Suceava

Până la urmă Suceava Sânzienelor, Suceava tradiției populare a înclinat decisiv brațul balanței, care purta pe celălalt taler data atestării documentare a așezării, organizând Zilele municipiului în jurul ei. Consider alegerea fericită, nu numai pentru că vin din copilărie cu amintirea unei Suceve a Sânzienelor fabuloasă, ci și pentru că, de-a lungul vremii, hrămarii, pelerinii la Sfântul i-au dus vestea în toată țara. Din același motiv, găsesc salutară grija municipalității și a unora dintre instituții de a organiza și de a oferi multor localnici și, îndeosebi, turiștilor genul de manifestări căutat și gustat cu asemenea prilejuri. Numai că, nefiind vorba doar de Suceava Sânzienelor, ci chiar de Zilele Sucevei, dimensiunea populară avută în vedere este insuficientă.
 

O Suceavă asociată atâția și atâția ani cu celebrele, cândva, „Lira de Aur”, „Voronețiana” sau Concursul de Poezie „Nicolae Labiș”, ca să ne referim la ultima jumătate de veac, nu se poate dispensa fără pierderi de imagine (și nu numai) de dimensiunea culturală, spirituală (nu absentă, la această ediție, dar insuficient avută în vedere). Poate că o distincție acordată celei mai valoroase creații din domeniul literaturii și al artelor realizate de un sucevean de la precedenta ediție, poate un concurs de proiecte anunțat pentru următoarea ediție… Nu știu, însă municipalitatea are suficienți consilieri culturali (și oficiali și neoficiali) pentru ca să descopere calea inspirată și spre dimensiunea cultă, creativă a Zilelor Sucevei. În ce mă privește, cred că nu ar trebui ratat prilejul invitării la aceste Zile a Cetățenilor de Onoare ai Sucevei, organizarea unei întâlniri a lor cu sucevenii, cu evocarea celor plecați și cu dialoguri cu ceilalți, oameni care prin altitudinea lor profesională pot să aibă idei, sugestii pentru Suceava zilelor care urmează, a timpului care vine.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI