> Gheorghe Şoldan: 6 zile, 7 kilometri. Ce nu au reuşit alţii ani la rând, am făcut noi în mai puţin de o săptămână
Consiliul Judeţean Suceava anunţă finalizarea unui nou tronson de drum judeţean modernizat.
Preşedintele Gheorghe Şoldan a subliniat ritmul accelerat al lucrărilor, care demonstrează eficienţa administraţiei judeţene în îmbunătăţirea infrastructurii rutiere.
Potrivit comunicatului de presă remis pe 26 iunie 2026, drumul judeţean DJ 208F beneficiază de un covor asfaltic nou pe traseul Mesteceni – Dumbrăviţa – DN 2, în zona Vadu Moldovei.
Tronsonul măsoară aproximativ 7 kilometri şi a fost finalizat în doar 6 zile.
„Ce nu au reuşit alţii ani la rând, am făcut noi în mai puţin de o săptămână” a declarat Gheorghe Şoldan.
În perioada imediat următoare vor fi executate lucrările de curăţare a acostamentelor şi aplicarea marcajului rutier pe acest sector.
Totodată, administraţia judeţeană pregăteşte extinderea modernizării: alte două tronsoane ale DJ 208F, inclusiv cel care ajunge până la limita cu judeţul Iaşi, se află deja în procedură de licitaţie pentru desemnarea constructorului.
O altă veste bună anunţată de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava vizează DJ 208E.
Săptămâna viitoare vor începe lucrările de asfaltare pe sectorul calea ferată (Dolheşti) – Valea Bourei – Boura – Manolea – Uideşti, pe o lungime de aproximativ 8 kilometri.
La finalizarea acestor lucrări, întregul drum judeţean DJ 208E va fi modernizat de la un capăt la altul.
Reamintim că, anul trecut, tronsonul Oniceni – Forăşti – Uideşti (7 kilometri) a fost finalizat cu 8 luni mai devreme decât termenul contractual, demonstrând acelaşi ritm susţinut al investiţiilor în infrastructura locală.
Aceste proiecte fac parte din programul amplu de modernizare a drumurilor judeţene derulat de Consiliul Judeţean Suceava, cu scopul de a îmbunătăţi conectivitatea, siguranţa traficului şi condiţiile de deplasare pentru locuitorii din zonă. (N.B.)



























Comentarii