OCPI Suceava:

Peste 11.300 de imobile din comuna Frătăuţii Noi vor fi intabulate gratuit

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Suceava anunţă finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăţilor în comuna Frătăuţii Noi, judeţul Suceava. În total, au fost măsurate şi identificate 11.389 de imobile, cu o suprafaţă cumulată de 5.140 de hectare.
Rezultatele lucrărilor de cadastru general vor fi afişate public începând cu data de 20 ianuarie, atât la sediul Primăriei Comunei Frătăuţii Noi, cât şi pe site-ul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Cetăţenii interesaţi au la dispoziţie 60 de zile pentru a formula şi depune contestaţii sau cereri de rectificare, termenul-limită fiind 20 martie.
Ni s-a precizat că lucrările s-au desfăşurat în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) şi sunt complet gratuite pentru cetăţeni. Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027.
Contestaţiile şi cererile de rectificare pot fi depuse la sediul primăriei, prin e-mail ([email protected]), prin poştă sau curier, prin mijloace electronice (sistem informatic), cu semnătură electronică calificată.
La nivelul judeţului Suceava, din totalul de 114 unităţi administrativ-teritoriale (UAT-uri), nouă comune au fost cadastrate 100%: Moara, Mănăstirea Humorului, Pojorâta, Poiana Stampei, Iacobeni, Sadova, Suceviţa, Drăgoieşti şi Vama. În alte 97 de localităţi se află în derulare lucrări de înregistrare sistematică, fie la nivel de întreg UAT, fie pe sectoare cadastrale.
Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) îşi propune înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri şi construcţii) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, fonduri europene şi contribuţii de la bugetele locale, iar procesul continuă până la finalizarea înregistrării sistematice pe întreg teritoriul ţării.
Cetăţenii sunt principalii beneficiari şi au un rol activ în toate etapele: furnizarea actelor de proprietate, identificarea imobilelor şi verificarea rezultatelor. Orice erori identificate pot fi corectate gratuit în perioada de afişare publică, dar şi ulterior, chiar şi după deschiderea noilor cărţi funciare (la momentul oricărei tranzacţii: vânzare, moştenire, ipotecă etc.).
În paralel, ANCPI derulează Proiectul major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, care vizează înregistrarea sistematică a 5.758.314 hectare din 660 de UAT-uri rurale. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 euro, finanţat iniţial prin Programul Operaţional Regional (până în decembrie 2023) şi continuat prin PoCIDIF 2021–2027.
Mai multe informaţii şi actualizări despre stadiul lucrărilor în judeţul Suceava şi la nivel naţional sunt disponibile pe site-ul oficial ANCPI. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI