Aspecte politice

Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu)

– 6 –

Din Bucovina: corespondenţă publicată, ca document politic, de Teodor Balan

Până nu demult, noi, românii bucovineni, eram înduşmăniţi întreolaltă. Ivirea democraţilor şi nemulţumirea politicienilor vechi cu proiectele acestora – şi apucăturile democraţilor1 – au fost pricina luptei sfâşietoare. E drept că lupta aceasta n-a fost spre folosul nostru, mai cu seamă de când duşmănia dintre politicieni aprinsese ura dintre stări. Dar nu putem tăgădui că în focul luptei ne-am oţelit puterile şi ne-am luminat minţile asupra adevăratelor nevoi ale existenţei noastre. Dimpotrivă – adaugă redacţia: v-aţi slăbit din ce eraţi slabi!2

Astăzi nu se mai îndoieşte nimeni de bunătatea reformei democratice. Şi chiar cei mai înverşunaţi de odinioară ai învăţătorilor înţeleg îndreptăţirea cererilor lor.

Împăcarea din 1905 nu ţinu mult. Învăţătorii rămaseră credincioşi democraţilor, iar preoţii se strânseră în jurul „apărăriştilor”, care-i atacau pe democraţi. „Apărarea naţională” a rămas şi azi organul preoţilor. Pe această bază preoţimea, la Humor, l-a votat pe dl. Dori Popovici. Şi învăţătorii pe Aurel Onciul.

Rezultatele alegerilor potoli spiritele. Toate spiritele erau înclinate spre împăcare.

Ca într-un ceas bun dl. Aurel Onciul a găsit cuvântul împăcării. Românii intrau în partidul social-creştin antisemit al lui Lueger. Ambele partide au decis – şi democraţii şi „apărăriştii” să intre în partidul lui Lueger. Aşa se produse unirea.

Negreşit că născocitorul ideii de împăcare şi „părintele infernal al antisemitismului din ţară” trebuia nimicit Coco Wassilko, moldovan Gheiergheli al nostru îl împroşcă în plin Parlament pe Aurel Onciul. Acesta răspunse cu date pozitive. Dezvălui cu o francheţe uimitoare, neauzită până atunci, procedeele acestui cruciat al modei vechi şi noi.

Gazetele din Cernăuţi, ca slugi plecate, au şi început să latre şi să batjocorească în chip jidovesc pe Aurel Onciul. Dar păcatele lui Coco Wassilko au fost date pe faţă de către gazetele noastre şi Deutscher Folksblat din Cernăuţi.

La 1 octombrie – 1908 – vor apărea Onciul şi Wassilko înaintea judecătorului. Noi, românii din Bucovina, suntem mândri şi fericiţi că am adus pe cel mai mare vrăjmaş al nostru înaintea judecăţii prin unul de-ai noştri. Prea adânci sunt rănile pe care ni le-a făcut în corpul nostru acest om!

Aurel Onciul vorbeşte acum în numele poporului român din Bucovina. El îl acuză pe Coco Wassilko. Procesul se va derula pe 1 octombrie 1908 la Cernăuţi.

Neînţeleasă e atitudinea lui Hurmuzachi şi Isopescu, care au primit la Viena programul antisemit şi îl ignoră.

Hurmuzachi apără şi acum mediul actual extrem de corupt şi pe protectorii lui. Cuvântarea lui Hurmuzachi a dezvăluit un vifor în poporul românesc. El a ţinut zilele trecute în districtul Sucevei cuvântări şi n-a înştiinţat „inteligenţa” românească şi a tipărit aceste cuvântări în presa jidovească. Atitudinea lui Hurmuzachi e ciudată. Isopescu apără şi el pe vechii politicieni – subliniază şi redacţia „Neamului Românesc”. E nevoie şi ca aceştia să priceapă şi să revină la timpul normal, actual.

4 septembrie 1908, Câmpulung

(N.R., anul III, nr.110/14 septembrie 1908, p. 1735-1736)

– 7 –

În sfârşit. Am izbăvit. Împăcarea românilor, de Frunteş

(N.R. III, nr. 120/1908, p. 1896-1898)

Împăcarea bucovinenilor este perfectă. Iancu Flondor a primit conducerea forţelor naţionale unite. S-a sfârşit cu amestecul din afară al duşmanilor – renegaţi, evrei, ruteni.

Am dat lovitura de graţie! Am măturat gunoiul dintre noi. Am scos din Comitetul Executiv al partidului pe acei care zădărniceau orice acţiune – pe argaţii lui Coco Wassilko din adunarea ciomăgarilor din Suceviţa, pe d. Tosko şi toate uneltele lui Coco Wassilko. Prefectura a fost silită să dizolve adunarea.

Samavolnicia uneltelor lui Coco Wassilko ne-a răpit ambele ziare. Dar ţinem în grabă şedinţa comitetului sub prezidenţa lui Claudiu Ştefanelli, cel mai puternic reazem electoral. Iancu Flondor primeşte şefia asupra tuturora. Coco Wassilko nu va mai cuteza să păşească printre noi.

Ceea ce rămâne acuma duşmanilor noştri este portiţa strâmtă a socialiştilor condus de George Grigorovici – un politician jidovesc, consternat până în fundul inimii de vestea unirii tuturor românilor sub Iancu Flondor (…).

Luni, la 19 octombrie stil nou, se va ţine la Cernăuţi un mare miting naţional spre sărbătorirea împăcării mult aşteptate. Zilele prin care trecem acuma cuprind mari evenimente de nespusă importanţă cu urmările lor.

Lăudat fie Domnul Sfânt pentru că ne-a ajutat să dăm acest curs evenimentelor.

(N.R., III, nr. 120/8 octombrie 1908, p. 1896-1898)

– 8 –

„Adevărul” şi bucovinenii de N. Iorga

La încă o ticăloşie a lui „Adivor”.

Nu m-am îndesat bucovinenilor cu o conferinţă.

Câmpulungenii au cerut o conferinţă istorică şi nu puteam s-o refuz. Îndată ce am văzut şi împotrivire, am renunţat la călătoria mea.3

E o minciună neruşinată şi o copilărie de jidan prost să spui că o conferinţă neţinută a putut dezlănţui prigoniri asupra românilor bucovineni.

Aceste prigoniri se desfăşoară. Dar cauza e alta. Aflaţi-o voi care „formaţi opinia publică în România, împotriva românilor”.

Partidul Românesc – reunit – din Bucovina s-a raliat la antisemitismul lui Lueger. El a dat la iveală crimele şi delictele Fişeriştilor voştri. A îndrăznit să atace pe însuşi marele Mochi, cumătrul marelui Tache. Şi atunci toată administraţia, procuratura, poliţia s-au pus în mişcare, aruncându-se asupra românilor, cu prilejul geamurilor sparte unui român, mareşal al Ţării, care votează public contra românilor şi pentru cârdăşia iudeo-ruteană.

Locul confiscat din ziarul „Patria”, cuprinde chiar sacrul nume al lui Mochi, împreună cu învinuirea că i se iartă acestui nou cavaler al Crucii de fier toate potlogăriile.

Aceste lămuriri iarăşi pentru bunul public român, care se inspiră din clevetirile voastre.

(N.R., IV, nr. 16/15 februarie 1909, p. 254)

 

– 9 –

Din Bucovina – după preluarea conducerii de către dr. Iancu Flondor, de Frunteş

După intrarea în acţiune a doctorului Iancu Flondor, întâmplată zilele trecute şi semnalată în afară, prin dispariţia ziarului „Românul” şi înlocuirea lui cu „Patria” – vezi N.R., an IV, nr. 16/15 februarie 1909, p. 257 – toate elementele contrare neamului românesc au rămas uimite un moment, pentru ca apoi să-şi dea mâna „spre a ne putea lovi cu puterile unite”. Ele nu se aşteptau la acestea, că Flondor va primi de fapt conducerea românilor bucovineni şi făureau încontinuu fel de fel de intrigi că doară, doară l-ar dezgusta pe noul general de a primi conducerea armatelor române unite. Nu le-a succes însă şi, de aceea, ciuda lor e astăzi cu atât mai mare, iar preparativele de a ne lovi sunt mai bine puse la cale decât oricând înainte vreme.

Grija lor cea dintâi a fost să prezinte unirea românilor ca o ficţiune născută în creierii fierbinţi a unor visători nenorociţi şi spre a da o dovadă strălucitoare despre aceasta l-au sedus pe baronul Gheorghe Wassilko că să păşească făţiş contra partidului român, sperând că prin aceasta vor fi în stare a compromite întreaga acţiune a solidarizării elementului românesc. S-a întâmplat, însă, tocmai contrariul decât ceea ce se aştepta contra neamului românesc.

Baronul Gheorghe Wassilko, prezentându-se la alegerile comunale cu o ţidulă de votare ruteană-ucraineană, a fost întâmpinat din partea românilor cu un vifor de huiduieli, iar seara i s-au spart chiar o fereastră, atât lui, cât şi spiritului său conducător Coco Wassilko. Poliţia a arestat pe trei studenţi români, din ordinul guvernulu, şi totul s-a pus în mişcare pentru a teroriza pe democraţi şi a le vârî frica în oase. Însă şi aici s-a ajuns tocmai la rezultatul contrar. Cincizeci de tineri universitar s-au prezentat procurorului cu demonstraţiile contra renegatului baron Wassilko şi suntem curioşi ce vor mai începe duşmanii noştri de acum înainte, spre a sparge solidaritatea noastră naţională, că de astă dată nu le-a succes ci, din contra, ne-a apropiat încă şi mai mult. De va fi să se ridice acuzarea contra studenţimii noastre universitare, spiritele se vor oţări şi mai mult împotriva acelor mizerabili care, din trădarea de neam, îşi fac carieră înaltă.

Pe lângă toate, mai vin şi confiscările ziarului român „Patria”, începute chiar. Aşa că odată cu intrarea d-lui Iancu Flondor în acţiune, a început şi o nouă viaţă naţională în Bucovina.

(N.R., An IV, nr. 16/15 februarie 1909, p. 254)

– 10 –

N. Iorga, Politica bucovineană (N.R. IV, nr. 17/18 februarie 1909, p. 265-266)

E fierbere în Bucovina.

Mochi Fişer s-a simţit ofensat de unele atacuri grosolane care i s-au adus de români, altfel oameni aşa de paşnici şi cu care oriunde un jidan isteţ ştie să-şi facă trebuşoarele. Dl. Coco Wassilko se simte zguduit în atotputernicia sa prin noua unire a foştilor săi conaţionali care, în clasa lor conducătoare acolo, ca şi aici, la noi, par meniţi a-şi pierde vremea clevetindu-se, terfelindu-se şi săpându-se. Măreţul mareşal Wassilko, om cu multă trecere şi mare ifos, a trebuit să plătească destul de neplăcut, cu geamurile sale sparte, plăcerea de a vota împotriva naţiei, de care se mai ţine, dar pentru naţia de care s-a alipit meşterul văr, domnul Coco. Şi studenţii români, în sfârşit, nu poartă respectul cuvenit poliţaiului, procurorului şi celorlalţi, după ce au dovedit că nu le pasă de un Wassilko, ba chiar, Doamne iartă-i, de amândoi.

E mişcare, e viaţă, şi chiar singur fapt trebuie să bucure. Cât timp o parte din români dormea pe cuptor şi altă parte moţăia la birou, slabă nădejde despre partea trecutului! Acum, în sfârşit, oamenii scriu, vorbesc, luptă, strică geamuri, intră la arest, ameninţă cu greva foamei şi desfid cele mai înalte autorităţi. Las’ că e bine!

Ca să fie, însă, totul bine, mai trebuie ceva. Vedeţi, acolo, în Bucovina, e o veche datină. Politica se face pentru persoane. Unii strigă: jos Wassilko sau Onciul, sus Wassilko ori sus şi jos Bellelgarde, după cum e util ori ba celui ce strigă. Şi aşa mai departe.

Lucru de altminteri firesc, căci pe un loc îngust se frământă-n praf frânturile atâtor neamuri. Aşa e oriunde politica de clopotniţă, de cafenea, de cenaclu, de gaşcă. Toată lumea poartă culorile şi stema câtorva.

Aşa e însă numai până ce o frântură de neam înţelege că ea, pentru ea, pentru oamenii ei de acolo n-are dreptul să fiinţeze ci că datoria-i este să reprezinte la faţa locului interesele neamului întreg, aceleaşi pe pământ liber ca şi pe pământ robit.

Şi această conştiinţă trebuie în Bucovina.

