„Cetățean de Onoare !“

Vineri, 12 august, în sala de ședințe a Primăriei Marginea s-a decernat titlul de Cetățean de Onoare dnei Marioara Halip. Cu emoție în glas, dna Marioara Halip – gospodină vrednică, mamă a 8 copii – a spus celor de acasă: „Mi-am făcut datoria!”. În semn de prețuire pentru cinstea pe care a adus-o comunei Marginea, și țării în același timp, la propunerea primarului Dumitru Lungu și a hotărârii Consiliului local, s-a împlinit un gând. S-a dovedit încă o dată că modestia îi caracterizează pe cei cu suflet mare. Imaginile vorbesc în locul lor.
 

Felicitările li se cuvin și celor care au știut cum să-și aștepte consătenii. (MAGDALENA COSOVANU)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI