Distrigaz Nord a fost preluat de E.ON Group

Așa după cum v-am anunțat, E.ON Ruhrgas AG și Ministerul Economiei din România au finalizat privatizarea furnizorului de gaz Distrigaz Nord. E.ON Ruhrgas a achiziționat 30% din acțiunile Distrigaz Nord, pentru suma de 125 milioane €. Această cotă va fi majorată până la un nivel de 51 % prin intermediul unei creșteri de capital agreate, în valoare de 178 mili-oane €, care va fi ulterior folosit pen-tru inves-tiții în infra-structura distri-buitorului român de gaz. Se va pune accent pe modernizarea sistemului de conducte de gaz, pe expansiunea rețelei de distribuție și pe dezvoltarea resurselor umane.
 

În România, în afară de Distrigaz Nord, E.ON Ruhrgas deține acțiuni în compania producătoare de energie electrică și termică CCNE, precum și în compania furnizoare de gaz S.C. Congaz S.A. Distrigaz Nord, o companie de gaz regională, care a fost pâ-nă acum integral proprietate de stat, răspunde de comercia-lizarea și distribuirea de gaz în partea de nord a României. Compania furnizează aproximativ 4,5 miliarde m3 de gaz anual, către aproximativ un milion de clienți, și operează un sistem de conducte de gaz cu o lungime de aproximativ 17 000 km. Piața românească a gazului are cele mai ridicate cifre de vânzări din Europa Centrală și de Est. Cu o cotă de 37%, gazul este cea mai importantă sursă de energie primară a țării. În 2004 s-au consumat aproximativ 18 miliarde m3 de gaz. Se estimează că nivelul consumului se va ridica în mod constant în anii următori. În prezent, România își acoperă aproximativ 65% din necesități din surse autohtone, însă acestea sunt în declin. Aproximativ 35% din gazul consumat este importat din Rusia.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: