Scormonitorii din intersecție

Într-un cartier al contrastelor, Burdujeni de Suceava, în care conviețuiesc pensionari cărora le tremură-n mâini leul nou și băieți de băieți cu mașini bengoase, în care, printre blocuri răpănoase, prind a se ridica vile de miliarde, în care de la an la an apar, printre cele blocuri, magazine mari și buticuri cu clienți numeroși, bine aprovizionate cu marfă de angro și de bazar, la alb, la negru și la gri, în care terasele și barurile, aproape totdeauna-s pline cu mușterii de-ai crede că viața e tot o petrecere, unde nunți încep în bloc și se încheie în crâșma de lângă bloc, uite așa, undeva, în acest cartier despre care se spune că ar număra peste 30000 de suflete, au încăput, de câțiva ani, și ei. Oameni aparent fără adresă, cu biografii sărace și tăinuite, cu destin muced și fără viitor, s-au aciuat, culmea!, la intersecția a două străzi cu nume din altă iepocă, Muncii și Tineretului.

 

Intersecție în care cel mai important obiectiv sunt buncărele de gunoi care, o vară întreagă, își trimit miasmele spre obiectivele din jur, mai puțin importante: două terase, mai multe magazine mari și mici, o viitoare vilă cu magazin la parter, o biserică de lemn și, în curând, cea mai mare grădiniță a municipiului, cea prevăzută cu 250 de locuri. Probabil că ei – peste 15, când se adună cu toții, cel puțin 4-5, când se mai răresc – și-au pierdut mirosul de mult; poate că ei suferă chiar în lipsa putorii, semn că guno-ierii au ridicat buncărele și, pentru câteva ceasuri, au făcut cu-rățenie. Atunci se așază pe vine, pe marginea drumului, privind în sus și în jos, sau se trag la umbră, sub gardul organizării de șantier de la viitoarea grădiniță. Așteptând gunoiul să crească, să se îngroașe. Și gunoiul începe a crește iar, grămezi și mormane… De la blocurile din jur, vin, pe rând, locatari cu găleți sau saci de polietilenă doldora. Ei, scormonitorii de gunoi, se apropie cu pași calculați. Îi simți apropiindu-se, privind în cefe. Rareori cer ceva, dar imediat ce locatarii se îndepărtează, își bagă mâinile în gunoiul umed și încep a adulmeca, la con-curență cu cele 10-15 potăi flămânde, murdare. Operațiunea de reciclare începe: mâncarea stricată, fiarele, cartoanele, bucățile de mobilier… Iar când se întâmplă să vină și mașini cu gunoi de pe la magazine din alte cartiere sau chiar din comunele apro-piate, atunci începe un adevărat festival al gunoiului! Spre seară se liniștesc: vin căruțele și le încarcă prada de peste zi, își cum-pără pâine, salam și bere, mestecă și își trag sufletele. O vreme au avut chiar paturi sub cerul liber, acum se mulțumesc cu un cort căptușit cu trențe… Când taie frigul, aprind focuri și se as-cund sub niște plapume pline de jeg. Dimineața îi găsești amor-țiți, zici că nu se mai ridică de pe pământ. Dar se ridică… Într-o seară am văzut acolo un tablou de dragoste rar: o femeie și un bărbat, murdari, trecuți de 40 de ani, stând pe vine, față în față, ținându-se de mâini, privindu-se-n ochi și vorbindu-și. Pentru ei, părea că viața începe atunci, lângă buncăre… Doar unul, în urmă cu o toamnă, nu s-a mai ridicat. Și-n locul lui, vreme de câteva luni, lângă un zid, a rămas o cruce de lemn, ca cele din cimitir, cu coroniță de pânză cerată, alb-albăstrie. Acum toamna stă să vină iar.