Presa liberă, ca… afacere!

Crai nou a „rotunjit” 4000 de apariții în libertate, sub această reînnoită și inspirată denumire. Un moment ce mi se pare potrivit reflecțiilor, analizei la… rece. Să spunem că acum jurnalistului i se poate permite “să-și dea cu părerea” și să devină sentimental, ceea ce în zilele de “lucru” i-ar știrbi crunt din formația profesională. În numele libertății, după revoluție au apărut peste tot în țară, ca banalele ciuperci după ploaie, diverse ziare, unii patroni vrând să se îmbogățească prin comercializarea adevărului sau să acumuleze putere în același scop. Fiind o persoană care până la Crai nou a schimbat un post de radio și 3 ziare, toate înființate, probabil, dintr-unul din motivele de mai sus, sau din ambele, și “îngropate” tocmai pentru că nu și-au dovedit… rentabilitatea, îmi îngădui să afirm că este o idee nefericită să gândești ziarul ca un simplu “sereleu”, că ai să faci avere din a jongla cu rânduri “de bine” sau “de rău”, la vedere, după interes. Pe cât e aceasta de nefericită, pe atât e de greu să realizezi opusul ei, adică să reziști pe piață fiind imparțial, echidistant și echilibrat.
 

Cu alte cuvinte, cinstit și sărac. A fi încă ziarist, în sensul real al cuvântului, după ce s-au derulat 4000 de ediții, înseamnă să exersezi zilnic adevărul, păstrând coloana vertebrală dreaptă. Să nu-ți faci prieteni sau dușmani din “sursele” tale, deși ar fi firesc să ai și tu simpatii sau antipatii; să nu devii sentimental și să „ajustezi” informația, uitând că trebuie doar să transmiți informația în stare pură. Să ignori că ar putea să-ți placă jocul cu puterea, pe care “pixul” și litera ți-au dat-o. Președintele Băsescu pomenea de presa mafiotă și îmi pare rău că trebuie să spun că nu pot să mă îndoiesc că ar exista. În schimb, nu mă îndoiesc că redacția care a celebrat ieri 4000 de ediții va reuși să slujească la fel de onest cititorii, timp de cel puțin tot atâtea ediții.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: