Insensibili la chemarea din urmă a Biroului, cea care le vorbea despre autocritică şi despre cât este de important ca un partid al clasei muncitoare să fie apt să-şi identifice şi să-şi recunoască (dinaintea hegemonului) greşelile, conducătorii iugoslavi nu s-au întors spăşiţi în coloană. Dimpotrivă, s-au îndârjit în cerbicia lor,Citeşte

A existat un preambul al punerii cu zarvă în circulaţie publică a refuzului comuniştilor iugoslavi de participare la consfătuirea din iunie 1948 de la Bucureşti a Biroului Informativ (de la Belgrad!) şi de a-şi supune aici munca, prin raport de activitate, judecăţii tovărăşeşti a partidelor frăţeşti din organismul internaţional creatCiteşte

La înfiinţarea Biroului Informativ, în timp ce Pravda insistă pe ideea că asta nu înseamnă în niciun caz renaşterea unei organizaţii comuniste mondiale unice, cu o conducere centralizată, în genul Internaţionalei Comuniste (în fapt, recunoscând ceea ce altădată negase), la Bucureşti, într-o anumită detaşare încă, Adevărul, nu altfel decât citindCiteşte

Cât priveşte regimul referirilor la Tito şi imaginea pe care i-o propagă conducătorului iugoslav ziarele româneşti după august 1944 – şi, precaut, chiar ceva mai devreme în unele cazuri – e de constatat mai întâi o etapă de circumspecţie. Asta înseamnă abandonare în exprimare a potrivniciei agresive în favoarea informăriiCiteşte

În mare şi cu mici variaţii, imaginea sub care Tito circulă în România trece prin câteva etape distincte. De fiecare dată, fireşte, el este în primul rând proiecţie gazetărească, mai mult oficială decât altfel, şi poate că, pe lângă aceasta, portretul lui se completează cu elemente specifice colportajului – înalt,Citeşte

Scandalul dezertării lui Tito a izbucnit la numai câteva luni după înfiinţarea Biroului Informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti (Cominform) prin hotărârea luată în ultima decadă a lui septembrie 1947 într-o întrunire din Polonia a delegaţilor a nouă astfel de partide (iugoslav, bulgar, român, ungar, polonez, sovietic, cehoslovac, francez şiCiteşte

Trădătorul, dezertorul, călăul!, titra la Moscova, în octombrie 1949, Literaturnaia Gazeta – din coasta căreia va ieşi la Bucureşti, în 1954, Gazeta literară, care devine ulterior, însă abia spre sfârşitul lui 1968, România literară. Foarte repede, cum se întâmplă acum frecvent în materie de chestiuni importante de lagăr socialist, articolulCiteşte

Venită dinspre a desemna, de la o vreme, activitatea omenească producătoare de bunuri, de viaţă în bunăstare şi chiar de avere – însă anterior percepută această activitate drept silnicie, chin, caznă, de unde şi asocierea ei nu numai cu sudoarea, cu efortul peste măsură, dar şi cu pedeapsa, şi fărăCiteşte

Nu este vorba aici despre vreun studiu pe tema aceasta atât de frecventată în lumea noastră, dar nici de vreo perspectivă asupra muncii de felul celor pe care le frecventează des aceeaşi lume a noastră foarte practică şi contabilizată, doldora de calcule şi de statistici şi de nescos din convingereaCiteşte

În octombrie 1944, Scânteia le spunea românilor, în legătură cu prevederile generoase ale Convenţiei de Armistiţiu, că România are posibilitatea de a-şi utiliza resursele în oameni şi materiale în războiul de eliberare de sub robia fascistă-germană şi, în modul acesta, să-şi răscumpere, măcar în parte, vina sa faţă de ţărileCiteşte