Diversiunea ‘Dosarele Securității’

Acum câțiva ani, în Franța, Maurice Papon, a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru că ar fi colaborat la întocmirea unor liste de deportați în lagărele naziste, pe când era secretar de prefectură, în timpul guvernului de la Vichy. După atâta timp, se mai descoperă câte un fost gardian la lagărele naziste, care este hăituit pe toate meridianele globului, arestat, anchetat, judecat și condamnat. Uneori, „vânătorii de naziști’ au dat greș și au acuzat oameni nevinovați. Numai acești „vânători’ au dreptul să-i caute pe foștii criminali naziști; criminalii comuniști, care au infinit mai multe orori și crime, sunt „nevinovați’, nu este voie să fie acuzați sau condamnați pentru crimele ce-au îngrozit o lume.

 

La noi a dispărut cuvântul „cola-boraționist’, deși o serie de indivizi au descins în România din furgoa-nele KGB-ului, când năvăleau hoar-dele de la răsărit, și au ocupat pos-turi importante în conducerea țării, au organizat armata, securitatea, au introdus terorismul de stat și au colaborat îndeaproape cu diferiți consilieri sovietici care dirijau toate treburile, în toate domeniile. Unde sunt astăzi acești oameni care au contribuit la dezastrul, înrobirea, distrugerea și jefuirea țării? Unde sunt acei agenți de poliție, activiști de partid, militari care au ajutat KGB-ul sovietic să deporteze în URSS mii de familii de români de origine germană, din care atâtea mii nu s-au mai întors? Unde sunt acei activiști și conducători de partid care au deportat aproximativ 30.000 de bănățeni, duși în plin câmp, pe Bărăgan, unde li s-a arătat un țăruș înfipt în pământ cu un număr pe el și li s-a spus: „aici ți-e casa’. Cum și-au construit o casă sau un adăpost, cum au trăit, cum s-au hrănit, numai Dumnezeu știe. Apoi, au fost oameni care au re-prezentat ceva în trecutul acestei țări, oameni care aveau o situație materială bună și care au fost scoși din case cu o valiză ce nu avea voie să depășească 30 de Kg; au fost duși fie pe Bărăgan, fie în alte colțuri izolate din țară, iar în locul lor a intrat securistul sau activistul de partid care s-a instalat în toate bu-nurile pe care oamenii le-au moș-tenit sau le-au agonisit cu munca de o viață. Acum, mulți dintre res-pectivii foști deportați, precum și familiile lor, nici până astăzi, nu și-au dobândit casele. În schimb, pe acești impostori îi vezi făcând spume la gură perorând despre drepturile omului, drepturile chiria-șilor etc., iar ei se lăfăiesc mai de-parte, ca niște paraziți, în bunurile altora. Unde sunt ofițerii de securitate care au arestat, au anchetat, au bătut și schingiuit, au ucis oameni sub lovituri sau i-au scos din beciurile securității și i-au împușcat fără nici un fel de judecată la câte o margine de pădure? Se descoperă și astăzi gropi comune de asasinați, în care zac oasele atâtor nevinovați. De ce acei președinți și procurori de Tribunale Militare sau Curți Marțiale nu sunt trași la răspundere pentru milioanele de ani de con-damnare pe care i-au aruncat unor patrioți români, în mare majoritate intelectuali, ce purtau singura vină că-și iubeau țara și neamul și nu au vrut să facă pact cu satana? De ce pe unii doctori de azile psihiatrice, astăzi, nu-i întreabă nimeni, pentru oamenii sănătoși ținuți internați la balamuc, la re-comandarea securității, și tratați ca să-i înnebunească? De ce comandanții de închisori, comandanții de lagăre ale morții sau de colonii de muncă, unde s-au practicat cele mai teribile metode de exterminare fizică și de ucidere a personalității umane, nu sunt trași la răspundere? Unde sunt cei care au aplicat cele mai diabolice metode de reeducare, practicând tortura continuă, zi și noapte, în care degradarea umană a atins cote halucinante, la Pitești, Gherla, Canal, Ocnele Mari etc. De ce nu li se dezvăluie crimele și nu sunt aduși în fața instanțelor de judecată? Unde este astăzi teribilul Maromet, Ivănică, Goiciu, Mihalcea, Ioanițiu, Dulgheru, Crăciun, Koller, Dorobanțu, Lazăr, Albon, Bor-cea și atâți alți monștri cu chip u-man, de care ți-e groază să-ți mai aduci aminte? Cine-i trage la răs-pundere? Un-de este jus-tiția din țara aceasta? Consider că ac-țiunea „Do-sarele secu-rității’ este, în primul rând, o diversiune pentru a ascunde pe adevărații criminali și asasini, care acum au pensii grase, apartamente luxoase, grade mari pe umeri și care-și sfidează victimele. De altfel, foștii deținuți politici, astăzi, sunt tot mai puțini. Nădejdea noastră a rămas la mila Celui de Sus. Ar trebui și la noi să ia ființă un institut asemănător Institutului Wisenthal care să dea în judecată colaboraționiștii, turnătorii și criminalii epocii comuniste. Pe malurile Canalului Dunăre-Marea Neagră sunt zeci de mii de oseminte umane, îngropate sub imense gră-mezi de pământ. La fel, în jurul pe-nitenciarelor și al atâtor șantiere sau colonii de muncă forțată, există mii de sfinte oseminte, morminte fără cruce și fără lumânare. Cine își mai aduce aminte de acești martiri, cine mai varsă o lacrimă pentru ei? Doar familiile îndoliate. Plângem și ne văicărim pe mor-minte străine, iar pe mormintele fiilor acestui neam care s-au jertfit pentru Christos și neamul româ-nesc cresc spinii și bălăriile. Văd cu uimire cum președinții țării noastre merg pe alte meleaguri și plâng la alte morminte. Cine în-drăznește astăzi să vorbească despre holocaustul românesc? Desigur este bine ca fiecare să aibă acces la dosarul lui și să se vadă care este situația fiecăruia, dar aici este vorba, în primul rând, de fapte. Ce-mi folosește acum mie dacă aflu cine a mai dat o informație despre mine, fiind șantajat și amenințat. Sub bâta călăului, în beciuri in-festate, fără aer și lumină, sub te-roarea a luni sau chiar ani de foame, frig, bătăi, declarații și angajamente s-au dat multe, dar nu au avut nici un efect, căci atunci când ți se cerea să incriminezi pe cineva, cu orice risc, nu ai făcut-o. Colege și colegi de serviciu de-ai mei au fost chemați la securitate, intimidați, amenințați ca să spună tot ce știu despre mine, insinuându-se fel de fel de fapte sau vorbe ca să pot fi acuzat. Nu știu cum s-au descurcat, dar știu că nu am avut nimic de suferit. Pot eu acum să-i consider, pe acești oa-meni, colaboratori ai securității? Dar securiștii respectivi care s-au ocupat cu așa ceva, care au urmărit și terorizat, nu pot fi trași la răs-pundere? Au fost turnători care sunt vinovați de înfundarea în pușcărie a numeroși oameni și care din aceasta și-au făcut o meserie și au primit bani. Într-adevăr, aceștia pot fi numiți colaboraționiști. Și aceș-tia, ca și stăpânii lor, trebuie deferiți justiției. Or, acum se încearcă o învinovățire generală, de a băga în aceeași oală și călăii, și victimele. Hitler, Stalin și o parte din oco-liții lor astăzi nu mai sunt dar fap-tele lor au rămas. De faptele na-zismului se mai amintește și se judecă mereu, de crimele comu-niste nu se pomenește decât foarte puțin. Chiar dacă oamenii nu mai sunt, faptele lor au rămas și nu se poate ajunge la un echilibru social până ce nu va fi și un proces al comunismului. Când vorbești de crimele ce au a-vut loc în comunism, imediat se invocă: „vânătoare de vrăjitoare’, generare de „vrăjmășii’, „învrăj-bire’, „resentimente’, „patimi’ etc. Asociația Foștilor Deținuți Politici din România a fost propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace, pentru că, de la revoluție și până acum, nu a existat, din partea victimelor co-munismului, nici o agresiune îm-potriva nimănui. Deci nu mai este vorba nici de răzbunări, nici de în-vrăjbiri, este vorba de dreptate. Au fost iertați de către fostele victime cei mai odioși călăi, dar nu se pot uita, pentru că, atunci, istoria cri-minală poate să se repete. Justiția, cu organele ei abilitate, să-și facă datoria, așa cum și-a făcut-o și în cazul crimelor naziste. Oasele celor ce au fost asasinați, ca și cei ce mai dăinuim astăzi pe suprafața pămân-tului și purtăm pe trupul nostru toate rănile și loviturile posibile, iar în suflete toate traumele, umilințele, insultele și batjocura unui veac hidos, nu avem de spus decât un cuvânt: DREPTATE ! Comunismul a murit sub greu-tatea păcatelor lui. Nimeni nu se aștepta ca să se dărâme, ca un castel de nisip, atât de simplu, dar ca-davrul lui nu a fost îngropat. Încă dăinuie, și mirosul lui pestilențial otrăvește lumea. Vechile menta-lități nu au pierit o dată cu ciuma comunistă; foștii demnitari, secu-riști și activiști, vopsiți în alte cu-lori, ocupă încă posturi importante în aparatul de stat și sfidează, marginalizează sau chiar lovesc în continuare în vechii prigoniți. Oare în țara aceasta mai este posibilă această vitregita și jinduita dreptate, pentru care s-au făcut atâtea sacrificii, sau ne zbatem mai departe în mocirla corupției și degradării umane?