O întrebare în spiritul rubricii – dar care poate fi analizată şi „serios” – este: concepeţi viaţa social-economică actuală fără politică? Marea majoritate a celor care nu sunt iremediabil „scârbiţi” de politică şi o acceptă ca un rău necesar va exclude această posibilitate. Umoriştii, dar şi simplii cetăţeni care au ca subiect major în activitatea de socializare ironizatul, bârfitul şi înjuratul politicienilor ar fi foarte trişti şi fără chef de vorbă. Să mai spun că teoriile moderne „post-democratice”, care reduc spre dispariţie rolul politicii în societate în favoarea unei tehnocraţii conducătoare şi pe plan politico-administrativ, sunt deja o realitate (vezi SUA şi poziţia aristocraţiei tehnice în stat). Sper ca viaţa socială, afectată de lenea în gândire şi asigurarea poporului cu „pâine şi circ”, să nu fie transformată total (aşa se va întâmpla!) de o lume fără politică.
Politica, în forma pe care o cunoaştem şi o aplicăm, a apărut în Grecia Antică, ca o expresie a „extragerii” din barbarie sau autocraţie extremă (conducători-zei, trimişi ai Divinităţii pe Pământ, nemuritori etc.). „Barbarii” antici NU făceau politică decât cu ghioaga, „barbarii” actuali se înghesuie în politică şi o fac fără ghioagă, dar atât. Democraţia şi politica există concomitent, se sprijină şi se condiţionează reciproc şi manifestarea fiecăreia NU poate fi concepută în lipsa celeilalte. Politica în democraţia reală este adevărată, democraţia participativă nu există fără politică. Autocraţia, pe de altă parte, nu poate promova decât politici personale, de grup, etnice, religioase etc.
Toţi fac politică, conştient sau nu. Şi e bine aşa. Grav este când politica, ca fundament al deciziilor economico-sociale, ajunge pe mâna unor inconştienţi, necalificaţi sau proşti în puterea cuvântului! Şi nu sunt doar nişte excepţii…
Cum reacţionăm la contactul cu lumea politică şi reprezentanţii ei? Cei care se „implică” politic şi recunosc asta (puţini, cei mai mulţi nu o fac!) sunt critici, au „soluţii”, chiar dacă le lipseşte total calificarea şi sunt convinşi că ar conduce ei mai bine ţara sau localitatea. Implicarea în cazul lor ajunge, cel mult, dacă privim mai atent la participarea la vot. Avem şi „oameni politici” al căror scop final este convingerea electoratului şi „arestarea” voturilor. „Oameni de stat” cu viziune, implicare şi dedicaţie în politica statului consider că nu avem în acest moment. Ultimii au fost cei care au „tras” pentru integrarea în UE şi NATO. „Oamenii politici” câştigă material, ca prestigiu social şi ca notorietate de pe urma activităţii în domeniu. Avantajele sunt mari, responsabilitatea redusă (nu sunt „sancţionaţi”, pentru eşecuri, decât electoral!) şi, drept consecinţă, domeniul este „vânat” de cei fără scrupule. Iar aceştia determină repulsia majorităţii faţă de politică prin atitudinea lor…
Politica şi „corifeii” acesteia ne enervează, ne distrează des, ne „umple timpul” şi sunt subiecte majore ale socializării la diferite niveluri. Până în 1990 NU era politică reală, ci doar o caricatură tristă, care reflecta o democraţie doar declarativă. Acum, când fără frică putem comenta, înjura şi propune soluţii fanteziste a început să ne placă. Mult! Deşi nu suntem „activişti”, politica s-a insinuat în viaţa fiecăruia, a familiei (dese certuri pe subiecte politice…), a comunităţii sau la locul de muncă. Un drog? Mai repede un alcool, pentru că generează „beţia puterii” la unii. Îndrăznesc să spun că politica, chiar practicată naiv, ne dă, fără să realizăm, sentimentul că aparţinem „puterii poporului”. E reconfortant!
Ar putea exista România fără politică? Ca până în 1990. Tristă, încrâncenată, inhibată! Sau ar dispărea ca naţiune şi ar redeveni o populaţie obsedată de necesităţile bază (hrană, locuinţă, îmbrăcăminte). Să facem politică veseli, „la mişto”, şi să-i sancţionăm pe politicieni. Merită!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii