> „Bucovina. Fals tratat de gastronomie şi istorie politică”, carte nouă semnată de Mircea A. Diaconu
„Fals tratat de gastronomie…? Cu trimiterea explicită la Al. Odobescu, titlul acestei cărţi, care ar fi trebuit să pună în scenă un joc nu cu faptele (cu adevărul, cu atât mai puţin), ci cu reprezentarea şi iluzia lor, mai păstrează ceva din intenţiile iniţiale. Chit că gastronomia devenise între timp un revelator al istoriei Bucovinei, perspectiva pe care îmi fundamentam explorările rămăsese una estetică. Mi se părea că totul – tot trecutul, adică – poate fi proiectat într-o lumină salvatoare. Ba chiar că, recuperate din tot felul de surse, faptele emană o vibraţie care purifică. Pornită însă din Paradis, călătoria mea a sfârşit, fatalmente, în Infern. În Infern, nu doar contemplarea, ci şi sistematizarea faptelor devine o imposibilitate. Iar experienţa ultimă pe care, ca exeget, o poţi trăi este că faptele pur şi simplu te înlocuiesc. În tot cazul, înţelegi astfel că Infernul nu sunt, cum ne învăţa Sartre, ceilalţi. Iată de ce, chiar împotriva titlului, aş vrea ca Falsul meu tratat de gastronomie şi istorie politică să fie nu doar un studiu; de graniţă, sau oricum altcumva, puţin importă. Visul meu e să fie şi un manifest” este nota autorului, Mircea A. Diaconu, de pe coperta cărţii „Bucovina. Fals tratat de gastronomie şi istorie politică”, ed. Cartier Chişinău, 2026 (editură coordonată de scriitorul Emilian Galaicu-Păun, care din 1995 şi-a propus să publice „cărţi alese”). (L.D.C.)




























Comentarii