Amorez sadea, un sucevean își caută marea dragoste prin emisiuni televizate

Pentru că n-a reușit la „Din dragoste” s-o determine pe Steluța să revină la el, iubărețul a chemat Prima TV, cu show-ul televizat „Trădați în dragoste” Suceveanul Mihai Dascălu este, la cei 54 de ani ai săi, un amorez sadea. Îndrăgostit până peste cap de Steluța, cu 7 ani mai tânără, cu care trăia în concubinaj, a pierdut-o, spune el, într-o noapte cu lună plină, când femeia n-a mai venit la domiciliul conjugal. I-a trimis scrisori, a „îngropat-o în telefoane”, nimic. Steluța, minunea vieții lui, refuza comunicarea și pace. Pentru că nu concepea să piardă fără luptă, Mihai a apelat la Mircea Radu și celebra lui emisiune „Din dragoste”. I-a scris adminis-tratorului televizat al sufletelor rănite o scrisoare, în care și-a vărsat tot oful. „Un cearșaf de scrisoare i-am trimis”, spune.
 

Așa se face că, în urmă cu vreo 10 zile, a apărut la „Din dragoste”. Împreună cu Steluța lui. Ce au vorbit cu fercheșul prezentator știe o țară întreagă. C-o fi, c-o păți, că hâr că mâr, Steluța, împreună cu care Mihai s-a întors la Suceava, a zis că se mai gândește. Pentru că, v-am spus, e amorez sadea, suceveanul n-a putut scăpa ocazia de a exploata la maximum emisiunea lui Mircea Radu și a vrut să o aducă pe platou pe Lenuța, o fostă dragoste din tinerețe, cunoscută la o nuntă, chiar cu o zi înainte de a pleca el în armată. „Avea 16 ani și era un înger”, evocă. Numai că, între timp, îngerul s-a cam măritat, drept care a refuzat să vină în emisiune. Mihai a comis zilele acestea încă o faptă din epopeea personală a amorului: a trimis și la emisiunea „Trădați în dragoste” de la Prima TV un cearșaf de scrisoare, doar – doar o afla ce face Steluța de nu vrea să se întoarcă la el. Acum stă și așteaptă detectivii, între două rachiuri băute cu moderație și responsabilitate, într-o crâșmă de cartier căreia îi zice „La bu-toaie”. Unde e star veritabil, căci toți, atunci când intră pe ușă, întorc capetele spunându-i cu respect: „Să ne trăiești, domnu’ vedetă!” Despre experiența lui la Antena 1 și întâlnirea cu Mircea Radu, omul nostru are numai amintiri plăcute: „Faină televiziune, fain om! Ni s-au decontat biletele dus-întors, ne-au cazat pe cheltuiala lor la hotel!… Chiar dacă nu a reușit s-o convingă pe Steluța să vină înapoi, Mircea rămâne un valabil”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI