Zamostea

Violenţă în familie

> Bărbatul a fost evacuat din locuinţă prin ordin de protecţie provizoriu

Poliţiştii din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi au intervenit joia trecută la o sesizare privind un scandal domestic în satul Zamostea.

O femeie a alertat autorităţile prin 112, reclamând că soţul provoca scandal la domiciliu. La faţa locului, poliţiştii au constatat că, în urma unor reproşuri generate de gelozie, bărbatul şi-a agresat soţia, lovind-o cu palma peste faţă şi împingând-o la sol, provocându-i suferinţe fizice.

Având în vedere evaluarea riscului iminent, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu valabil pentru 5 zile (până pe 30 iunie 2026). Prin acesta, agresorul a fost obligat să părăsească imediat locuinţa comună şi să păstreze o distanţă minimă de 100 de metri faţă de victimă şi de domiciliul acesteia.

Persoana vătămată nu a dorit transportul la spital şi nici montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere asupra agresorului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (art. 199 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal). Cercetările continuă la Postul de Poliţie Zamostea.

Poliţia reaminteşte că violenţa domestică este o problemă serioasă şi îndeamnă persoanele aflate în situaţii de risc să solicite imediat ajutor prin apelarea numărului 112. Ordinul de protecţie reprezintă o măsură eficientă de prevenire a escaladării conflictelor. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI