Şedinţa lunară a Cenaclului literar „Ţara de Sus” din Câmpulung Moldovenesc, desfăşurată în Joia Luminată – 16 aprilie 2026, a avut loc, ca de obicei, la Biblioteca Municipală „George Bodea”, în pofida faptului că instituţia se află încă în plin proces de renovare. Lucrările de reamenajare interioară, aflate în curs, nu au împiedicat însă continuitatea vieţii culturale, graţie deciziei ferme a doamnei profesor Nicoleta Bogoş, managerul bibliotecii, care a ales să nu suspende întâlnirile cenaclului. În cuvântul de deschidere, domnia sa a subliniat, cu emoţie şi convingere, că „nu uşile sparte şi schelele contează atunci când ne întâlnim, ci privirile senine, sufletele din noi, bucuria de a ne revedea şi de a mai pune o cărămidă la zidul dintre trăirea frumosului şi binelui şi lumea ignoranţei şi a răutăţii”.
Întâlnirea din luna aprilie a fost dedicată, în mod special, evocării personalităţii şi operei poetei Eugenia Limona Rusu din Suceava, trecută la cele veşnice în data de 7 aprilie 2026, mult prea devreme pentru întinderea unei vieţi omeneşti. Poetă sensibilă şi promotoare activă a vieţii culturale, aceasta a fost o prezenţă constantă la manifestările organizate de Biblioteca Municipală „George Bodea” şi de Cenaclul „Ţara de Sus”. Înaintea momentului de reculegere, doamna manager a dat glas durerii prin vers, recitând poezia „Orbilor”, din creaţia celei dispărute: „Toţi ne jucăm de-a moartea / căci de-a viaţa moartă ne jucăm oricum, sfâşiind necuprinsul”. Momentul de reculegere a fost dedicat atât memoriei poetei, cât şi promotorului cultural câmpulungean Traian Gabriel Ojog, trecut în eternitate în urmă cu un an, în aceeaşi zi de 16 aprilie. În continuare, preşedintele Cenaclului „Ţara de Sus”, prof. ing. dr. Neculai Marcel Flocea, a prezentat repere esenţiale din viaţa şi activitatea Limonei Rusu, membră a Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi fondatoare a Salonului de Cultură şi Spiritualitate „Ion Grămadă”. Domnia sa a evocat debutul editorial al poetei, volumele de versuri publicate, tematica acestora, precum şi prezenţa sa în diverse antologii, alături de premiile şi distincţiile literare obţinute de-a lungul timpului. În încheiere, a subliniat că, deşi poeta a plecat dintre noi, versurile sale rămân vii, încărcate de sensibilitate, ca o mărturie durabilă a unei prezenţe luminoase în spaţiul cultural bucovinean.
Preluând moderarea activităţii evocative şi culturale, prof. ing. dr. Neculai Marcel Flocea a oferit cuvântul doamnei prof. Dorina Ghideon, pentru prezentarea paginii de literatură. În intervenţia sa, distinsa profesoară a conturat reperele esenţiale din viaţa şi opera poetului Octavian Goga, deschizând însă discursul printr-o reflecţie asupra unor tendinţe contemporane de reconsiderare radicală a unor personalităţi culturale. Domnia sa a făcut referire la anumite atitudini şi manifestări extremiste din prezent, care încearcă să reducă imaginea poetului la perioada în care, intrat în viaţa politică, a alunecat – în contextul vremurilor – spre o ideologie de extremă dreaptă, ignorându-i, în mod nedrept, opera literară şi militantismul unionist anterior Marii Uniri din 1918. În acest context, a subliniat că asemenea practici reiau, într-o formă actualizată, metodele „obsedantului deceniu comunist”, când literatura era judecată exclusiv prin prisma utilităţii ideologice. „Este o nouă tendinţă de epurare a culturii, asemenea celei din vremurile acelea de tristă amintire”, a concluzionat erudita conferenţiară.
În continuare, prezentarea biografică a evidenţiat faptul că, la 1 aprilie 2026, s-au împlinit 145 de ani de la naşterea poetului în localitatea Răşinari, judeţul Sibiu, într-o familie în care tatăl era preot ortodox, iar mama învăţătoare. Parcursul său educaţional a fost marcat de dificultăţi iniţiale la Liceul maghiar din Sibiu, unde necunoaşterea limbii i-a îngreunat începutul, dar pe care a reuşit să o stăpânească rapid, alături de germană şi latină. Un episod semnificativ din anii de liceu îl constituie conflictul cu profesorul de istorie, în contextul încercărilor de deznaţionalizare a elevilor români, fapt ce a determinat transferul său la Liceul ortodox din Braşov, viitorul „Andrei Şaguna”. Încă din acea perioadă, Octavian Goga a colaborat cu publicaţii importante, precum „Tribuna” şi „Familia” din Sibiu şi „Convorbiri literare” din Iaşi.
Studiile universitare le-a continuat la Budapesta, unde, împreună cu Alexandru Ciura şi Constantin Şeuleanu, a întemeiat revista „Luceafărul”, un veritabil spaţiu de afirmare pentru studenţii români din imperiu şi pentru intelectualii din Transilvania, Bucovina şi Vechiul Regat. Ulterior, la Berlin, şi-a aprofundat studiile de limbă şi literatură, precum şi cunoştinţele de istorie universală.
Revenit în 1906 la Sibiu, devine secretar al Societăţii „Astra” şi aduce revista „Luceafărul” în Transilvania. Un an mai târziu, editează „Ţara Noastră”, publicaţie cu puternic caracter naţional, în care militează pentru unitatea românilor şi unirea Transilvaniei cu Regatul României. Activitatea sa publicistică i-a atras arestări succesive la Budapesta şi Seghedin, în perioada detenţiei fiind vizitat, pentru încurajare, de Ion Luca Caragiale. În anii premergători Marii Uniri, tot mai implicat în viaţa politică şi jurnalistică, Octavian Goga a desfăşurat o intensă activitate diplomatică şi culturală la Paris şi Londra, susţinând cauza unirii Transilvaniei cu România.
Ca o recunoaştere a luptei sale pentru cauza naţională, după 1 Decembrie 1918, a ocupat funcţii importante în guvernele conduse de Alexandru Vaida-Voievod şi Alexandru Averescu, devenind membru al Academiei Române şi fiind omagiat la nivel naţional. Totuşi, traseul său politic a cunoscut o turnură controversată în anii ’30, odată cu apropierea de ideologia de extremă dreaptă şi participarea, pentru scurt timp, la conducerea guvernului în 1937. Moartea sa, survenită în 1938, rămâne, până astăzi, învăluită într-o anumită aură de suspiciune.
Referindu-se la creaţia sa, conferenţiara a subliniat că opera lui Octavian Goga nu este vastă ca întindere, dar rămâne semnificativă prin forţa lirică. Proza sa, reprezentată de volume precum „Strigăte în pustiu”, „Mustul care fierbe” şi „Precursorii”, se remarcă prin accente politice, satirice şi evocatoare, ultimul dintre acestea oferind o galerie memorabilă de personalităţi, distinsă în 1924 cu Premiul Naţional de Literatură.
Critici literari de prestigiu – de la Titu Maiorescu şi George Călinescu, până la Tudor Vianu şi Nicolae Manolescu – au încadrat poezia lui Goga în curentele semănătorismului şi poporanismului, evidenţiind dimensiunea ei profund naţională şi socială, expresie a „pătimirii noastre”. Poetul apare astfel ca un „apostol al neamului”, un artist cu vocaţie misionară, animat de idealul unităţii naţionale.
Dintre volumele sale, „Poezii” (1905) rămâne reperul fundamental al creaţiei lui Goga, celelalte – „Ne cheamă pământul” şi „Cântece fără ţară” – neatingând aceeaşi intensitate estetică. Cu toate acestea, exegeţii au apreciat în mod constant rafinamentul limbajului poetic şi acurateţea traducerilor realizate de autor din limbile maghiară şi germană. În încheiere, prof. dr. Dorina Ghideon a oferit audienţei un moment de aleasă emoţie, recitând poezia „Noi”, din volumul de debut, considerată de criticul Nicolae Manolescu drept o veritabilă capodoperă a liricii lui Octavian Goga.
În cadrul paginii de istorie, intervenţia mea a fost prilejuită de un moment aniversar de suflet: împlinirea, la 14 aprilie 2026, a 615 ani de la prima atestare documentară a Câmpulungului Moldovenesc. Am considerat potrivit ca această dată să fie evocată în cadrul cenaclului, aducând în atenţie câteva repere din istoria locului în care trăim şi de care, fără îndoială, avem toate motivele să fim mândri.
Am mărturisit, totodată, legătura mea profundă cu acest oraş – loc al naşterii şi copilăriei mele, dar şi spaţiu al rădăcinilor familiale, fiind, pe linie maternă, descendent al vechiului neam al Burduhoşilor, consemnat în lucrările istoricilor Ionel Dârdală şi Teodor Bălan. Emoţia acestei apartenenţe s-a regăsit şi în evocarea unei descoperiri personale: fotografia casei străbunicului meu, Ioniţă Coca Burduhoş, păstrată în monografia lui Ionel Dârdală – o imagine în care se profilează aceiaşi munţi care veghează şi astăzi locurile, martori tăcuţi ai trecerii timpului. Dincolo de dimensiunea personală, am subliniat faptul că mândria de a aparţine acestui ţinut nu este rezervată doar celor cu rădăcini adânci aici, ci şi celor care au ales să trăiască la Câmpulung Moldovenesc sau care s-au întors, după ani, acasă.
Evocarea istorică a pornit de la prima menţiune documentară din 1411, din vremea domnitorului Alexandru cel Bun, dar a coborât mult mai adânc în timp, până la existenţa unor forme de organizare prestatale, amintite de istorici precum Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul sau Teodor Bălan. Aceştia vorbesc despre „Câmpulungul Ţărănesc”, o comunitate liberă, organizată autonom, considerată unul dintre cele mai vechi nuclee politice ale românilor de la est de Carpaţi.
Am amintit, de asemenea, mărturiile lui Dimitrie Cantemir din Descriptio Moldaviae, care descrie „Ocolul Câmpulungului” ca pe o veritabilă „republică ţărănească”, cu legi şi judecători proprii, dar şi reflecţiile lui Mihai Eminescu asupra acestor forme de organizare comunitară. Pe baza cercetărilor istorice şi arheologice, am subliniat vechimea locuirii acestor meleaguri încă din paleolitic, continuitatea populaţiei autohtone în faţa migraţiilor succesive şi rolul strategic al Câmpulungului ca zonă de apărare şi organizare, o adevărată „cetate de hotar” a Moldovei medievale.
Am trecut apoi în revistă evoluţia istorică a aşezării – de la obştea liberă la târg şi, mai târziu, oraş, dezvoltarea sa în perioada habsburgică, rolul economic dobândit odată cu exploatarea resurselor şi construirea căilor ferate, precum şi momentele de afirmare din perioada interbelică, când Câmpulungul a fost reşedinţă de judeţ. Nu au fost omise nici momentele mai dificile ale istoriei, precum pierderea privilegiilor tradiţionale odată cu ocupaţia austriacă sau transformările administrative din perioada regimului comunist, până la recunoaşterea statutului de municipiu şi de staţiune turistică de interes naţional în epoca contemporană.
În final, am evocat şi dimensiunea legendară a locului, amintind poveştile despre întemeierea simbolică a Câmpulungului şi despre Dragoş Vodă, ca expresii ale imaginarului colectiv care însoţeşte istoria acestui ţinut. Am încheiat într-o notă personală, mărturisind că dragostea pentru aceste locuri şi pentru istoria lor se regăseşte şi în numele celor doi fii ai mei – Dragoş şi Bogdan –, ca o punte vie între trecut şi prezent.
„Când existenţa pământeană a unei persoane se încheie, ea se continuă prin cuvânt, atunci când sunt scrise ori înregistrate” – cu aceste cuvinte, preşedintele cenaclului a deschis momentul dedicat recitării din creaţia regretatei Limona Rusu. Au urmat intervenţii emoţionante, în care versul a devenit punte între absenţă şi memorie. Ec. Mariana Ruşcăreanu a recitat din volumul „Neoficial sunt Afrodita” poeziile „Tu eşti o fetiţă” şi „Sfinte Apostol”, iar prof. Zinaiulia Cucoş a dat glas unor texte din volumul „Nopţi vânate de spini”, precum „Salbe de gânduri”, „Jocul sorţii”, „Aşteptări” şi „Alergări”, conturând o atmosferă de profundă sensibilitate. Poeta Gabriela Braha Strugaru a evocat cu emoţie amintiri din întâlnirile sale cu Limona Rusu, subliniindu-i calităţile umane şi artistice, după care a recitat poemul „Doar inima” din acelaşi volum „Neoficial sunt Afrodita”, precum şi o poezie proprie, „Plânge tot cerul”, dedicată celei dispărute. La rândul său, prof. Alina Andruhovici Lucău a îmbinat evocarea unor repere din istoria recentă a Câmpulungului Moldovenesc cu amintiri personale, amintind şi de apariţia recentă a volumului său „Trăiri”, precum şi de un moment în care a cunoscut-o pe poeta omagiată, căreia i-a dedicat, de asemenea, o poezie.
Un moment aparte a fost oferit de prof. Felicia Oblesniuc, care a încântat publicul cu un colind pascal – „Învierea” – şi cu cântecul popular „Rozmarin în colţul mesei”, aducând în sală o notă de lumină şi tradiţie. Într-un registru diferit, ec. Ana Andronicescu a prezentat poeziile proprii „Odă Câmpulungului” şi „Educaţia de astăzi”, iar prof. Traian Nistiriuc Ivanciu a recitat creaţiile „Trenul din vis” şi „Urâtul şi singurătatea”.
Spre final, preşedintele cenaclului, prof. ing. dr. Neculai Marcel Flocea, a recitat poezia proprie „Picuri de ploaie”, însoţită de un motto din Ionel Teodoreanu, oferind apoi publicului şi un moment inedit – o poezie pusă pe o melodie generată cu ajutorul inteligenţei artificiale, evocând totodată un alt reper istoric al lunii aprilie: urcarea pe tron, la 12 aprilie 1457, a voievodului Ştefan cel Mare.
Cuvântul de încheiere a aparţinut Maicii stavrofore Elena Simionovici de la Mănăstirea Voroneţ, preşedinte de onoare al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, şi Maicii stavrofore Gabriela Platon, a doua stareţă a Mănăstirii Voroneţ şi doctor în teologie. Sfinţiile Lor au exprimat aprecierea pentru calitatea actului cultural desfăşurat şi pentru modul profund şi respectuos în care a fost evocată memoria celor plecaţi dintre noi. În mod deosebit, Maica Gabriela Platon a remarcat prezentarea dedicată lui Octavian Goga, susţinută de prof. Dorina Ghideon, subliniind totodată importanţa cunoaşterii limbilor străine, precum şi valoarea expresivă a poeziei „Trenul din vis”. Într-o atmosferă de profundă comuniune sufletească, întâlnirea s-a încheiat cu troparul pascal „Hristos a înviat”, intonat mai întâi de Maica stavroforă Gabriela, alături de care întregul public s-a ridicat în picioare şi a continuat să cânte.
Întâlnirea Cenaclului „Ţara de Sus” din această joi luminată s-a dovedit a fi nu doar un act cultural, ci şi unul de profundă trăire sufletească, în care poezia, istoria şi memoria s-au împletit armonios. Evocarea poetei Limona Rusu, reflecţiile asupra valorilor culturale şi identitare, precum şi momentele artistice oferite de participanţi au conturat o atmosferă de solidaritate spirituală şi respect pentru cuvântul scris. A fost, în esenţă, o întâlnire despre continuitate – despre felul în care oamenii pleacă, dar rămân prin ceea ce au lăsat în urmă, iar comunităţile îşi regăsesc echilibrul prin cultură, memorie şi credinţă.
VASILE AIOANEI
Comentarii