CL Fălticeni a respins proiectul de modificare a taxei de salubrizare

> Iniţiatorii: Problemele nu dispar prin vot, ele rămân şi sunt suportate de cetăţeni

CL Fălticeni a respins, în şedinţa de joi, proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului de taxă pentru salubrizare, iniţiat de consilieri ai USR Fălticeni pe baza sesizărilor primite de la cetăţeni şi susţinut cu peste 700 de semnături.

Proiectul, care a parcurs toate etapele legale de transparenţă decizională şi a fost fundamentat juridic, urmărea corectarea unor neconcordanţe din regulamentul actual şi asigurarea unei aplicări mai echitabile a taxei de salubrizare pentru cetăţeni.

Printre modificările propuse se numărau: > posibilitatea încheierii de contracte directe cu operatorul de salubritate pentru persoanele care desfăşoară profesii liberale şi activităţi economice; > eliminarea situaţiilor de suprataxare a chiriaşilor unităţilor administrativ-teritoriale prin aplicarea nediscriminatorie a taxei; > introducerea taxei zero pentru locuinţele nelocuite, pe baza unor documente justificative; > stabilirea unei taxe minime pentru utilizarea redusă a serviciului, în scopul echilibrării sistemului; > acordarea de scutiri pentru persoanele cu dizabilităţi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În dezbaterile publice anterioare, primarul municipiului Fălticeni recunoscuse caracterul perfectibil al regulamentului actual şi necesitatea analizării problemelor semnalate de cetăţeni. Cu toate acestea, în şedinţa CL, majoritatea consilierilor a respins proiectul. Primarul a propus public respingerea lui, motivând că o analiză completă va fi realizată la finalul anului.

Proiectul a primit avize nefavorabile din partea comisiilor de specialitate, unde majoritatea este deţinută de consilierii PSD. La solicitarea PSD, votul a fost secret, iar rezultatul a fost de 6 voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” şi 2 voturi nule.

USR Fălticeni consideră că decizia luată joi nu rezolvă problemele semnalate de cetăţeni, ci le amână pe termen nedeterminat.

„Problemele nu dispar prin vot. Ele rămân şi sunt suportate în continuare de cetăţeni. Ne vom continua demersurile pentru corectarea acestor disfuncţionalităţi şi pentru asigurarea unui sistem de taxare echitabil, transparent şi corelat cu utilizarea reală a serviciului de salubrizare” au transmis reprezentanţii USR Fălticeni. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI