În PTF Siret

Două femei din Ucraina au fost depistate cu sute de articole de îmbrăcăminte contrafăcute

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit, marţi seară, un lot consistent de produse susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală. Două cetăţene ucrainene, în vârstă de 27 şi respectiv 53 de ani, au fost depistate în timp ce încercau să treacă frontiera pe jos, spre Ucraina, cu bagaje pline de articole de îmbrăcăminte purtând însemnele unor mărci cunoscute.

Incidentul a avut loc în jurul orei 23.55, pe sensul de ieşire din România. În urma unui control specific efectuat asupra bagajelor personale ale celor două femei, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a identificat 162 de articole de îmbrăcăminte (bluze, tricouri, pantaloni şi alte produse textile) inscripţionate cu mărcile unor branduri renumite.

Persoanele în cauză nu au putut prezenta documente de provenienţă legale şi nici acordul titularilor de marcă pentru introducerea produselor în circuitul comercial. Bunurile, estimate la o valoare de 5.400 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. La finalul cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI