Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc au dispus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 mai, reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 26 de ani, cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de lovire sau alte violenţe.
Incidentul a avut loc în seara de 15 mai, în jurul orei 23:00, în zona unei cafenele.
Din cercetări a reieşit că un bărbat, aflat în zonă împreună cu trei prieteni, a fost abordat de un necunoscut care i-a reproşat că râde de el. Acesta l-a lovit cu palma peste faţă. După aproximativ 10 minute, cei doi s-au reîntâlnit în apropiere, iar altercaţia a escaladat. Agresorul l-a lovit din nou pe primul bărbat în zona feţei şi l-a lovit şi pe un alt bărbat care îl însoţea, în zona corpului.
Victimele au fost audiate, au refuzat acordarea de îngrijiri medicale şi să depună plângere penală.
În urma investigaţiilor şi a probatoriului administrat, poliţiştii l-au identificat pe agresor – un bărbat de 26 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Acesta a fost reţinut în noaptea de 15/16 mai 2026 şi depus în arestul IPJ Suceava.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (în formă agravată), cu aplicarea prevederilor privind concursul de infracţiuni. (N.B.)
























Comentarii