Volei masculin

CSM Suceava luptă pentru un loc în primul eşalon valoric

CSM Suceava abordează turneul final de promovare în prima ligă de volei masculin din postura de câştigătoare a Seriei de Est a Diviziei A2. Tabloul echipelor care se vor lupta pentru accederea în Divizia A1 a fost completat de CSM Râmnicu Sărat, care a obţinut calificarea după un parcurs perfect la ultimul turneu din sezonul regulat.

Echipa din Râmnicu Sărat şi-a asigurat prezenţa la turneul final după ce a învins formaţia Politehnica Iaşi cu scorul de 3-2, bifând trei victorii din tot atâtea partide disputate.

Competiţia care va decide echipele promovate în primul eşalon este programată să se desfăşoare în perioada 26-29 martie, la Cluj-Napoca. Cele patru formaţii care se vor înfrunta sunt: CSM Suceava, CSU Universitatea de Vest Timişoara, CS U Cluj şi CSM Râmnicu Sărat.

Antrenorul sucevean se bazează în acest sezon pe următorii jucători: Marius Gontariu, Luca Ghiuţă, Iustin Lungu, Alexandru Andruşcă, Cristian Lozneanu, Andrei Nemţoi, Andrei Cojocar, Valeriu Verciuc, Andrei Sonea, David Vornicu, Cosmin Bujniţă, Rareş Lefter, Alexandru Lupu, Bogdan Maftei, Darius Lazăr şi Visarion Scolobiuc.

„Mergem la Cluj să ne apărăm şansele noastre. Important pentru băieţi este să joace şi să se bucure faptul că vor putea să-şi măsoare forţele cu sportivi cu experienţă din primul eşalon valoric. Va fi greu că nu vom putea conta pe serviciile liberoului nostru Valeriu Verciuc, aflat în pregătiri cu lotul naţional”, a declarat antrenorul Tudor Orăşanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI