Crai nou nr. 9055 din 2023-08-01
Un om
Probabil că nu puţini aveau aşteptări (mai) mari de la el – alte medalii de aur – şi probabil că, de asemenea, nu puţini, aceiaşi ori alţii, au fost impresionaţi apoi de mesajul pe care l-a transmis duminică. Da, este vorba despre încă foarte tânărul înotător David Popovici, tocmai revenitCiteşte
Avem astăzi lucrări de 110 milioane de euro pentru modernizarea a 170 km de drumuri judeţene
Preşedintele administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a prezentat, ieri, în plenul Consiliului Judeţean Suceava o situaţie a investiţiilor în drumuri judeţene, arătând că sunt în derulare 18 proiecte cu o valoare de 110 milioane de euro. În ceea ce priveşte drumul axial Suceava – Iaşi, preşedintele CJ a arătat că seCiteşte
Este pentru prima dată când constat că vreţi să blocaţi nişte proiecte europene
> Aleşii social-democraţi din Consiliul Local dezavuează împrumutul de trezorerie de aproape 12 milioane de lei pe cale să fie acordat Primăriei Suceava de Guvernul Ciolacu > Creditul urmează să asigure cofinanţarea achiziţionării prin PNRR a 50 de autobuze electrice, dar şi a reabilitării termice a blocurilor din zona centralCiteşte
Terminalul 2 al Aeroportului Suceava a fost inaugurat
> Gheorghe Flutur anunţă începerea lucrărilor pentru Terminalul 3 şi ofensivă pentru atragerea de noi operatori aerieni Terminalul 2 de pasageri al Aeroportului Suceava a fost inaugurat, luni, în prezenţa preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a spus că investiţia, de 4 milioane de euro, din fonduri proprii ale judeţului,Citeşte
Chiar zilele trecute am avut un lot suspect de contaminare radioactivă din Ucraina
> El cere la Suceava o linie completă de verificare a produselor ce intră în ţară Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Mihai Voloşeniuc, a declarat, luni, în plenul Consiliului Judeţean, că laboratorul din Suceava poate efectua majoritatea analizelor pentru produsele de origine animală şi doar parţialCiteşte
„Nu e vremea de vorbit. E vremea să jucăm şi să strigăm!”
La un an de la lansarea unui CD cu strigături, la prima ediţie a „Jocului pe toloacă” de la Pârteştii de Sus, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a condus şi la ediţia din acest an hora, având în repertoriu noi strigături. La deschiderea evenimentului, şeful administraţiei judeţene i-a invitatCiteşte
Autospecială de poliţie nouă livrată IPJ Suceava, implicată într-un grav accident în judeţul Vrancea
O autospecială de poliţie nouă BMW care fusese alocată IPJ Suceava a fost implicată, luni, într-un grav accident rutier produs în judeţul Vrancea. Autospeciala condusă de un poliţist sucevean care o aducea de la Bucureşti la Suceava a fost lovită de o maşină care a pătruns de pe un drumCiteşte
Deficitul de forţă de muncă din construcţii, o realitate
Primarul Ion Lungu, semnalează, din nou, problemele întâmpinate în municipiul Suceava, dar şi în ţară, ca urmare a deficitului de forţă muncă pe care îl au firmele de construcţii. „Dacă discutăm despre toate proiectele pe care le avem în oraş, de la asfaltări, până la cele de construcţii, principala problemăCiteşte
„Nu e vremea de strigături! E vremea de reparat drumurile judeţene!”
Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Şoldan a transmis, luni, preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, printr-un comunicat de presă, că nu e vremea strigăturilor, ci a reparaţiilor de drumuri judeţene. Vă prezentăm integral comunicatul semnat de Gheorghe Şoldan. (N.B.) Dle Flutur, strigăturile şoferilor care îşi rup maşinile pe drumurile judeţene leCiteşte


































Comentarii