În clădirea veche mergeam din cameră în cameră; erau holuri largi, încăperi mari, friguroase, vopsite în maroniu sau cenuşiu. Era iarnă, o iarnă cu fulgi de zăpadă mulţi şi mici care cădeau pe străzile umede. Oamenii purtau umbrele sau haine groase. Iarna venise de câteva zile, după o toamnă lungă, friguroasă şi ploioasă.
Vizitasem oraşul şi acum vizitam vechea şi venerabila clădire a Universităţii. Mergeam din sală în sală, săli largi, cu tavane incredibil de înalte, conduşi de o persoană care prezenta personalităţi din secolul trecut, locuri istorice. S-a oprit şi ne-a spus că într-un colţ, pe un perete, este o oglindă veche, veneţiană, cu şapte imagini, datorate celor şapte straturi de metal din care este făcută. Şapte straturi de plumb sub sticla veneţiană. A aprins o lumină mică şi în oglindă s-au văzut şapte flăcări mici, în linie.
De unde fusese adusă acea oglindă, numită oglinda veneţiană după modul de realizare? De ce fusese prinsă în perete, într-un colţ, la intrare? Nu se mai ştia.
Mă gândeam că fiecare lucru, fiecare om, lumea întreagă se vedeau în şapte imagini distincte în oglindă. Aveam cu toţii acces doar la prima, celelalte şase se cunoşteau doar prin mica lumină ce se putea aprinde în centrul ei.
Mă priveam în oglinda veche, neclară. Îmi vedeam un singur chip, dar alte şase pândeau din oglindă, alte şase imagini mi-ar fi spus altceva.
Am plecat, oglinda veche a rămas acolo, reflectând, în şapte imagini ascunse, lumea, oamenii, oraşul.
NIADI CERNICA
31 decembrie 2025
Comentarii