Taras George Seghedin – In memoriam

S-au împlinit, zilele acestea, doi ani de la trecerea la cele veșnice a distinsului și regretatului intelectual sucevean Taras George Seghedin. Înzestrat cu însușiri intelectuale și morale deosebite, de o modestie proprie spiritelor alese, el și-a înscris numele între personalitățile Bucovinei, contribuind, prin rezultatele muncii sale, la apărarea și conservarea patrimoniului natural al Țării de Sus, la progresul ei științific cultural și moral. În același spirit a format multe generații de elevi și studenți în calitate de profesor (la început al liceului silvic și apoi ca profesor de botanică al Facultății de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc), continuând a preda la facultatea de profil nou înființată în cadrul Universității din Suceava.

 

Trăind în anii maturității într-un regim în care intelectualul era apreciat numai în măsura în care transpunea în practică „neabătut” directivele oficiale, Taras Seghedin s-a călăuzit după o altă deviză, și anume: „FĂ ȘI TACI!”, a marelui filosof și patriot irlandez Thomas Carlyle (1795-1881), care mai adăuga: „omul adevărat trebuie să muncească pentru binele patriei lui cu toată energia de care este capabil fără a aștepta vreo răsplată din partea cuiva”. Călăuzit de astfel de principii el și-a per-mis să gândească la marile pericole ce pândeau societatea și viitorul copiilor noștri în condițiile neglijării de către autoritățile vremii a factorului ecologic, în frenezia industri-alizării. Într-o societate civili-zată, un astfel de om ar fi fost înconjurat de onoruri. Auto-ritățile de atunci l-au privit în-să ca pe un ghimpe și, în loc să-i ofere stimă și recunoș-tință, l-au timorat, descurajat și umilit, menținându-l în-tr-un loc obscur, fapt care i-a zdruncinat sănătatea. Și, to-tuși, acestui om i-a surâs o șansă neașteptată: ambasa-dele țărilor civilizate din Bu-curești, luând cunoștință de preocupările sale din cele pes-te 70 de referate, studii și co-municări, precum și din cele trei volume în care atrăgea a-tenția, pe baza cercetărilor proprii, în privința conse-cințelor nefaste asupra fondu-lui forestier, a apelor, planta-țiilor de pomi fructiferi și a culturilor agricole, a noxelor degajate în atmosferă, râuri și lacuri de către agenții indus-triali, l-au contactat, invitân-du-l la diferite recepții pentru a-l cunoaște. În cele din urmă, s-a pomenit invitat, pe cheltu-iala lor, de către diferite insti-tuții de învățământ și cercetare din Occident, pentru a-și sus-ține acolo ideile. Așa se face că, între anii 1971-1988, a conferențiat în fața unor oameni de știință, cadre didactice și studenți din centre universitare ca Bonn și Heidelberg (Germania), Paris, Strasbourg și Toulouse (Fran-ța), Roma și Padova (Italia), Varșovia și Cracovia (Polo-nia), precum și în universită-țile din Budapesta, Sofia, Ti-rana etc. Prin luările sale de cuvânt în fața atâtor perso-nalități din mediile academice pomenite, inginerul Seghedin s-a manifestat ca un adevărat ambasador al truditorilor ade-vărați ai științei românești, făcând cinste țării sale și nu-melui de român. Cu toate condițiile vitrege de atunci, el a pus bazele unor rezervații naturale, precum cea de la Ponoare – Suceava, cea din Munții Călimani și Codrii seculari de la Slătioara. Împreună cu alți intelectuali suceveni, între care dr. Ioan Iețcu, Teodor Brega și dr. Dra-goș Corlățean, au întreprins studii și cercetări amănunțite, ajutați fiind și de către un grup de specialiști din Iași, cu pri-vire la efectele nefaste pentru locuitorii Sucevei și ai locali-tăților din jur, ale poluării sul-fo-carbonice pe care o produ-cea fosta IFA. Imediat după revoluție, grupul respectiv a fondat Miș-carea Ecologistă din Buco-vina, reușind să trimită și pri-mul său reprezentant în Par-lament, în persoana dlui dr. Ioan Iețcu, care, prin acțiunile sale, a reușit să scape orașul de acel monstru poluant. Dacă acest lucru s-a întâmplat, dacă locuitorii Sucevei respiră as-tăzi un aer relativ curat, acest fapt îl datorăm și celui la care facem referire în prezentul articol. În întreaga sa activitate, inginerul dr. Taras Seghedin a îmbinat știința cu credința, fiind un bun creștin și un om cu frică de Dumnezeu. El considera că nu există eroare mai mare decât aceea de a opune știința credinței: „În Occident, unde libertatea de conștiință este respectată, majoritatea somităților știin-țifice se declară credincioși, inclusiv laureați ai premiului Nobel. Însuși Albert Einstein, o adevărată emblemă a științei secolului XX, a fost un om profund credincios. El spu-nea: «Religia fără știință este slabă, în timp ce știința fără religie este oarbă»”. Credința a imprimat inginerului Taras Seghedin o modestie, delica-tețe, blândețe și sfioșenie de radiau în jurul său. În fiecare duminică îl întâlneam la bise-rică. Îmi amintesc cum, la întoarcerea din călătoriile pe care le făcea în vest înainte de 1989, tot ce ne aducea trecând cu mare risc prin vamă, erau casetele și discurile cu muzică liturgică și colindele corului „Madrigal”, interzise în România. Am dedicat aceste rânduri memoriei unui concetățean-emblemă a ceea ce trebuie să fie un adevărat intelectual, care și-a închinat viața binelui obștesc fără a urmări obținerea de privilegii sau laude nemeritate. Prin tot ce a realizat în viață ne-a lăsat un mesaj de mare actualitate: fericirea și bunăstarea acestei țări nu pot veni din afară, ci trebuie să fie rosul jertfei și străduințelor fiecăruia dintre cetățenii ei. Prof. GH. PAVELESCU