Căminul Cultural Pătrăuţi a găzduit recent cea de-a X-a ediţie a Galei de premiere „10 pentru folclor”, eveniment aniversar în cadrul căruia au fost anunţate numărul de ore opţionale de folclor, introduse în şcolile sucevene la nivelul anului şcolar 2025-2026 (respectiv finalitatea celor 10 întâlniri spectacol, desfăşurate în perioada 9-11.05.2025 şi 23-25.05.2025).
Evenimentul a reunit peste 100 de artişti, elevi, studenţi, oficialităţi judeţene şi locale, dar şi instituţiile partenere. În semn de recunoştinţă faţă de cei care i-au fost alături atunci când a pornit acest demers, iniţiatoarea proiectului, Mihaela Zîna Bârsan, l-a invitat pe cel care i-a explicat în urmă cu 10 ani mecanismul prin care folclorul poate reveni în şcoli, prof. Marius Constantin Golea, fost director al Şcolii Gimnaziale „Acad. Haralambie Mihăescu” din Udeşti, care a salutat iniţiativa:
„M-am bucurat enorm atunci când am văzut cu cât curaj şi entuziasm a preluat Mihaela ideea din zbor şi ce frumos a dezvoltat-o în toţi aceşti ani, atrăgând artişti şi parteneri din întreaga ţară. Ceea ce a făcut ea din acest proiect este cu adevărat remarcabil, alţii nici nu îndrăznesc să viseze la lucrurile pe care ea le-a transpus, cu neîntrecută abilitate şi foarte multă diplomaţie, în practică. La ea, chiar nu există „nu se poate”!”
Primul partener al proiectului a fost Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava, iar preşedintele Giani Leonte este unul dintre membrii fondatori ai proiectului:
„În toţi aceşti ani s-au legat prietenii foarte frumoase. În urmă cu 10 ani era mai greu cu implementarea orelor opţionale de folclor pentru că se dorea diminuarea orelor la arte vizuale şi muzică, iar iniţiativa venea mănuşă în contextul de la vremea respectivă: se crease o necesitate pe care proiectul o îndeplinea. Sunt onorat că am fost cooptat să pun bazele unui demers unic la nivel naţional, care a crescut frumos în toţi aceşti ani. Fiecare spectacol a venit cu ceva inedit, ne-am deplasat în judeţele Suceava, Maramureş şi Botoşani şi am colecţionat momente şi amintiri preţioase. Am simţit şi am fost parte a unei emulaţii extraordinare, create în cadrul proiectului „10 pentru folclor”, care s-a multiplicat cu o forţă fantastică. Mulţumim pentru că aţi apreciat ceea ce noi am făcut, chiar dacă au fost şi momente mai dificile pe parcurs, cred că acest proiect a devenit un brand al judeţului la nivel naţional şi trebuie să meargă mai departe.”
La rândul său, prof. Gheorghe Lazăr, inspectorul şcolar general al ISJ Suceava, a spus:
„În urmă cu 10 ani s-a pus bazele unui proiect ce a pornit de la ideea de a promova opţionalul de folclor, dar care în realitate a fost un catalizator al activităţilor artistice pe linie de folclor: au fost înfiinţate formaţii şi grupuri folclorice, evenimente de profil tot mai numeroase, tinerii promovaţi alături de artişti profesionişti. Cu alte cuvinte, „10 pentru folclor” a schimbat şi educat preferinţele publicului în această direcţie. Iniţiatoarea proiectului a mobilizat o armată de oameni în direcţia unei idei, a unui vis, devenit în timp un fenomen cultural.”
Între cei care au sprijinit pornirea caravanei folclorului a fost şi primarul Ion Lungu, edil al Sucevei timp de 20 de ani, care a felicitat echipa pentru dăruire şi perseverenţă:
„M-am declarat un iubitor şi susţinător al tradiţiilor şi folclorului, aşa că am acceptat fără nicio ezitare să mă alătur demersului şi să îl sprijin pentru că am intuit potenţialul ideii, dar am văzut şi ambiţia din ochii Mihaelei şi nu m-am înşelat. Împreună, am organizat spectacole memorabile pentru suceveni, dar şi două ediţii de colecţie de Paşti şi Crăciun, la TVR.”
Tot de la prima ediţie s-a alăturat şi Consiliul Judeţean Suceava prin Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”:
„A contat enorm faptul că la fiecare ediţie a participat prestigiosul Ansamblu Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava. De fiecare dată s-au depus eforturi considerabile şi nu a fost întotdeauna uşor. Nu mai departe de activitatea aceasta, sunt programate şi filmări la televiziunile naţionale pentru sărbătorile de iarnă, însă dl preşedinte Gheorghe Şoldan, dl vicepreşedinte Nicolae Robu, alături de domnul manager, Cătălin Axinte, au găsit soluţii pentru ca mare parte din instituţia culturală a sucevenilor să fie prezentă la activitatea de împădurire, marcând simbolic rădăcinile şi moştenirea pe care o lăsăm celor care vin după noi: nu doar prin cântec şi joc, ci şi printr-un stejar sădit cu dragoste şi recunoştinţă în pământul în care ne-am născut, acelaşi pământ în care îşi odihnesc oasele înaintaşii noştri şi care va aparţine generaţiilor care vin după noi.”
Din 2018, proiectului i s-a alăturat şi Universitatea „Ştefan cel Mare”, reprezentată la activitate de membrii Ansamblului Folcloric Studenţesc „Arcanul” şi prorectorul, prof. univ. dr. Ştefan Purici:
„Ideea proiectului nu este doar frumoasă, ci şi generoasă: aceea de a crea şi de a dărui bucurie prin intermediul folclorului. Nu ne putem imagina un loc în lumea contemporană fără să avem şi propria identitate, iar limba şi folclorul ne deosebesc de celelalte naţiuni. Dincolo de ideea de opţional de folclor, toate evenimentele organizate în cadrul proiectului s-au concentrat pe descoperirea şi valorificarea tinerilor, în primul rând, iar universitatea suceveană este instituţia care îi formează pe aceşti tineri pentru viitor. Nu doar în plan profesional, ci şi în planul demnităţii umane şi al spiritului civic. Iar „10 pentru folclor” este tocmai despre asta: asumarea rădăcinilor, valorificarea moştenirii culturale şi generozitatea de a face lucruri frumoase pentru cei care vin din urma noastră.”
În calitate de coorganizator al proiectului, inspectorul şcolar judeţean adjunct, prof. Petru Crăciun, a declarat:
„10 ani de folclor — ce frumos sună: 10 ani de drumuri, spectacole, vise, dar şi satisfacţii frumoase transpuse în sute de spectacole, desfăşurate în mai multe judeţe care au inspirat şi au adus atât de multă bucurie. Închipuiţi-vă ce eforturi s-au putut face pentru a alinia atâta lume din judeţul Suceava, dar şi din întreaga ţară, prin zecile de artişti invitaţi de-a lungul anilor. Este onorant pentru învăţământul sucevean să fie partener al unui proiect de o asemenea amplitudine, cu oameni de o valoare incontestabilă ce pot servi drept modele pentru copii. O bucurie să participăm la ediţia a X-a a proiectului ales foarte inspirat să se numească „10 pentru folclor”. Zece are o rezonanţă fantastică: 10 porunci, 10 un simbol al excelenţei — să ne revedem cu bine şi la cea de-a XX-a ediţie. Acest proiect merită să dăinuie, la fel cum vor dăinui şi stejarii pe care îi plantăm la 10 ani de „10 pentru folclor”.”
La fel, inspectorul şcolar pentru arte din cadrul IŞJ Suceava, în calitate de membru fondator al proiectului, prof. Loredana Ceică, a adăugat:
„Cei 10 ani au trecut ca un vis, am participat la atât de multe activităţi frumoase şi am cunoscut oameni extraordinari. Pentru mine, povestea aceasta este una grăitoare despre rezultatul muncii în echipă: fiecare şi-a pus amprenta şi a contribuit la ceea ce înseamnă astăzi „10 pentru folclor” la nivel de judeţ, dar şi la nivel de ţară. Am rămas impresionată de dragostea publicului pe care am simţit-o la fiecare dintre activităţile noastre. De-a lungul timpului au fost tot felul de copii ale proiectului nostru, însă niciodată copia nu va egala originalul şi nici nu va putea depăşi sufletul, dăruirea şi pasiunea investite de fiecare din noi în „10 pentru folclor”.”
„IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, salută acest demers de a promova folclorul în rândul tinerilor. Biserica s-a alăturat caravanei folclorului începând cu cea de-a II-a ediţie şi mereu a avut câte un reprezentant în proiect. Mă bucur şi mă onorează faptul că fac parte dintr-o echipă atât de valoroasă şi, în calitate de slujitor al bisericii, pot să îmi aduc contribuţia la această cauză nobilă şi generoasă. Dovada preţuirii bisericii o reprezintă Crucea Bucovinei, conferită dirijorului Mihai Cotos, dar şi Ordinul Sf. Mucenic Ioan, conferit iniţiatoarei proiectului în 2023, atunci când a fost oprită caravana folclorului în comuna Ciprian Porumbescu, fiind primul eveniment ce a inaugurat Căminul Cultural din localitate, în anul omagial Ciprian Porumbescu”, a spus reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor în proiect, consilierul eparhial pr. Mihai Cobziuc.
Pentru că proiectul „10 pentru folclor” a căutat şi a promovat constant tinerii interpreţi cu potenţial, pe scena de la Pătrăuţi au urcat tinerii interpreţi Petronela Butnariu, Alexandra Negru, Teodora Seserman, Diana Seserman şi Gabriel Treteag, care au vorbit despre ce a însemnat pentru ei participarea la activităţile „10 pentru folclor” din toţi aceşti ani.
Între oficialităţile care au mai participat la eveniment s-au numărat maistrul militar Dumitru Davidel, generalul de brigadă (r) Ioan Burlui, preşedintele Asociaţiei „Cultul Eroilor – Regina Maria” Filiala Suceava, primarul comunei Pătrăuţi, Adrian Isepciuc (mulţumiri speciale pentru găzduire şi implicare în organizare), primarul comunei Berchişeşti, Violeta Zenovia Ţăran, primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, primarul comunei Fundu Moldovei, Tudor Ioan Zdrob, primarul comunei Vadu Moldovei, Bogdan Amariei, primarul comunei Hănţeşti, Daniel Olariu, directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Halunga” Hănţeşti, prof. Sergiu Andrei Asăvoaie, directorul Şcolii Gimnaziale „Acad. Haralambie Mihăescu” Udeşti, prof. Oana Anda Popescu, directorul Şcolii Gimnaziale „Constantin Moraru” Pătrăuţi, prof. Mihaela Grijincu.
Prima parte a evenimentului s-a încheiat cu o priceasnă interpretată de îndrăgita interpretă de muzică populară Ancuţa Corlăţan, care a impresionat audienţa cu emoţionanta „Ascultă-mi ruga, bun Iisus”.
De la Căminul Cultural, participanţii s-au deplasat către o parcelă aleasă de Ocolul Silvic Pătrăuţi, unde şeful instituţiei, ing. silvic Iustin Giosanu, a pregătit 1.500 de puieţi de stejar pentru a fi plantaţi. La plantare au participat membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, membrii Ansamblului Folcloric Studenţesc „Arcanul” al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, oficialităţi, instituţii partenere, elevi ai Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, elevi de la Liceul Tehnologic „Ştefan Tomşa” Solca şi elevi ai Şcolii „Constantin Moraru” din Pătrăuţi, alături de echipa „10 pentru folclor”. Cel mai tânăr participant la activitatea de plantare are 10 ani, iar cel mai în vârstă are 88 de ani (maistrul militar Dumitru Davidel).
Proiectul „10 pentru folclor” a reunit de-a lungul celor 10 ani de activitate mii de elevi, profesori şi artişti populari din întreaga ţară, promovând importanţa cunoaşterii rădăcinilor şi a valorificării folclorului autentic românesc în şcoli, sub formă de opţional. Campania de plantare de puieţi vine ca o continuare firească a acestei misiuni: aceea de a cultiva rădăcini solide. Pentru a realiza activitatea aceasta, am iniţiat deja parteneriate cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia Silvică Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Primăria Comunei Pătrăuţi.
Prin această acţiune „10 ani de 10 pentru folclor – Rădăcini pentru viitor”, ne-am propus să arătăm lumii întregi că a păstra folclorul înseamnă a ne păstra rădăcinile, iar a planta un copac înseamnă a da viaţă viitorului. Mulţumiri speciale Direcţiei Silvice Suceava, dlui director Sorin Ciobanu, şefului Ocolului Silvic Pătrăuţi şi angajaţilor acestuia pentru mobilizarea extraordinară şi colaborarea excelentă pentru a asigura succesul activităţii.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „10 pentru folclor”, Consiliul Judeţean Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Direcţia Silvică Suceava, în parteneriat cu Primăria Pătrăuţi, Ocolul Silvic Pătrăuţi, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Centrul Cultural „Bucovina”, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc şi Asociaţia „Cultul Eroilor – Regina Maria” Filiala Suceava, cu sprijinul unor sponsori. (CP)

































Comentarii