Generaţia matură e osândită a merge tot în vechile făgaşe, purtând zgardă şi nu cocardă. Tinerimea care sparge azi uşor geamuri, e chemată mâine a sparge ziduri, stânci de năravuri rele. Pe ea o aşteaptă marea luptă pentru a face politica naţională, de care, astăzi, alţii cutează abia să vorbească.

O aşteptăm la lucru.

(N.R., IV, nr. 17/18 februarie 1909, p. 265-266)

– 11 –

Mare congres lingvistic jidovesc, de Frunteş

Se va ţine zilele acestea mare congres lingvistic jidovesc în Cernăuţi. Aici s-au adunat din toată lumea „capacităţile literare” ale jidovimii. De la 30 august până la 3 septembrie a.c. (1908) are să se sfătuiască elita inteligenţei semite din lume, în privinţa unor afaceri de importanţă mondială.

O foaie jidovească din Cernăuţi ne vesteşte că peste patruzeci de scriitori renumiţi din America, Rusia, Sviţera, Austria şi-au anunţat deja sosirea la comitetul de pregătire din Cernăuţi. Amintim aici numai pe Scholem Aleichem, al cărui roman epocal „Potopul” – Sontflut – a fost predat spre citire lumii englezeşti, printr-o foaie englezo-americană, pe Asch, ale cărui drame şi schiţe au apărut în traducere germană, pe Perez, Abraham Reisen etc. Societatea academică din Viena, Judische Kultur, ai cărei membri vor apărea în complet, va aranja în onoarea scriitorilor şi poeţilor jidani un concert festiv etc.

Iată ce zile am ajuns noi în această Bucovină jidovită! Tocmai când cele două partide româneşti decid alipirea lor la partidul creştin-social, tocmai atunci, în ciuda tuturor, jidanii îşi adună pe toţi puchinoşii şi tichniţii cu idei revoluţionare de prin Rusia şi Sviţera şi vor ţinea congres şi „comerse” festive, ba poate vor vizita şi locurile istorice ale ţării, spre a le pângări şi mai bine, iar cu gardă împotriva goimilor să aduc o întreagă şleahtă jidovească din Viena. Ovrei!

Oare ce zic, la toate acestea, studenţii noştri creştini?

– 12 –

Pericolul jidovesc

Sub acest titlu foaia antisemită „Bukowinen Volkblat” publică un articol privitor la referinţele tot aşa de triste din România. Se reproduce statistica jidanilor, după cum a fost publicată în „Kölnische Zeitung”, statistică din care se vede că în Moldova de Sus, în multe locuri, ca de pildă în Iaşi şi mai ales în Botoşani, elementul jidovesc este preponderent. În acest oraş, se spune, că pe lângă cele 12 biserici creştine se află 72 de sinagogi jidoveşti. Afară de acestea, e lucru cunoscut că jidanii se înmulţesc mai tare ca românii. Pe când la o căsătorie românească provin, în medie, numai două naşteri, de la una jidovească rezultă şase naşteri. La o sută de morţi români vin în schimb de 10 până la cel mult 107 naşteri, pe când la o sută de morţi jidoveşti vin 154 de naşteri.

„Dacă această stare de lucruri va ţine tot aşa înainte”, urmează foaia germană „cum se vor înăspri în folosul jidanilor, ceea ce e cu putinţă, atunci pe cele mai întinse părţi din România de astăzi – 1908 – (în Bucovina e şi mai rău!), creştinii arieni vor scădea până la o minoritate dispărută”.

În acest articol se mai arată firea murdară şi obraznică a jidanilor, felul lor primitiv de exploatare a românilor, ruina ce au pricinuit-o multor familii şi tenacitatea cu care îşi urmăresc scopurile şi nespus de repedea lor îmbogăţire.

Articolul încheie aşa: „Din cele spuse se poate înţelege duşmănia ce domneşte atât aici, la noi, în Bucovina, cât şi în România împotriva jidanilor. Ura în contra jidanilor, precum şi toate persecuţiile lor, care în istoria lumii se urmează ca un fir roşu, sunt manifestările luptei pentru existenţă, luptă care, după natura sa, este cea mai necesară dintre toate”. A.G.

(N.R., III, nr. 94/8 august 1908, p. 1472-1482)

MIHAI IACOBESCU

1 Nota redacţiei

2 Adaos al redacţiei

3 În 1909 i s-a refuzat intrarea lui N. Iorga în Bucovina