Mănăstirea din Mihoveni

În satele Mihoveni și Buninți, cunoscute sub numele de Mihoveni, s-a păstrat până astăzi tradiția despre existența unei mănăstiri de lemn. „Mănăstioara”, denumirea dată părții de sud-vest a pădurii Mihoveni, unde se crede că în urmă cu aproape 250 de ani exista această mănăstire, se află la o de-părtare de 3 km de actuala vatră a satului. Nu există informații care să se refere la data construcției acesteia; se spune însă că aparținea de mănăstirea Sfântul Ilie, fiind construită de un călugăr de aici. Ea avea două iazuri mari, precum și mai multe turme de oi și vite cornute.
 

În jurul anului 1920, fostul proprietar al terenului, Du-mitru Ungureanu, a scos resturile de temelie de piatră ale fostei mănăstiri, rezultând circa 24 mc, din care 8 mc a folosit pentru trebuințe gos-podărești, iar restul a îm-prăștiat-o în jurul locului unde a existat mănăstirea, în scopul întăririi terenului, care a început să devină bahnă. În 1980, Dumitru Ungureanu a relatat domnului Nicolae Popinceanu că a scos piatra de la temelia mănăstirii și că, în partea dinspre sud, adică partea spre dealul Teișor, a dat de o temelie de piatră mai solidă. În 1962, acest teren era în folosința C.A.P., iar din 1990 a intrat în posesia ur-mașilor lui Dumitru Un-gureanu. Aceste mărturii păstrate din generație în generație, pri-mite de la părinți cu poruncă de a le împărtăși mai departe copiilor, le-am aflat de la gospodarul Gheorghe Cojoc din satul Mihoveni, care a dorit să înalțe o cruce pe acel loc, în memoria celor ce au trăit și murit acolo. Într-o zi, împreu-nă cu Gheorghe Maruneac și părintele Viorel Lazăr, am mers cu acest gospodar pentru a ne arăta locurile pe care le știe din copilărie. Unele urme mai amintesc că aici a existat mănăstirea. Se mai observă încă drumul vechi de acces la această mănăstire, locul unde a existat un mic eleșteu, cât și resturi de temelie, înspre nord, unde se spune că au fost chiliile mănăstirii. Printr-o reproducție naturală pe par-cursul timpului, aici s-au păstrat vișini piperniciți și nuci. Se crede că dispariția aces-tei mănăstiri este cauzată de năvălirea tătarilor. Grămă-ticul Dimitrie, fiul lui Petru, de la Mănăstirea Dragomirna, a însemnat pe zidul din dreapta al portalului acestei mănăstiri ziua de 2 octombrie 7267 (1759), data năvălirii tătarilor asupra mănăstirii, inscripția fiind în limba sla-vonă. Tradiția, ajunsă până în zilele noastre, ne spune că au ajuns și la mănăstirea de la Mihoveni, ce se găsea în plin codru, la o depărtare de circa 1 km de vechiul Mihoveni. Locuitorii celor două sate, refugiați în jurul mănăstirii, au încercat să apere sfântul locaș, însă au fost copleșiți de forța invadatorilor. Ambele sate au fost arse. Se spune că locuitorii n-au mai revenit de-cât după 30 de ani, când și-au întemeiat satele pe alte vetre. Aceeași tradiție ne mai spune că, din materialul lemnos de la mănăstire, locuitorii mi-cului sat Bârnova, format din câteva case pe lunca Sucevei, între satele Buninți și Șcheia, și-au clădit o biserică. Amin-tirea acesteia s-a păstrat până în 1962, printr-o cruce de pia-tră, situată la marginea de jos a pădurii Bârnova. După alții, bisericuța ar fi fost luată la Șcheia, însă mai aproape de adevăr pare să fie prima variantă. Aceste tradiții sunt con-firmate ca existând în Buninți și Mihoveni de însemnările manuscrisului „Inscripțiuni de pe manuscripte și cărți vechi din Bucovina”, al ne-ostenitului preot Simeon Flo-rea Marian, nepublicat până acum, în posesia căruia am intrat prin bunăvoința dom-nișoarei Paraschiva Victoria Batariuc, șef secție arheologie în cadrul Complexului Mu-zeal Bucovina. În completarea acestor tradiții vine mărturia acestuia, că în acea perioadă urmele mănăstirii încă e-xistau, pe locul altarului fiind „o mulțime de dărâmături, de bolovani și lespezi strânse grămadă”. Cu privire la pro-prietarul acelui loc, este a-mintită disputa dintre mă-năstirile Pătrăuți și Sfântul Ilie, care este clarificată printr-o scrisoare din 11 noiembrie 7234 (1725), prin care dom-nitorul Mihai Racoviță Voie-vod hotărăște că acest loc este al Mănăstirii Sfântul Ilie. Am consemnat aceste lu-cruri pentru că le consider ca fiind de o importanță deose-bită, deoarece relevă nu numai credința și jertfelnicia stră-bunilor noștri, ci și însem-nătatea consemnării acestor crâmpeie de istorie ale lo-curilor pe care trăim. Numai cunoscând aceste lucruri ne putem da seama cine suntem și încotro ne îndreptăm.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: