Joacă-te cu focu’…

> La sfârșitul ăstei săptămâni – paranghelie ca lumea la Sucevița. Se dă în… exploatare monumentul eroilor, ceva… înălțător început acum vreo doi anișori. Se va lăsa și cu… găluște pentru popor. Aa, și va mai fi (fie și doar c-o diplomă) gratularea menajelor cu mai bine de juma de veac la curriculum. Printre fericiți va fi și cărturarul D. Vatamaniuc, 85 de ani (nu-nuu de căsnicie, ci de etate), academicianul care… a rămas repetent într-a-ntâia, cum îi mai place să se confeseze, și băștinașul cu numele & prenumele deja trecut pe firma școlii-loco. La mai mare!

 

> Ce nasol! Îți iei iubita la braț, ba dai ș-un telefon înainte și te prezinți la fața locului. La care față și spatele locului – nimic! E sâmbătă, ora 16,15 minute, și nimeni da’ nime, în afară de doi oameni, bărbat și muiere, nu voia să mai vază filmul cel mai galonat din filmologia mioritică: Moartea domnului Lăzărescu, pelicula lu’ Cristi Puiu remarcată frumușel la Cannes. Asta este. Viața în fața televizorului… comodizează, tembelizează și omoară (spiritual) la greu… > Balul boboacelor de la Pedagogic o să-l țiu negreșit minte. Cum de ce?! Pentru că de el se ocupă cumătra mea Ana Buzincu, olteancă de meserie, și pentru că e pe 2 Brumar. Și.. șii?! Păi, pe 1 noiembrie e ziua lui Aurică, boss-ul Culturii de pe la noi, iar pe 3 e ziua mea de Scorpion vajnic, naa. > Am citit deunăzi într-o cărțulie (care se vrea) de pedagogie. Citez : Profesorul trebuie să pună întrebări, nu să dea răspunsuri; să stimuleze foamea, nu să îngrașe porcul în ajun. Săracu Monsieur Trandafir, nu-i ajunge că pe culoarele foamei e ca la el acasă, mai trebuie să se erijeze și-n provocator… Da’ nu-i mai bine să rămânem la ceea ce spunea taika Socrate?: Educația nu înseamnă umplerea unui vas, ci aprinderea unei scântei. Copii, vă ordon îndemnați pe lângă cele sobe și șemineuri și aprindeți focu’ – focul cel spiritual care arde numai și numai pe bază de iubire și înțelepciune. Da’ azi, oo, tempora, ohoo năravuri! Că doar vorba olteanului să mai ogoiască câte ceva: Fă-te om de lume nouă, să furi cloța dupe ouă… > Cel mai bătrân scrib român cred că este Pericle Martinescu (n. 1911), ieșit pe piață, nu de mult, cu un f. dens Jurnal intermitent. > E anul Einstein, ăla cu… gravitația și cu faimoasa formulă energetică E egal cu mc la pătrat. Uite, pe tarabe sunt deja tot felul de cărți d’ale savantului. Ei bine, dintre toate, mie cel mai tare îmi plăcu cea intitulată Cuvinte memorabile, apărută la Humanitas. De ce?! Bicoz pe coperta de intrare a luxosului volum e cogeamite Albert însuși scoțând limba. Și ce limbă… atomikă! Da’ e bine de știut, spre deosebire de năravul prost și rutinier frecvent prin mediile pughibalelor, că scosul limbii e cea mai prietenoasă formulă de salut pe coclaurii cei mai elevați ai Himalayei. Și-ncă ceva și gata: se spune că glandele lacrimare și cele mamare au aceeași sorginte filogenetică și o organizare genică f. asemănătoare. Lacrima ar putea fi laptele ochiului, iar laptele – lacrimile țâțelor. Îmi place sucitul ăsta de situație și… zone. La fel cu cel care spune că lichidul amniotic din pântecul mamei are aceeași, da’ leit aceeași compoziție cu apa marină. De asta pruncii iubesc atât de mult știoalna. Iar noi, noi ăștia un pik mai tomnateci… pântecul! Ori tot p-acolo, mă rog…