Până în 28 iunie se pot depune solicitările de finanţare la Programul MOL de promovare a talentelor, ediţia a XXI-a, 2026

> La ediţiile precedente, din Suceava au fost finanţate 124 de proiecte în valoare totală de 268.124 lei > Proiectele se depun până în 28 iunie 2026 > Finanţarea maximă pentru un proiect este de 10.000 de lei > 4.086 de tineri au fost susţinuţi până acum

MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate au deschis înscrierile pentru cea de-a XXI-a ediţie a Programului MOL de promovare a talentelor, prin care se oferă sprijin financiar tinerilor sportivi şi artişti care au obţinut rezultate bune în ultimii doi ani. Programul este organizat pe bază de concurs de proiecte. Candidaţii se pot înscrie până în data de 28 iunie. Se poate solicita finanţare pentru achiziţia unor materiale, echipamente sportive, instrumente muzicale şi/sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare şi participare la concursuri, festivaluri, tabere de pre-gătire, cantonamente.

Cel mai longeviv program naţional din domeniu este organizat de Fundaţia Pentru Comunitate din fondurile asigurate de MOL România. În cadrul celor 20 de ediţii anterioare au fost susţinuţi 4.086 de tineri talentaţi, prin 3.184 de proiecte cu o finanţare totală de peste 7,7 milioane de lei.

„Programul MOL de promovare a talentelor ne este foarte drag pentru că reprezintă o investiţie în noua generaţie, cea care are puterea de a duce România mai departe. Potenţialul acestor tineri este impresionant şi merită susţinut cu încredere şi consecvenţă. România are sportivi şi artişti la început de drum care muncesc pentru a-şi construi un parcurs cu sens, iar un sprijin acordat la momentul potrivit poate face diferenţa. Suntem nerăbdători să descoperim şi anul acesta tineri îndrăzneţi pe care să îi ajutăm să facă paşi importanţi spre visurile lor. În 20 de ani, am construit prin acest program o comunitate de peste 4.000 de tineri valoroşi, confirmând că mediul privat poate avea un rol major în susţinerea excelenţei şi a comunităţilor din România” a declarat Gábor Mozga, CEO MOL România.

La acest program se pot înscrie tineri sportivi şi artişti cu vârste între 8 şi 18 ani, atât individual, cât şi în echipe sportive sau ansambluri artistice. Aplicaţiile se depun online pe site-ul Fundaţiei Pentru Comunitate până pe data de 28 iunie 2026 inclusiv. Solicitările de finanţare trebuie să conţină descrierea rezultatelor solicitanţilor din ultimii doi ani, recomandări din partea profesorilor pregătitori sau antrenorilor, obiectivele de viitor şi bugetul de care au nevoie pentru realizarea obiectivelor descrise în proiect. Fondul total de finanţare din acest an este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani, care au obţinut finanţare în ediţiile anterioare, pot depune proiecte într-o categorie specială, destinată lor.

Criterii de eligibilitate şi plafoane de finanţare

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obţină finanţare în valoare de cel mult 10.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, şi corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea Sport este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică şi mondială la atletism şi doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, la secţiunea Artă.

Din bugetul total disponibil pentru ediţia a 21-a, 220.000 lei sunt destinaţi sportului, 200.000 lei sunt dedicaţi domeniului artelor şi 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani dedicată tinerilor care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori şi au depăşit vârsta majoratului. Detaliile programului pot fi consultate online: www.pentrucomunitate.ro şi www.molromania.ro (C.P.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI