregulă vor fi scoase de pe piață (un exemplu a fost dat deja în județul Hunedoara, unde o firma vindea var în loc de îngrășământ). Și producătorii agricoli – s-a afirmat – trebuie să efectueze lucrările la timp, cel mai mare pericol reprezentându-l plantațiile abandonate și pentru care, la fel ca și pentru terenurile agricole nelucrate, proprietarii vor plăti în curând impozite progresive, foarte mari. Sărbătoarea pomicultorilor de la Fălticeni a fost prilejul de a premia pe proprietarii de livezi care au obținut cele mai bune rezultate, în urma unei jurizări efectuate de specialiști în domeniu. Cu sprijinul firmei Alcedo, ocupanții locurilor I, II, III au primit produse fitosanitare în valoare de 300 RON, 200 RON și, respectiv, 100 RON. Locul I a fost ocupat, la egalitate de puncte, de Pavel Onea, Mihai Fântânaru și Ioan Florea reprezentând Asociația pomicultorilor. Pe locul II s-a situat Vasile Iordăchioaia din Vulturești, iar locul III a revenit lui Gheorghe Chiruță (din asociație). Atmosfera degustării merelor provenite de la producătorii din 9 localități din jurul Fălticeniului, a băuturilor alcoolice din renumite podgorii ieșene și a berii de Suceava a fost întregită de programele artistice susținute de fanfara Centrului de Instrucție Jandarmi Fălticeni, fanfara din Forăști și formațiile artistice ale Clubului Copiilor și Elevilor Fălticeni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI