Sesiunea specială a simulării Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în şcolile care nu au susţinut acest proces în luna martie a continuat ieri cu proba la Matematică. AGERPRES a informat că, potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, erau aşteptaţi să participe la această sesiune aproximativ 2.300 de elevi din 38 de unităţi de învăţământ. Luni a avut loc proba la Limba şi literatura română.
În urma solicitării unităţilor de învăţământ, pentru a sprijini pregătirea elevilor, în perioada 27 – 29 aprilie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în şcolile care nu au organizat acest proces în perioada 16 – 18 martie şi şi-au manifestat intenţia în acest sens.
Simularea probelor scrise ale Evaluării Naţionale din perioada următoare se va organiza în 38 de unităţi de învăţământ cu nivel gimnazial din judeţele Dâmboviţa, Tulcea, Iaşi, Gorj, Dolj, Harghita, Ialomiţa, Argeş, Vaslui, Timiş şi din municipiul Bucureşti.
Simularea se desfăşoară în condiţii similare exerciţiului desfăşurat în luna martie: subiectele sunt realizate la nivelul structurilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar pentru evaluarea lucrărilor se va folosi platforma de evaluare digitalizată.Conform calendarului aprobat prin Ordinul de ministru nr. 3.708/21 aprilie 2026, comunicarea rezultatelor (individual) este programată în data de 8 mai.


























Comentarii