Crâmpeie din viața părintelui Ilarion Argatu (III)

Autoexilarea părintelui Ilarion Argatu a fost mai rea decât închisoarea. La închisoare ai un adăpost, mâncare, pat, ești ferit de ger și frig; și acolo ai cam puține facilități, care sunt pre-care, dar sunt, pe când autoexilarea părintelui a fost de ne-descris. Peste tot a fost împânzită fotografia părintelui și s-a pus preț pe capul său pentru cel ce îl va descoperi. Cu ceea ce era îmbrăcat la plecare cu aceea a rămas, atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă. Nimeni nu a știut unde se ascunde. O iarnă întreagă a stat în podul bisericii; mai cobora din când în când în biserică, să se încălzească, pentru că jos nu era așa de ger.

 

A stat în lanul de porumb, în strujeni, în podul cu fân, la socri, la Oniceni; apoi, între doi pereți zidiți la casa părintească de la Valea Glodului, fără sobă, fără pat, fără aer și fără să vadă lumina zilei, ani întregi, ghemuit pe jumătate de metru (nici la pușcărie nu găsești o asemenea celulă); sub podeaua de la casa din Boroaia; în coșul căruței cu strujeni de porumb; pe cornișa din șura animalelor ș.a.m.d. S-au stabilit câte 2-3 plantoane de pază, cu milițieni, la casa din Boroaia, la părinții din Valea Glodului și la socrii din Oniceni, pentru a păzi și urmări dacă apare părintele. În tot acest timp, părintele a avut multe experiențe, cu sprijinul și acoperirea lui Dumnezeu. Acest timp a constituit pentru părintele cea mai înaltă școală de trăire în Dumnezeu. Acum a aflat multe lucrări pe care Dumnezeu le face cu omul. Acum a aflat răspunsuri la o multitudine de întrebări care frământă viața unui om. În acest timp, a avut părintele experiența iadului și a chinurilor reale care sunt și de câte feluri sunt. În acest timp i s-a descoperit darul de a vedea fața îngerilor și pe cea a diavolilor și cum lucrează ei. Acum a descoperit lumea, fața lumii, și cum lucrează ea. Toate acestea se găsesc consemnate de către părintele. Toate acestea au compus bogata experiență ca exorcist, pentru care a fost invidiat de unii și neînțeles sau chiar judecat de cei din tagmă. Pe data de 13 februarie 1965, organele de miliție îl descoperă pe părintele, prin vecina din fața casei, pe nume Nistoreasa Frăsîna, ce avea fereastra casei înspre curtea părintelui. Ea anunță autoritățile că părintele este acasă și că iese după miezul nopții în curte, la aer. Și, pentru că s-a dat cu doi ani înainte un decret de punere în libertate a deținuților politici, după ce a fost interogat de miliția de la Suceava, părintele a fost pus în libertate. Astfel, i s-a dat din nou Parohia Boroaia, pe care o ocupase pr. Mircea Diaconescu, care a plecat înapoi la parohia de unde a venit. Însă, persecuția împotriva părintelui nu s-a terminat. Era într-un permanent război rece cu autoritățile, mereu urmărit și defăimat. Apoi a întâmpinat mari greutăți cu autorizația pentru construirea bisericii din Boroaia. Regimul comunist nu permitea construirea de biserici și, pentru aceasta, nu se eliberau autorizații de construire. Cu mari eforturi materiale și morale, s-a ridicat biserica și a fost sfințită, slujindu-se până în ziua de astăzi în ea. După căsătoria copiilor și moartea preotesei Georgeta, dorința părintelui era de a se retrage la Ierusalim, ca să trăiască și să moară acolo. S-au opus acestei dorințe atât autoritățile de stat, cât și cele bisericești. A fost condiționat să se călugărească și să intre sub ascultarea unei mănăstiri, că numai așa poate pleca la Ierusalim, ca preot-călugăr. Însă nu a fost să fie așa. Ierusalimul și Muntele Athos le-a văzut, dar numai în vizită. Astfel a fost inchinoviat ieromonah la Mănăstirea Antim din București. De aici, din cauza invidiei preoților, pe motiv că vine multă lume la rugăciunile părintelui, este mutat la o mănăstire de surghiun pentru preoți – Mănăstirea Căldărușani -, unde stă câțiva ani. Și aici l-a găsit lumea, cu toate că nu prea erau mijloace de transport. De aici se mută și se stabilește, până la ultima suflare a vieții sale, la Mănăstirea Cernica, pe care o numea colțul meu de rai. În anul 1999, se stinge din viață, fiind înmormântat, prin grija fratelui său Alexandru Argatu, în Biserica din Boroaia, ctitoria sa, alături de presbitera Georgeta. Pr. IOAN V. ARGATU, Catedrala „Învierea Domnului“ Fălticeni